Sunday, September 20, 2026
17.1 C
Bucharest

O poveste senzationala : inima unui ardelean mort la 29 de ani bate mai departe

O poveste senzationala : inima unui ardelean mort la 29 de ani bate mai departe

Un om a fost salvat cu ajutorul unei inimi care a sosit de la 1.400 de kilometri distanță. Mai exact, din Transilvania. S-a întâmplat zilele trecute la Centrul de Transplant Cardiac al spitalului Molinette din Torino, centru condus de profesorul Mauro Rinaldi, scrie La Stampa, citată de Rador.

Un mic amănunt: pacientul era ținut în viață printr-un dispozitiv de circulație extracorporeală (ECMO), iar transplantul a fost unul record, fiind efectuat la doar două ore după ce pacientul fusese trecut pe lista de așteptare.

Bărbatul – în vârstă de 41 de ani, care suferea de miocardiopatie fulminantă severă, afecţiune care a dat primele semne la începutul lunii august – a fost transferat în aceeași zi cu transplantul de la spitalul San Martino din Genova, unde îi fusese implantat un stimulator cardiac, care, din păcate, nu a permis recuperarea funcției cardiace.

Motiv pentru care personalul sanitar genovez a decis includerea pacientului pe lista pentru transplant urgent de inimă, scrie g4media.ro

La mai puțin de două ore de la sosirea pacientului la Spitalul Molinette, a fost semnalată disponibilitatea inimii unui donator de 29 de ani, care a murit în Transilvania, România din cauza unei hemoragii cerebrale.

Graţie organizării perfecte a centrului pentru Coordonare Regională de Transplant din Piemont (condus de profesorul Antonio Amoroso) și a Centrului Național de Transplant din Roma (condus de doctorul Massimo Cardillo), o echipă de la Molinette Cardiac Surgery a plecat seara târziu cu un avion special pentru a preleva inima. La două dimineața, medicii au confirmat că organul era potrivit pentru transplant, iar pacientul a fost transferat imediat în sala de operație .

Intervenția

Transplantul a fost efectuat cu succes de profesorul Massimo Boffini, cu ajutorul dr. Erika Simonato și a anesteziştilor, dr. Carlo Burzio și Matteo Giunta și a durat mai mult de opt ore. Inima donată a început să bată din nou în noul torace după aproximativ patru ore și jumătate de la colectarea de la donator (timpul necesar pentru colectare, transport și implantarea noii inimi).

În prezent, pacientul este internat în Cardio-Reanimare Molinette cu o funcție cardiacă excelentă și în curând va putea fi transferat în secție. Este un caz fără precedent, fiind primul pacient care a aşteptat doar două ore pentru găsirea unei inimi şi căruia i s-a transplantat un organ sosit de atât de departe.

 

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img