Un moment istoric pentru apararea si securitatea nationala a Romaniei ! Dupa aderarea noastra la NATO in 2004, acesta e cel mai concret pas pentru protejarea teritoriului si populatiei Romaniei in fata unor amenintari concrete, pur militare.
=========================
“Joi, 3 decembrie, seful Statului Major General, generalul Nicolae Ciuca, a participat la ceremonia schimbarii comenzii si inmanarii Drapelului de lupta Bazei Militare Deveselu. In cadrul ceremoniei, comandorul Razvan Bratulescu a preluat comanda bazei de la colonelul Veronel Vavura, cel ce a detinut aceasta functie pana in prezent”, se arata intr-un comunicat al MApN.
Pe de alta parte, John Heffern, adjunct al asistentului pentru afaceri europene al secretarului de stat american, anunţă ca sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu va deveni activ pe 18 decembrie, a declarat miercuri, la Washington, pentru Radio România Actualităţi (RRA), oficialul american, preluat de stiripesurse.ro.
Întrebat despre situaţia de securitate din regiune, el a atras atenţia că există “provocări de peste tot”. “Dinspre Est avem, desigur, probleme cu agresiunea Rusiei în Ucraina, avem probleme în Sud, de asemenea. Din perspectiva poziţionării sale geografice şi a angajamentului politic, România este importantă pentru noi, pentru a putea face faţă acestor provocări”, a adăugat John Heffern.
=================
ISTORIC SCUT AMERICAN ANTIRACHETA IN ROMANIA
Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă (European Phased Adaptive Approach / EPAA), decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la 4 februarie 2010, reprezintă un succes al ţării noastre atât în relaţia bilaterală cu Statele Unite, cât şi din punctul de vedere al consolidării poziţiei României de Aliat de încredere în cadrul NATO. EPAA constituie contribuţia SUA la arhitectura sistemului NATO antirachetă. Ca atare, proiectul nostru bilateral cu SUA va reprezenta o contribuţie valoroasă la programul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.
În acelaşi timp, acest proiect bilateral cu SUA contribuie substanţial la întărirea securităţii României şi la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.
Procesul de negociere a Acordului, destinat să reglementeze cooperarea bilaterală cu SUA în domeniul apărării antirachetă, a fost demarat la 17 iunie 2010, textul fiind agreat la nivelul celor două delegaţii (ad referendum) la capătul a şapte runde de negocieri.
La 3 mai 2011, CSAT a decis privind aprobarea amplasării la Unitatea militară Deveselu, în jud. Olt, a componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă. La 6 iunie 2011, Acordul a fost parafat de cei doi negociatori-şefi, Bogdan Aurescu şi Ellen Tauscher, la Washington.
La 13 septembrie 2011, ministrul afacerilor externe al României şi secretarul de stat al SUA au semnat, la Washington, Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.
Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/2011, iar la 23 decembrie 2011 a intrat în vigoare.
Privind implementarea acestui Acord, pe parcursul anilor 2012 şi 2013, a avut loc o activitate intensă a echipelor de negociatori ale celor două state, în vederea convenirii Aranjamentelor de Implementare – documente bilaterale necesare pentru punerea în aplicare a Acordului privind apărarea antirachetă.
La 29 iunie 2012 au fost semnate cinci Aranjamente de Implementare. Oficialii români au subliniat cu acea ocazie că semnarea acestor documente în calendarul stabilit cu partea americană reprezintă o dovadă clară a angajamentului celor două state pentru operaţionalizarea la termen a componentei din România a sistemului de apărare antirachetă.
Negocierile au continuat şi, la 18 decembrie 2012, în cadrul unei reuniuni a Comitetului Mixt româno-american, a fost semnat un nou pachet de trei Aranjamente de Implementare, iar la 2 iulie 2013 au fost semnate încă trei documente de implementare. La 28 iulie 2014, în cadrul reuniunii Comitetului Mixt România-SUA, s-au semnat ultimele trei Aranjamente de Implementare.
Decizia României de participare la sistemul american EPAA este în deplin acord cu hotărârile privind apărarea antirachetă a NATO, adoptate la Summit-urile Alianţei de la Bucureşti (aprilie 2008), Strasbourg/Kehl (aprilie 2009), Lisabona (noiembrie 2010) şi Chicago (mai 2012).
