Sunday, January 4, 2026
2.8 C
Bucharest

O veste foarte buna pentru Romania de la Cartierul General al NATO

România este statul membru NATO cu una dintre cele mai spectaculoase creșteri ale bugetului apărării pentru anul 2020, atingând un procent record estimat la 2,38% din PIB pentru cheltuielile militare din acest an, fapt ce o poziționează pe locul al patrulea în rândul aliaților nord-atlantici, după SUA, Grecia și Marea Britanie, se arată în datele unui raport al NATO privind bugetele apărării din cele 30 de state aliate.

“Astăzi publicăm estimări ale cheltuielilor pentru apărare pentru 2020. Acestea arată că anul acesta va fi al șaselea an consecutiv de creștere a cheltuielilor de apărare de către aliații europeni și Canada. Cu o creștere reală de 4,3%. Ne așteptăm ca această tendință să continue”, a afirmat, miercuri, secretarului general al Alianței, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă în care a prefațat temele reuniunii miniștrilor apărării, care va avea loc joi și vineri în format videoconferință și care vor fi discutate postura NATO de descurajare și apărare, reziliența societăților euro-atlantice, partajarea echitabilă a responsabilităților și misiunile aliate în Afganistan și Irak, scrie caleaeuropeana.ro.

Față de 2019, când a alocat aproximativ 2% din PIB, creșterea până la 2,38% a bugetului militar al României a fost consemnată și în Carta Albă a Apărării, care subliniază că România va continua să respecte criteriile stabilitate în cadrul NATO privind bugetarea apărării cu 2% din PIB, din care minim 20% pentru înzestrare şi modernizare, respectiv 2% pentru cercetare, dezvoltare şi inovare.

Referitor la această dimensiună a analizei cheltuielilor militare, România alocă și în 2020 peste 20% din bugetul său de apărare pentru înzestrare şi modernizare a echipamentelor și a tehnicii de luptă. Cu un procent de 25,6% din bugetul apărării destinat cheltuielilor pentru echipamente, România este pe locul al 11-lea în NATO, devansată fiind de Luxemburg, Turcia, Ungaria, SUA, Slovacia, Norvegia, Franța, Lituania, Letonia și Polonia.

Cu toate acestea, România a continuat în 2020 achizițiile pe linie militară, devenind al șaptea aliat NATO care se dotează cu sisteme de apărare antirachetă Patriot, primul aliat de pe flancul estic care deține în capabilitățile sale rachete Patriot și rachete HIMARS, la care se adaugă și primul lor de transportoare blindate 8X8 Piranha V trimise în dotarea forțelor armate române care fac parte din Brigada Multinațională NATO Sud-Est de la Craiova.

În comparație cu anul 2019, când România a investit 25,7% din bugetul militar pentru înzestrare, procentul de 25,6% se menține la un nivel similar cu anul anterior.

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img