Sunday, December 21, 2025
3.9 C
Bucharest

Nefrectomie radicală și suprarenalectomie, efectuate minim invaziv, cu succes, la SANADOR

Tumorile renale evoluează adesea fără semne sau simptome, în stadiile incipiente, motiv pentru care aceste tumori sunt greu de diagnosticat precoce. Prezența sângelui în urină, durerea lombară, oboseala, scăderea în greutate și pierderea apetitului, febra și alte semne și simptome apar târziu, pe măsură ce tumora se dezvoltă. În aceste stadii însă, rinichiul este deja afectat sever, fiind necesară, de cele mai multe ori, nefrectomia radicală, adică excizia rinchiului afectat de cancer.

Cu o astfel de situație s-a confruntat și Elena, o pacientă în vârstă de 50 de ani. Cu toate că și alți membri ai familiei sale suferiseră de cancer renal, ea a ignorat valorile foarte mari ale tensiunii arteriale, apărute în absența unor cauze evidente. Elena a ajuns la medicul urolog abia după realizarea unei ecografii abdominale, recomandate de medicul cardiolog. Astfel, a fost descoperită o formațiune suspectă pe rinichiul stâng, pentru care Elena a programat un consult la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR.

În urma analizelor și a investigațiilor imagistice, Elena a fost diagnosticată cu tumoră renală stângă și tumoră suprarenală (feocromocitom), iar operația a fost programată cât mai rapid posibil. După doar două săptămâni, echipa condusă de Conf. Dr. Constantin Gîngu a efectuat cu succes, în același timp operator, intervenția chirurgicală: nefrectomie radicală și suprarenalectomie stângă laparoscopică. P

„Tatăl meu a fost operat cu succes pentru cancer la rinichiul drept, în urmă cu 13 ani, la Conf. Dr. Constantin Gîngu, la fel și cumnatul meu și alte cunoștințe. Conf. Dr. Constantin Gîngu mi-a spus că tumora poate avea predispoziție genetică, având în vedere problema tatălui meu. M-am refăcut foarte repede și, în prezent, mi-am reluat toate activitățile uzuale. În localitatea noastră, domnul doctor Gîngu este foarte cunoscut și iubit și cu toții îl recomandăm pentru probleme legate de rinichi. Este eroul familiei noastre! Îi doresc multă sănătate și să continue să ajute cât mai mulți pacienți!”, relatează Elena.

Intervențiile de mare complexitate efectuate de Conf. Dr. Constantin Gîngu la Spitalul Clinic SANADOR, minim invaziv robotic sau laparoscopic ori deschis, cu rezultate excelente, cuprind numeroase domenii din chirurgia urologică:

  • Chirurgie onco-urologică și reconstructivă complexă;
  • Chirurgia prostatei – rezecții de prostată, prostatectomii radicale cu limfodisecții;
  • Chirurgie renală – nefrectomii, nefroureterectomii;
  • Chirurgie de glande suprarenale;
  • Chirurgie vezicală – rezecții endoscopice, cistectomii radicale pentru tumori vezicale infiltrative cu diverse tipuri de derivații urinare, inclusiv reconstrucții vezicale – neovezică la barbați sau femei;
  • Intervenții pentru patologia testiculară, inclusiv cu limfodisecție retroperitoneală;
  • Intervenții pentru tumorile peniene, inclusiv cu limfodisecții inghino-femurale;
  • Chirurgie reconstructivă uretrală, inclusiv uretroplastii.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img