România sprijină dezvoltarea unui sistem NATO de apărare antirachetă, care să se bazeze pe elementele principiale decise la ultimele Summit-uri Aliate, respectiv indivizibilitatea securităţii Alianţei, solidaritatea colectivă, acoperirea integrală a teritoriului Aliat.
Ca atare, România a susţinut şi salutat declararea – la Summit-ul de la Chicago – a Capabilităţii Interimare a NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. Acest moment reflectă atât coeziunea, cât şi determinarea Alianţei de a menţine calendarul convenit pentru edificarea sistemului ca o capabilitate de sine stătătoare, dar complementară, ce consolidează combinaţia tradiţională de capabilităţi ale NATO în domeniile convenţional şi nuclear. Apărarea antirachetă este un exemplu concludent, care conferă substanţă conceptului Smart Defense.
Implicarea României are loc începând cu Faza a II-a a programului EPAA. Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, judeţul Olt, de interceptori tereştri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), care vor deveni operaţionali începând cu finele anul 2015. Faza a II-a a EPAA, prin Baza de la Deveselu, va reprezenta Capabilitatea Iniţială a sistemului NATO, după declararea Capabilităţii Interimare la Summit-ul de la Chicago.
La 15 martie 2013, secretarul apărării al SUA, Chuck Hagel, a anunţat decizia Administraţiei americane de renunţare la cea de-a IV-a Fază a EPAA (care presupunea, în orizontul de timp 2022, amplasarea în Polonia a interceptorilor SM3-IIB). Cu această ocazie, demnitarul american a reafirmat angajamentul SUA faţă de protecţia teritoriului NATO împotriva rachetelor balistice. El a specificat că, prin derularea fazelor I-III ale EPAA, inclusiv prin operaţionalizarea (până în 2018) a viitoarelor facilităţi antirachetă din România şi Polonia, sistemul BMD al SUA va asigura acoperirea întregului teritoriu al Aliaţilor europeni (“The US commitment to Phases 1 through 3 of the EPAA and NATO missile defense remains ironclad, including the planned sites in Poland and Romania. The US missile defense deployments to Europe will be capable of providing coverage of all European NATO territory in the 2018 timeframe, so there will be no impact on the defense of NATO”).
La 28 octombrie 2013 a avut loc, la Baza Militară Deveselu, ceremonia oficială de marcare a începerii lucrărilor principale de construcţie la Facilitatea antirachetă. Alături de oficialii români, la eveniment au participat dr. James Miller, adjunctul secretarului apărării pentru politica de apărare din cadrul Departamentului SUA al Apărării, ambasadorul Alexander Vershbow, Secretar General adjunct al NATO, precum şi o delegaţie americană de înalţi oficiali civili şi militari de la Departamentele de Stat şi al Apărării din SUA. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai ministerelor afacerilor externe din Turcia şi Polonia, state care găzduiesc sau vor găzdui componente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice şi care contribuie, astfel, la sistemul antirachetă al NATO.
În îndeplinirea angajamentului României cu privire la sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice, ţara noastră a găzduit în noiembrie 2014, la Bucureşti, Conferinţa multinaţională şi expoziţia Agenţiei pentru Apărare împotriva Rachetelor Balistice a SUA în domeniul apărării antirachetă.
La 17 septembrie 2009, Preşedintele SUA a anunţat decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă, în etape (EPAA / European Phased, Adaptive Approach to Ballistic Missile Defense), care să protejeze mai bine forţele desfăşurate în Europa şi în teatrele de operaţii, atât americane, cât şi ale Aliaţilor, precum şi teritoriul SUA şi al Aliaţilor lor.
Această abordare prezintă o serie de avantaje clare faţă de planul fostei Administraţii americane:
- sporeşte capacitatea de a apăra Europa, în condiţiile în care ameninţările reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune sunt în creştere (în acest sens, varianta propusă de actuala Administraţie americană ţine cont şi răspunde celor mai noi evaluări privind riscurile de atacuri cu rachetă); prin urmare,
- răspunde ameninţărilor actuale şi poate încorpora rapid, mai uşor, noi tehnologii, pe măsură ce tehnologiile continuă să evolueze;
- va deveni operaţională mai repede decât varianta anterioară: practic, concretizarea noii opţiuni de sistem de apărare antirachetă se va realiza cu şase sau şapte ani mai devreme decât potrivit planului precedent;
- acoperă integral teritoriul României (şi, în final, al tuturor statelor Aliate); varianta Administraţiei anterioare nu asigura protecţie anti-rachetă decât pentru o porţiune redusă de teritoriu, în nord-vestul României.
