Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi ”pentru”. Raluca Prună a declarat, după aprobarea moţiunii, că nu există repercusiuni directe ale deciziei Camerei Deputaţilor, însă dacă premierul Dacian Cioloş va decide că trebuie să părăsească Executivul, îşi va da demisia.

”Repercusiuni în sensul de a fi automat demisă în urma acestei moţiuni nu există. Sigur că acum eu fac parte dintr-o echipă guvernamentală, rămâne de văzut ceea ce va decide premierul. Dacă premierul va decide că trebuie să plec, voi pleca. Dacă premierul va decide că trebuie să rămân până la sfârşitul mandatului, voi rămâne până la sfârşitul mandatului”, a declarat Raluca Prună.

Ea a repetat că declaraţiile ei criticate în moţiunea simplă au fost doar “o metaforă”. ”Da, vorbesc în metafore şi îmi permit să vorbesc aşa cum pot, folosind toată bogăţia de cuvinte a limbii române. Îmi asum asta”, a spus ministrul.

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi ”pentru”.

În sală se aflau peste 200 de deputaţi, însă 60 dintre aceştia nu au votat, printre care membrii PNL şi cei din grupul minorităţilor.

Moţiunea a strâns astfel doar 155 de voturi “pentru”.

Prin moţiunea simplă depusă la Camera Deputaţilor, PSD a cerut demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe motiv că aceasta ar fi minţit în faţa CEDO, aceştia susţinând că declaraţia lui Prună este ”mincinoasă sub două aspecte”, adică unul care priveşte ”minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva” şi cel de-al doilea ”că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional”.

“La data de 14.06.2016, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, se prezintă în faţa CEDO, unde susţine şi depune un act privind măsurile care au fost luate şi cele care urmau a fi luate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare. După această prezentare, ministrul Justiţiei face afirmaţii în plenul CSM din data de 06.10.2016. susţinând că <<eu m-am dus şi am minţit la CEDO, şi spun bine minţit la CEDO că eu am crezut că, dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… deci EU AM MINŢIT ACOLO spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că, în realitate, în buget noi nu avem aceşti bani>>. Declaraţia doamnei Prună este mincinoasă sub două aspecte: unul priveşte <<minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva din statul român>>, cel de-al doilea că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional”, se arată în textul moţiunii.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturi (CSM), că a minţit la CEDO atunci când a spus că a fost asigurat un buget a câte 150 de milioane de euro pentru şapte penitenciare.

“Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO – şi spun bine minţit la CEDO – că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani”, a spus Raluca Prună în şedinţa CSM.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a reacţionat arătând că este “şocantă” declaraţia ministrului Raluca Prună, prin consecinţele pe care le implică, şi că aceasta va avea impact asupra relaţiilor cu celelalte state UE. “Problema trebuie clarificată şi nu trebuie să rămână la nivelul unui titlu senzaţional şi trecător de presă, pentru că prezintă importanţă din mai multe perspective”, a scris Gîrbovan pe pagina sa de Facebook, întrebând când a aflat ministrul de inducerea sa în eroare şi ce a făcut ulterior pentru a corecta informaţia falsă trimisă la CEDO.

Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune simplă pe Justiţie, iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şedinţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat, scrie news.ro.

„Desigur, este un vot care va trebui să fie analizat în Guvern. În special, premierul trebuie să facă această analiză și împreună cu ministrul vizat, cu siguranță, vor lua o decizie”, a declarat Klaus Iohannis.

Reamintesc faptul ca si ministrul agriculturii Achim Irimescu are la activ o motiunea simpla votata impotriva sa, dar a ramas in functie. Iar Dacian Ciolos nu are nici o problema cu asta.

 

viewscnt

14 COMMENTS

  1. O reacție foarte normală a lui Iohannis ! Băsescu ar fi blestemat ziua în care PSD-iștii au majoritate parlamentară

  2. După titlu , mă așteptam ca să spui că Iohannis a turbat în gen Băsescu dar n-a fost așa.E o reacție normală

    • Inainte sa postezi vorbeste la perete, daca se crapa nu mai posta si ce sa inteleg ca esti un dictator care nu accepta parlamentul si “penalii” acesteia ?

  3. Pruna n-o sa zboare. de ce? pt ca s-a vazut ca toti minstri Ciolos au facut astfel incat banii sa nu fie alocati institutiilor romane, ba chiar au facut ca din banii alocati romaniei si nefolositi, sa se intoarca la UE pt alte nevoi ale ei (adica ale ei fara noi)
    Deci nici acum nu o sa zboare Pruna. Si cum ar putea sa zboare Pruna fix cand se face ca judeca marii corupti care trebuie sa capete pedepse minime??

  4. 🙂 🙂 🙂 Azi văzui şi auzii un individ, un infractor dovedit /6 case din care 1-2 pierdute că avu conţinut fals, el voia să se vadă curatul în faţa altora încă nedovediţi ca fiind infractori”la comandă” şi care era interesat să-i facă psihic prin manipulare pe votanţii români !
    🙂 Wow!
    Cum bre? Tocmai tu vorbeşti de cinste şi onoare, tu care ai pierdut casa menţinută la tine prin îngrăşarea buzunarelor cu zeci de mii de euro, ajutându-te de acte cu conţinut fals DOVEDIT ???
    Las-o bre că măcăne, se vede şi se simte de la mii de kilometri ce urmăreşti şi ce proiect ai !
    🙂 De tine infractorule dovedit, de ce nu se ia justiţia? Că ai interese ascunse şi comune? Cam aşa pare din tot ce scoţi pe gură şi din modul în care vă comportaţi! Încă mai gândim şi nu ai şansa de a pune botniţă, cârpa pe ochi, sau creierul automatizat pentru intrarea şi facerea prin cheiţă a tot ce vrei doar tu !
    Poate e timpul să dispari din viaţa publică, nu ai dreptul să impui sau să jicneşti un om care încă nu e pe strada infractorilor ca tine, dovediţi ”furt de casă prin acte cu conţinut fals”!
    Ce penali bre? Nu cumva tu ar trebui să fii primul penal dovedit?
    E o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie şi tu nu înapoiezi veniturile obţinute de pe urma casei furate cu acte false !
    🙂 🙂 coincidenţă !

  5. Ce-ai facut ma nene ma? O dam pe argou ca sa aratam de fapt ce e in interiorul ambalajului.?Crede domnul presedinte ca daca nu ramane pe drum si o ia pe aratura e mai interesant si mai inteles.Jalnic. Sau un alt jalnic exponent alt sistemului. Si imi e rusine ca” individul” e PRESEDINTELE tarii mele. Si aici ma refer strict la iesirea golaneasca la adresa presedintelui senatului.Chiar daca eu consider ca domnul Tariceanu a gresit.

  6. Este mai mult decat clar ca pnl a devenit demnul urmas al pnl-ului. Aproape toti membri ai pnl au devenit niste roboti, care la televiziuni nu spun altceva decat acelasi lucru, parca ar fi niste clone. Nu mai are nici unul o parere personala, un aport personal la discutiile care au loc in studiouri.
    Cel mai grav lucru este acela ca Romania a devenit un stat autoritar iar, vorbe ca democratie, stat de drept sunt vorbe goale.

  7. Dar nimeni nu sesizeaza ca limbajul acestei doamne este codificat?! Prin exprimarea ei “filozofica” de fapt, transmite niste mesaje. Intebarea este, cui?

Leave a Reply