Noul populism în România: “Ordonanţa lăcomiei”

Editorial in Jurnalul de Daniel Apostol, analist economic, director editorial Jurnalul si realizator Antena 3

Naţionalismul, populismul, protecţionismul şi nativismul (current care pretinde revenirea la puterea local-tradiţională, împotriva imigraţiei) sunt în creştere şi exploatează sentimentul oamenilor că au fost lăsaţi în urmă şi excluşi din sistem. Populiştii organizează chiar o mişcare pan-europeană premergătoare alegerilor europarlamentare din mai 2019, Viktor Orbán şi Matteo Salvini fiind capete de afiş ale acestui curent.

Criza din 2008 a adus noul populism peste tot în ţările dezvoltate, unde oamenii simpli au respins ideea de salvare propusă de bănci, iar criza imigraţiei (din Europa şi nu numai) a pus paie pe focul naţionalist. De vreo 10-15 ani încoace, încrederea în Guvern, în presă, în multinaţionale şi corporaţii financiare, precum şi în alte instituţii de conducere a scăzut abrupt.

Potrivit economistului Michael Froman, incertitudinile economice, precum şi sentimentul crescând de suveranitate pierdută, au dus la crearea unui nivel fără precedent de polarizare politică peste tot în lume. Iar istoricul Michael Burleigh avertizează că renaşterea populist-naţionalistă din Europa se datorează şi proliferării retoricii isterice şi eronate care compară UE cu regimurile totalitare ale secolului douăzeci.

“Poporul” este asmuţit astăzi asupra ordinii politice, a marilor corporaţii, a băncilor, a multinaţionalelor, a imigranţilor şi a altor instituţii străine, iar instituţiile UE sunt ţinta predilectă a politicienilor populişti. Bătaia de joc împotriva adversarilor politici, retorica antiglobalizare şi dispreţul faţă de elite sunt familiare guvernelor populiste. Peste tot în lume populiştii au pe agenda zilnică condamnarea instituţiilor, în special a celor al căror rol este de a exercita control şi de a efectua verificări asupra modului în care Guvernul îşi exercită puterea.

Guvernele populiste tind să implementeze politici ce au ca scop redistribuirea veniturilor. Cel mai adesea, aceste politici presupun deficite financiare nesustenabile şi expansiune monetară.

Potrivit economistului Sebastián Edwards, politicile populiste includ protecţionismul, legile discriminatorii şi controalele de capital – şi toate încalcă majoritatea principiilor economiei tradiţionale. Deficitele ating noi înălţimi, iar împrumuturile ating cote şi costuri periculoase, mai ales pentru generaţiile următoare.

În România, expresia recentă a politicilor populiste este OUG 114, supranumită “Ordonanţa lăcomiei”. “Să ne fie bine, ca să nu ne fie rău” rămâne doar un slogan fără de conţinut şi atât.

Lecţia pe care ne-o dă istoria este că toate experienţele populiste s-au terminat întotdeauna urât. Gospodăriile cu venituri mici şi medii ajung să le fie mai rău decât le era, iar o criză a datoriilor ne-ar putea paşte de după colţ.