Potrivit Raportului privind revizuirea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice (Ballistic Missile Defense Review Report), publicat de Departamentul american al Apărării la 1 februarie 2010, erau avute în vedere patru faze de realizare :
- Faza I:
Protejarea unor porţiuni ale Europei de Sud-Est, prin desfăşurarea unui sistem radar înaintat (destinat detectării rachetelor lansate, încă din faza ascendentă a traiectoriei acestora) şi a unor interceptori SM3-IA amplasaţi pe nave. Prima etapă a demarat la 7 martie 2011, prin trimiterea în Marea Mediterană a navei USS Monterey, echipată cu sistemul Aegis, respectiv prin operaţionalizarea unui radar în Turcia, la Kurecik.
- Faza a II-a (orizont de timp 2015):
Extinderea protecţiei Aliaţilor NATO prin operaţionalizarea unei noi generaţii de interceptori SM3-IB (care să poată fi lansaţi de la sol), amplasaţi într-o bază terestră, respectiv la Deveselu. Se prevede ca sistemul care va fi amplasat la Deveselu să atingă capacitatea operaţională în trimestrul IV, 2015.
- Faza a III-a (orizont de timp 2018):
Extinderea acoperirii sistemului la toate statele membre NATO din Europa, prin introducerea în exploatare a unei noi versiuni a interceptorului SM3, care urmează a fi amplasat într-o bază terestră, în nordul Europei (Redzikowo, în Polonia).
- Faza a IV-a (orizontul de timp 2020) – conform planificării din 2010 a Departamentului Apărării al SUA:
Presupunea extinderea protecţiei la eventuale atacuri cu rachete intercontinentale, inclusiv prin dezvoltarea în continuare a rachetelor SM3 şi a sistemelor radar, cu amplasarea în Polonia a unei noi clase de interceptori. În martie 2013, partea americană a anunţat ajustarea EPAA, care a presupus renunţarea la această fază.
:)))))))))) Deh, e profesie liberală! NU? **Radu Tudor: “Suntem în era cătuşelor, eră aplaudată de PNL şi acceptată de PSD”**
http://www.antena3.ro/politica/radu-tudor-era-catuse-sova-327982.html
PS. Hai melcule(blog) mişcă-te mai bine! :))) încălzirea pentru o viitoare rapiditate!
Deveselu e cam aproape de Slatina, am un pic emotii 🙂
Din contră, sunteți în siguranță! 🙂
Da, la fel de in siguranta ca in ochiul uraganului 🙂
Da, in siguranta.la ora asta cateva rachete iskander plus cateva klub-uri.din marea neagra au in baza de date coordonatele bazei deveselu.roaga-te sa nu devieze de la traiectorie si sa te trezesti cu una in curte.in rest numai de bine.datorita noua cateva milioane de americani dorm linistiti.
@iulia ai foarte mare dreptate, daca rusii la o adica vor folosi o racheta de croaziera pentru a lovi scutul Cristian Moldoveanu nu are de ce sa se teama chiar daca locuieste in Slatina. Dar daca in schimb va izbucni un razbel pe bune cu arme conventionale si mai apoi termo-nuclear intre Rusia si Nato toti ne vom teme pana la un anumit punct. Cand vom da coltul va dispare si teama noastra.
Depinde cine se bucură că România …sub nicio formă.
În primul rînd e afacere americană pe bază de afaceri avantaj: ei.
Trebuia să se întindă unde găsesc linişte şi bogăţie pentru ”succesuri”.
