Tuesday, June 3, 2025
31 C
Bucharest

O veste tristă : scad vânzările de şampanie

Producătorii de şampanie din Franţa au cerut vineri o diminuare a cantităţii de struguri recoltate în acest an, după ce vânzările de şampanie au scăzut cu peste 15% în prima jumătate a acestui an, pe măsură ce consumatorii au strâns cureaua într-un context economic incert, transmite Reuters.

În primele şase luni ale acestui an, producătorii de şampanie din Franţa au livrat un număr de 106,7 milioane de sticle de şampanie, în scădere cu 15,2% faţă de nivelul deosebit de ridicat înregistrat în aceiaşi perioadă a lui 2023 şi aproape de nivelul din 2019.

“Situaţia geopolitică şi economică sumbră, precum şi inflaţia generalizată, afectează consumul gospodăriilor. În plus, şampania continuă să sufere de pe urma consecinţelor suprastocurilor făcute de retaileri în 2021 şi 2022”, a declarat David Chatillon, preşedintele organismului de lobby UMC, într-un comunicat emis de asociaţia producătorilor Comite Champagne.

Acest comitet susţine că, în acest an, recolta de struguri din regiunea Champagne a avut de suferit de pe urma condiţiilor nefavorabile, care au inclus îngheţ, umezeală şi mucegai. În aceste condiţii, comitetul a fixat un plafon maxim de 10.000 de kilograme de struguri care pot fi culeşi de pe un hectar de vie, în scădere faţă de un plafon de 11.400 de kilograme la hectar în 2023.

Spre deosebire de producţia altor vinuri, majoritatea sticlelor de şampanie sunt un amestec din mai multe recolte de struguri, utilizând stocuri din anii precedenţi. Aceste stocuri sunt refăcute în anii buni şi asta poate compensa pentru recoltele slabe.

Nu este pentru prima dată când regiunea Champagne a suferit pierderi severe de pe urma combinaţiei de îngheţ şi mucegai. În 2021, randamentul a scăzut cu 25% comparativ cu media multianuală în condiţiile în care recolta a coborât la minimumul ultimilor 35 de ani.

Culesul strugurilor este aşteptat să înceapă în jurul datei de 10-12 septembrie, în medie.

Spre deosebire de anul trecut, comitetul nu a venit cu prognoze privind vânzările şi exporturile de şampanie pentru întregul an 2024.

În fiecare an, aproximativ 300 milioane sticle de şampanie franţuzească, care beneficiază de o indicaţie geografică strict controlată, sunt vândute în întreaga lume în timp ce alte peste un miliard sunt stocate în pivniţe, în aşteptarea momentului adecvat pentru a fi savurate, scrie Agerpres.

Hot this week

Exclusiv : condiţiile de pace ale Rusiei sunt o batjocură la adresa Ucrainei

Presa rusă publică un memorandum de pace (cerințe rusești),...

Tăriceanu, achitat definitiv

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de...

Presa rusă vrea ca Putin să ordone atac nuclear asupra Ucrainei

Kremlinul este așteptat să reacționeze după îndrăzneața operațiune ucraineană "Pânza...

Naționalistul Karol Nawrocki e noul președinte al Poloniei

Polonia și-a ales președintele. Acesta va fi Karol Nawrocki,...

Harry Potter, cu o nouă distribuţie

Serialul original HBO „Harry Potter” i-a distribuit pe Dominic...

Topics

Exclusiv : condiţiile de pace ale Rusiei sunt o batjocură la adresa Ucrainei

Presa rusă publică un memorandum de pace (cerințe rusești),...

Tăriceanu, achitat definitiv

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de...

Presa rusă vrea ca Putin să ordone atac nuclear asupra Ucrainei

Kremlinul este așteptat să reacționeze după îndrăzneața operațiune ucraineană "Pânza...

Naționalistul Karol Nawrocki e noul președinte al Poloniei

Polonia și-a ales președintele. Acesta va fi Karol Nawrocki,...

Harry Potter, cu o nouă distribuţie

Serialul original HBO „Harry Potter” i-a distribuit pe Dominic...

Strategie nouă : UE vrea un Centru de securitate maritimă a Mării Negre

Strategie nouă : UE vrea un Centru de securitate...

Durere insuportabilă de ceafă? Care ar putea fi cauza

Durere insuportabilă de ceafă? Care ar putea fi cauza   Durerile...

CCR : declaraţia de avere a titularului nu poate atrage răspunderea altor persoane

Curtea Constituțională a României a transmis, joi, un comunicat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img