Thursday, December 26, 2024
2.5 C
Bucharest

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, dezvaluiri la Antena 3 despre eforturile pentru un vaccin anti-coronavirus

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat exclusiv Antenei 3, despre pandemia de coronavirus, cum sunt afectate țările și ce măsuri au fost luate la nivelul Alianței Atlanticului de Nord.

“Indiferent dacă ești la conducerea NATO sau dacă ești un cetățean care se duce la treabă, prima noastră obligație este să ne protejăm colegii, pe cei cu care lucrăm. NATO este la Bruxelles, ca sediu central, dar avem multe alte operațiuni. Grija noastră e să ne ținem oamenii protejați.

La sediul NATO, secretarul general și cu mine, noi suntem cei doi care avem, prin mandatul alianței, dreptul de a conduce. Noi nu avem voie să ne întâlnim unul cu altul de câteva săptămâni. Când Stoltenberg e într-un loc, eu sunt în altul. Altfel, încercăm să ne facem treaba cât mai bine. Ieri am avut o întâlnire a miniștrilor de Apărare din țările NATO, făcute prin video-conferință. Lucrurile funcționează.

Suntem mulțumiți și de reacția pe care militarii noștri, militarii români sau din țările aliate, au avut-o în această perioadă dificilă. Peste 4.000 de militari, în haină medicală, deci medici militari, sunt alături de medicii civili în prima linie și vreau să le mulțumesc. În timp ce vorbim, sunt peste aproape 70.000 de militari aliați în țările NATO. Prima noastră misiune este să ținem un miliard de oameni în pace, în securitate și să veghem ca o criză de tip sanitar să nu se transforme într-o criză de tip securitar. De aceea, gradul nostru de vigilență e la fel de înalt.

Tot ce înseamnă prezență NATO în flancul estic al Alianței, din Zona Baltică până la zona Mării Negre și la noi, tot ce înseamnă patrulare maritimă, poliția aeriană, tot ce înseamnă capacitatea noastră de a funcționa în parametri de continuitate sunt intacte. Vreau să transmit un mesaj de încurajare. Din punct de vedere al riscului ca nu cumva actori mai puțin bine intenționați să profite de acest moment în care suntem cu toții preocupați de o criză care ne mănâncă zilele, Alianța își face datoria. Suntem extrem de vigilenți și de buni profesioniști”, a declarat Geoană, la “Sinteza Zilei“.

Există posibilitatea ca unele țări să profite de apariția pandemiei de coronavirus pentru a face rău, a mai spus Secretarul General Adjunct al NATO.

“Acum șase luni de zile, când am început activitatea la NATO, prima zi a fost legată de o criză majoră în Siria. Am zis că ceva mai rău nu se poate întâmpla. Apoi am avut întâlnirea liderilor Alianței. Am crezut că lucrurile sunt complicate. Au apărut apoi alte probleme. Dar o pandemie atât de serioasă nu aș fi crezut vreodată că vom ajunge în situația aceasta.

Semnale de avertizare cu privire la riscul de pandemie la nivel global au existat. Aici e, de fapt, puterea Alianței din care facem parte. Suntem o organizație care are o capacitate de adaptare care este în ADN-ul nostru. De 71 de ani, am văzut tot felul de crize, tot felul de probleme. De fiecare dată am știut să acționăm, să ne adaptăm, să fim agili. Am reușit în termen scurt să asigurăm transport aerian de mare capacitate, în care România a fost prima beneficiară, ca stat membru NATO.

Trebuie să fim atenți. Există și actori care pot să profite de o situație pentru a ne face rău. Sunt țări care profită de acest moment delicat pe care-l avem cu toții pentru a sădi o sământa de neîncredere în sistemul nostru democratic.

Această organizație e una specială. Pentru că are o parte politică, civilă, dar avem și o parte militară, de reziliență. Ceea ce NATO știe să facă foarte bine pentru țările aliate, un sistem de indicatori și de testări a ceea ce înseamnă continuitatea activității socio-economice în țările noastre. Sunt indicatori care ne asigură continuitatea în ceea ce înseamnă telecomunicații, infrastructuri critice, securitate energetică, continuitatea guvernelor, relația între partea civilă și cea militară.

Ceea ce am decis să facem e legat de ceea ce ar trebui să facă fiecare dintre noi, și ca oameni, și ca națiuni și instituții internaționale. Să învățăm lecțiile învățate. Să internalizăm tipul de vulnerabilități, de dificultăți și să fim siguri că data viitoare suntem mult mai bine pregătiți. Aceasta e valoarea adăugată a NATO. E vorba și de un test de omenie, e o lecție care ne va scoate din această pandemie poate mai uniți, poate mai dârji și mai bine pregătiți să facem față oricărei provocări, oricât de complicată ar fi ea”.

Mircea Geoană a mai spus că, la nivel internațional, mii de cercetători depun eforturi uriașe pentru a găsi un vaccin pentru combaterea infecției cu COVID-19.

Crearea unei alianțe pentru găsirea vacciului pentru acest virus ucigaș e foarte importantă. Noi avem la NATO un coleg, care se numește omul se știință șef, care are numai în portofoliul lui de relații, la nivel de NATO, peste 6.000 de cercetători la nivel internațional. În clipa de față există o coordonare între firme, e o cursă pentru găsirea vaccinului“, a afirmat Geoană.

Secretarul General Adjunct al NATO a făcut un apel la români să-și ia informațiile despre pandemia de coronavirus doar din surse sigure.

“Știu că suntem cu toții în izolare și la distanță, dar vă rog fiți selectivi în sursa de informare pe care o luați, căutați surse în care există jurnaliști profesioniști. Nu spun că nu trebuie să ne luăm informații din mai multe zone, dar fiți foarte atenți pentru că, în spatele acestei tensiuni, există și forțe și actori care încearcă să profite de legitima noastră îngrijorare”.

https://www.antena3.ro/actualitate/mircea-geoana-nato-coronavirus-567051.html

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img