Şi nu în ultimul rînd, dacă au cam fost alungaţi din majoritatea ţărilor unde produceau antrenaţi, au găsit culcuşul perfect pentru a ”crea” aici în zonă nucleul pentru forţă şi viitoare destabilizare. Vezi tot ce înseamnă forţă(antrenaţii sponsorizaţi de americani, aşanumiţii copii botezaţi ca grup ai americii)prin irak-afganistan-siria-turcia-kuweit-africa şi nu numai, nu i-am creat eu în scop de apelare în forţă cînd am chef :)))
:))) Pentru minţile luminate, ce înseamnă ”securitatea nationala a Romaniei”? Cumva un buzunar apărat de hoţi cu hoţi? :)))))) Nu sînt în românica destule instituţii de securitate şi de forţă plătite gras şi ne trebuie ”invazie” bazată pe scopuri şi afaceri? :)))
De fapt, trebuia să-şi vîndă şi ei ”fabricaţiunile de calitate trecută prin sita rară” să nu spun categoria declasate, şi unde?
Apropo de scut şi marile puteri: din cîte am citit ”războiul marilor distrugeri” e plan diabolic şi americanii-primul coordonator al trupelor din irak din timpul lui bush, cere 10 mii de oameni pt. siria terestru şi aerian, să-i aducă de pe unde-i au plasaţi, pentru a-i trimite în siria şi obama să coordoneze totul!(tot obama să fie hulit de semenii lui, că deh, termină mandatul şi ceilalţi nu au nicio legătură. ia să vedem cît de alb îi va fi părul pînă la sfîrşitul mandatului)
Oare nu se vede că nimeni nu se luptă pentru pace? Luptele sînt doar pentru distrugere şi ură din toate punctele de vedere! Ce urmează? Se aliază tacit şi pe ascuns cu turcia împotriva ruşiei? Vor reuşi să-i alunge pe ruşi din siria? NU CRED !
În concluzie: care pe care şi cine pe cine apără, sau care pe cine şi cine pe care apără? :)))))) Hai să ne apărăm onoarea să fim demni de respect!
Prin suedia se mai dau nişte premii. Refugiaţii sînt plasaţi un locaţia unde se desfăşura eurovizionul şi arestările FIFA în elveţia sînt pe bandă rulantă mai ceva ca la noi.
hopa.nici un cuvintel despre rachetele iraniene?pana acum am fost intoxicati cu textul:scutul apara europa si mai ales romania de rachetele iraniene.europa nu prea avea cum pentru ca raza rachetei shahab-3 deabia o aducea pana pe la craiova.acum ca au reusit sa o inaugureze nu mai are rost sa ne minta.scutul[despre care se reaminteste de cateva ori ca e al sua],apara america [si vezi doamne europa] de icbm-urile rusesti.in sfarsit un articol corect[cat de cat]pe aceasta tema.
AI PERFECTA DREPTATE NOI SUNTEM SCUTUL CARE VA FI PENETRAT DE RACHETELE RUSESTI IN CAZ DE… DOAR NO SA LE EVITE. SA NE GANDIM CA UN INCEPU NU VA FI CU CATE O RACHETA CARE SA FACA PIF PAF, CI CU SALVE DE ZECI DE RACHETE DE AMBELE PARTI CARE VOR CADEA PE CAPUL INTERMEDIARILOR, DUPA CARE VOR URMA ALTA SERIE DE SALVE MAI CONSISTENTA SI UITE ASA SE VA LASA NOAPTEA ETERNA PESTE PAMANT, ADIO VIATA ADIO MAMA.EFECTELE DE LA HIROSIMA SI NAGASACHI SE RESIMT SI ACUMA IN ACELE LOCURI, EFECTELE DE LA CERNOBAL SE SIMT SUTE DE ANI DEOARECE TIMPUL DE INJUMATATIRE AL MATERIALULUI RADIOACTIV EMANAT IN ATMOSFERA CESIU RADIOACTIV ESTE DE 135 ANI, PERIOADA DE INJUMATATIRE A PUTERII DISTRUCTIVE. SA AUZIM NUMAI DE BINE!
