Thursday, October 22, 2026
12.8 C
Bucharest

Ministrul roman de externe, mesaj dupa 3 runde de dialog cu Rusia : “Aici nu putem să facem rabat”

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat că a avut o discuţie telefonică cu consilierul de securitate naţională al preşedintelui Biden, Jack Sullivan, împreună cu ceilalţi colegi de pe Flancul estic, în formatul B9, în care s-a discutat pregătirea întâlnirii de vineri de la Geneva dintre secretarul de stat american Antony Blinken cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

“În această discuţie am reluat importanţa consolidării Flancului estic, care este necesară nu doar în contextul actual, care este într-adevăr foarte complicat şi de mai multă vreme, pentru că această situaţie de securitate pe Flancul estic, în vecinătatea noastră, s-a deteriorat de-a lungul timpului”, a declarat ministrul de Externe.

Ministrul de Externe a vorbit şi despre propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Europa să construiască ‘o nouă ordone de securitate’ cu NATO în faţa Rusiei.

“Noi până acum am avut o serie de dialoguri cu Federaţia Rusă, mai ales săptămâna trecută au fost trei serii de dialog, o dată pe 10 ianuarie, în cadrul dialogului strategic dintre SUA şi Rusia, la Geneva, apoi pe 12 ianuarie în cadrul consiliului NATO-Rusia şi apoi pe 13 ianuarie, la Viena, în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, dar este vorba de sesiuni de dialog, nu de negociere şi în cadrul acestor sesiuni am arătat foarte clar, şi aici a fost o poziţie unitară a tuturor aliaţilor din cadrul NATO, şi anume aceea că actuala ordine de securitate internaţională sau arhitectura de securitate europeană din momentul de faţă trebuie să fie prezervată de nişte parametri care sunt, din punctul nostru de vedere, de nenegociat, dacă vorbim despre principii importante – suveranitatea statelor sau integritatea teritorială (…) sau interzicerea folosirii forţei sau a ameninţării cu forţa, aici lucrurile sunt absolut clare, iarăşi dacă vorbim despre fundamente ale Alianţei Nord-Atlantice, cum este apărarea colectivă. Aici nu putem să facem rabat, putem, însă, să discutăm şi cel mai probabil preşedintele Macron s-a referit la această componentă, am putea să discutăm de măsuri de reducere a riscurilor, eficientizarea mecanismelor de control al armamentelor, mecanisme de transparenţă militară. Aceste chestiuni pot să fie discutate, dar ele nu pot să fie discutate în condiţiile în care nu există o dezescaladare pe teren. Nu poţi să negociezi, nu poţi să discuţi aceste chestiuni de substanţă care sunt foarte importante sub ameninţarea folosirii forţei”, a spus Aurescu la News Hour with CNN la Antena 3.

Hot this week

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Extremiştii din Parlamentul European, vizaţi de percheziţii

Mai multe percheziţii au avut loc miercuri la Parlamentul...

Şocant! Omul lui Trump către Putin : “Sunteţi un umanist”

Steve Witkoff, emisarul lui Trump trimis miercuri la Sankt...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img