Well, undeva s-a aranjat o noua Yalta cu linia de demarcatie pe plaiurile mioritice. Sau cu rascrucea, ca rusii trebuie sa aiba si ei ceva la afacere (probabil, Moldova). E bine si-asa, macar se termina sperietura cu Ardealul, fiindca nu-i vad bine pe unguri daca mai insista sa se agite in spatele scutului. In plus, Europa ne-a trimis ce-i mai mandru pe la ei: un boboc de presedinte, si-o cancelarie nou-nouta, cu cancelar cu tot, care sa puna fraul pe dieta locala (parlament) sa nu se mai impiedice de boierii nabadaiosi oastea si cu flamurile. De fapt, asta-i cheia misterului receptiei anulate si-a sedintei de la Senat care a inlocuit-o: dupa guvernul “meu”, trebuia sa vina momentul “oastea mea”, adica presedintele si militarii activi sarbatorind Ziua Nationala intre dansii, fara boieri cu narghilea, boieroaice gatite ca pomul de Craciun, si diplomati inzorzonati susotind prin alcovuri. Cand s-a prins Tariceanu, era deja tarziu (Zgonea trebuie sa-i fi ras in telefon ultimului liberal de i-a zgariat timpanul cand acesta il va fi invitat sa aduca plenul la sedinta solemna) si s-a facut ce s-a putut ca sa se mai salveze ceva din demnitatea dietei nationale. La anul, cand va veni dieta “mea”, Ziua Nationala va fi o feerie in stil vienez, presupun, cu ofiteri de toate uniformele pocnind din calcaie in fatza tinerelor boieroaice imbracate de la Milano (nici n-ar fi rau, ca saracuta de Gorghiu arata ca o invatatoare de tzara de cand e sefa de partid, tot cu gulerase scrobite pe langa gat si rochite tricotate se preumbla) pe muzica lui Andre Rieu. Iar boierii? Boierii vor geme in lanturi, la beci, in afara de cei care-si vor fi taiat, cuminti, barbile, vor fi abandonat tutunul si vor fi inscrisi la doctorate la MIT si Harvard (ceea ce, iarasi, n-ar fi rau, mai ales daca le-ar si termina in interiorul mandatului “meu”, daca nu la primul, macar la al doilea). “Codrul si cu ramurile” nu mai exista, asa ca pan-aici cu citatele din clasici.
Acum o sa dorm linistit ca nu da rusul cu bomba. Gata cu cosmarul.
Sa dea Domnul sa fie de bun augur sau cum spunea cineva dormiti linistiti ca “scutul” vegheaza. Poate americanii mai ridica zona aia si economic nu numai militar.
Moment istoric: am devenit viitor desert nuclear. https://www.youtube.com/watch?v=7awQEX8c7wc
din pacate baiatul pe care il dai exemplu cam bate campiile.americanii nu au cum sa atace nuclear rusia din europa ca nu prea au cu ce.tratatul de neproliferare a armelor nucleare intermediare a interzis rachetele nucleare cu raza medie .in ce priveste interceptatea icbm-urilor rusesti deasupra capului nostru are dreptate dar o racheta nucleara interceptata nu provoaca o explozie nucleara.mirv-urile pe care le duce se armeaza in apropierea tintei.altfel orice lansare esuata se transforma intr-o tragedie nucleara pentru ei.
@dragos niculescu dar prosti ii mai crezi pe rusi. Crezi ca nu au rachete termo-nuclearea care sunt programate sa bubuie netermonuclear in momentul cand sunt aproape lovite de o racheta interceptoare si sa-si imprastie materialul radioactic deasupra teritoriului unde a fos racheta interceptata??? Asa ca din pacate baiatul nu bate campii, scutul american din Romania ne transforma in tinta perfecta pentru armata rusa si de aceea, noi romanii vom deveni primii desert radioactiv in cazul unui conflict termo-nuclear Nato-Rusia.
Ce interes ar avea? crezi ca au nevoie de un desert nuclear la granite?ei au nevoie de toate rachetele nucleare impotriva americii.nato fara america e frectie.noi suntem in nato pentru pozitia relativ apropiata de valea volgai unde sunt regimente de icbm-uri mobile topol si yars care nu au ca tinte europa si romania ci metropole americane.ca nu au cheltuit 12 milioane$pe un sm-3 la deveselu sa ne apere pe noi sau pe nemti.si stai linistit ca au si pentru noi tbm-uri iskander si nou vazutele rachete de croaziera klub cu incarcaturi termobarice sau submunitii inteligente care in cateva minute distrug infrastructura de comanda militara si apoi baza de la deveselu.macar ca tinta sa ne avantajeze faptul ca suntem tara de mana a-2-a sau a-3-a.dar oricum daca stai pe langa deveselu sau in buc pe langa ministere sau centre de comanda eu zic sa te muti.ideea oricum e ca noi nu avem fata de arme nucleare.
Si cum vine asta sa bubuie netermonuclear?o arma nucleara ori bubuie ori nu.exemplu cel mai bun este incidentul palomares din spania:un b-52 a pierdut 4bombe termonucleare:una a picat in apa,3 pe uscat.nu a bubuit niciuna ptr.ca nu erau armate(cum am spus armarea se face in apropierea tintei).desi au picat de la mii de metri nu au explodat.oricum scutul american cred ca e o cacialma(incearca sa ii sperie pe rusi).din toate testele le-au reusit vreo 2 interceptari impotriva unor rachete din anii 60.icbm-urile rusesti actuale sunt adevarati roboti construite cu tehnologii stealth,au capacitatea de a manevra la 30g(ca un avion militar),lanseaza tinte false si au dispozitive de bruiaj electronic incorporate.
„Am mituit partide şi politicieni ca să cultive ura între naţiuni. Scopul nostru fundamental era să vă facem sclavii noştri!” spune Robert Baer, fost agent CIA într-un interviu.
Publicaţia WebTribune din Serbia publică un interviu halucinant cu Bobert Baer, fost agent CIA, care vorbeşte despre activităţile agenţiei americane în fosta Iugoslavie.
Baer se afla, în urmă cu două săptămâni, într-un turneu de promovare a cărţii sale „Secretele Casei Albe”, la Quebec, Canada, în momentul în care a acordat interviul pentru publicaţia sârbă. Robert Baer este autorul mai multor cărţi în care dezvăluie secrete ale CIA şi administraţiilor Bill Clinton şi George W. Bush.
Fostul agent a fost arestat şi reţinut de mai multe ori după ce a dat publicităţii informaţii din interiorul adminstraţiilor americane. Mitt Waspurh, un prieten apropiat al lui Baer şi fost funcţionar în Senatul SUA, după ce i-a furnizat şi e mai multe informaţii, a fost ucis prin împuşcare.
dezvaluirile-socante-ale-unui-fost-agent-cia-am-primit-milioane-de-dolari-ca-sa-dezmembram-iugoslavia-18522197
Reporter: Când şi unde aţi avut prima misiune în Iugoslavia?
Baer: Am ajuns la bordul unui elicopter împreună cu 3 agenţi. Am aterizat pe 12 ianuarie 1991 la Sarajevo. Misiunea noastră era să ţinem sub observaţie presupuse atacuri teroriste ale sârbilor care ar fi trebuit să aibă loc în oraş.
Reporter: Cine erau teroriştii respectivi şi de ce ar fi atacat?
Baer: Am primit de la CIA documente, despre un grup care se numea „Serbia Supremă”, în care erau detaliate planurile lor de a desfăşura atacuri cu bombă în clădiri împortante din Sarajevo, ca răspuns la dorinţa Bosniei de a-şi declara independenţa faţă de Iugoslavia.
Reporter: Acel grup chiar a existat şi ce anume făceaţi în Sarajevo, care era misiunea primită de la CIA?
Baer: Acel grup nu a existat niciodată. Cei de la sediul central ne-au minţit. Misiunea noastră era să alarmăm lumea şi să împrăştiem panica printre politicenii bosniaci, să le împuiem capetele cu ideea că sârbii vor ataca. Ca să clarific. Am acceptat povestea livrată de CIA, dar după o vreme am început să o punem la îndoială. De ce să provocam isterie când era clar că acel grup nu exista.
Reporter: Cum şi când s-a încheiat misiunea şi dacă avea un nume?
Baer: Pentru mine s-a terminat după două săptămâni când, am fost trimis într-o nouă misiune în Slovenia. Operaţiunea a durat o lună şi purta numele de „Istina” (adevărul) cu toate că numai adevar nu era.
Reporter: De ce v-aţi dus în Slovenia?
Baer: Am primit informaţia că Slovenia era gata să-şi declare independenţa. Ni s-au dat bani, câteva milioane de dolari, ca să finanţăm diverse ONG-uri, partide de opoziţie şi diverşi politicieni care au stârnit ura şi au inflamat societatea.
Reporter: Care este părerea dvs. despre propaganda CIA, ce gândeau colegii?
Baer: Nimeni nu refuza o misiunea primită de la CIA, mai ales că toţi eram agitaţi şi cu tendinţe paranoide. Mulţi agenţi şi ofiţeri au dispărut pentru că pur şi simplu au refuzat că facă propagandă îndreptată împotriva sârbilor în Iugoslavia. Personal, am rămas şocat la enorma cantitate de minciuni cu care erau „hrăniţi” politicenii de către agenţii CIA. Mulţi din ei habar nu aveau că livrează minciuni. Fiecare ştia numai câte o mică bucăţică din poveste şi numai cei care creaseră toată istoria cunoşteau şi ce se ascunde în spate, iar aceia sunt politicienii.
Reporter: Aşadar, era numai propaganda anti-sârbească?
Baer: Şi da, şi nu. Scopul era divizarea republicilor, astfel că Iugoslavia să nu mai existe ca un întreg. Serbia a fost aleasă numai pentru simplul motiv că trebuie dată vina pe cineva dar oarecum şi pentru motivul că este succesoarea fostei Iugoslavii.
Reporter: Puteţi da nume de politicieni din fosta Iugoslavie care au fost mituiţi de CIA?
Baer: Da, cu toate că este o chestiune delicată: Stipe Mesic, Franjo Tudjman, Alija Izetbegovic, mulţi consilieri şi membrii ai guvernului din Iugoslavia, am plătit generali, jurnalişti, chiar şi unităţi militare. Radovan Karadzic a fost plătit şi el, numai că după o vreme nu a mai acceptat, şi-a dat seama că va ajunge să fie sacrificat şi acuzat de crimele de război din Bosnia. Toată regia a aparţinut administraţiei americane.
[…]
Reporter: Cine este vinovat pentru genocidul de la Srebrenica?
Baer: Vina aparţine bosniacilor, sârbilor şi americanilor, adică noi! Însă toată vina a fost aruncată pe sârbi. Din nefericire multe victime înmormântate ca musulmani, erau de fapt sârbi sau alte naţionalităţi. […] Oraşul Srebrenica a fost sacrificat pentru a da Amercii motivul să atace Serbia în urma pretinselor atacuri.
[…]
Reporter: Aveţi un mesaj pentru oamenii din fosta Iugoslavie?
Baer: Am. Uitaţi trecutul, a fost o înscenare, este un fals. V-au manipulat, au obţinut ce au vrut şi este prostesc să vă urâţi între voi, trebuie să arătaţi că sunteţi mai puternici şi că vă daţi seama cine a creat acest lucru. Imi cer iertare, sincer. Acesta este motivul pentru care de multă vreme dezvălui secrete ale CIA şi Casei Albe.
Articol preluat din limba engleză.
Mai multe, pe larg, aici -> http://www.dzr.org.ro/razboiul-din-serbia-1996-1999-si-crimele-de-razboi-ale-nato.
SURSE
http://jurnalul.ro/stiri/externe/dezvaluirile-socante-ale-unui-fost-agent-cia-am-primit-milioane-de-dolari-ca-sa-dezmembram-iugoslavia-702381.html
“Departamentul Zero Romania”
Si uite asa se scrie ISTORIA …:)))))))
adevarat moment istoric!!!alipind cele trei informatii:inaugurarea bazei deveselu,dislocarea de echipament militar greu american[de fapt un batalion combinat de arme] si alocarea la bugetul mapn a sumei de 900 mil.$ imi dau seama ca ne cumparam cu bani grei”protectia”.daca adunam costurile celor 40 de rachete sm-3 cu cel al celor 28 de transportoare m2 bradley,28 de tancuri m1 abrams si 14 vehicule auxiliare ghici cat da?circa 900 mil. $.si cred ca nu e corect.baza deveselu cu cele 40 de rachete apara america si nu romania,iar cele 70 de vehicule blindate si tancuri vor fi folosite de armata americana nu de armata romana.ele vor fi doar un element de descurajare ipotetica a rusiei ptr. ca vor fi desfasurate la baza kogalniceanu care este amplasata la 25 respectiv 45 km de singurele plaje[corbu si tuzla] propice unui desant maritim din directia crimeea.