Editorialul publicat de Oana Stancu in Jurnalul national :
„În viață trebuie să faci compromisuri”; „Compromisul este acceptabil dacă nu te compromite” etc. Sunt câteva fraze tip pe care le auzim des sau ajungem să ni le spunem singuri pe măsură ce avansăm dinspre radicalismul anilor tineri spre maturitate. Lunile acestea societatea românească pare dispusă la un compromis care nu doar că o va compromite, este genul de compromis care ucide ce e sănătos și îmbolnăvește pe termen lung: compromisul cu abuzul.
Dorința oamenilor onești de a vedea dreptatea înfăptuindu-se, de a-i vedea pe hoții puterii pedepsiți, este intersectată de valul de rețineri făcute de DNA și de arestări preventive dispuse de instanțe. Din această intersecție a rezultat în sondaje o încredere uriașă în Direcția Anticorupție. Încredere pe care în mod normal s-ar putea construi o lume nouă, cu o viață politică mai curată, cu o economie mai eficientă, cu o societate mai sănătoasă. Ce ne facem însă dacă hoțul pe care l-am văzut furând în acești ani cu ochii noștri și până acum a scăpat nepedepsit umplându-ne de amar și de frustrări, astăzi este băgat după gratii preventiv printr-un abuz? Fără probe solide care să arate nu vinovăția lui în hoția comisă, ci nevoia arestării preventive care se întinde pe câteva luni? Zicem „Lasă că așa îi trebuie pentru că asta e justiția pe care au construit-o ei cu Băsescu al lor”? Sunt de părere că nu! Pentru că un abuz, dacă este un abuz, nu poate aduce cu el nimic sănătos. Hoții trebuie condamnați cu probe, iar dacă trebuie să stea în arest preventiv e pentru motive mult mai solide decât „bănuiala rezonabilă” că ar fi comis o faptă acum cinci ani, bănuială introdusă în referatul de arestate preventivă și la care, până la urmă, procurorul și renunță în rechizitoriul prin care arestatul e trimis în judecată. Bănuitul însă, odată băgat la zdup, e invitat politicos să scrie denunțuri pe bandă rulantă și astfel beneficiază de iertarea tuturor păcatelor și hoțiilor și rămâne și cu banii furați.
Î
n spatele acestor mecanisme, culmea, este trecută tot societatea, opinia publică. Arestatul trebuie arestat preventiv pentru că e în funcție de cinci sau 14 ani și dacă e lăsat în libertate, spun procurorii, opinia publică simte că justiția nu este eficientă, se slăbește încrederea lor în justiție. Și uite așa ne întoarcem la încrederea uriașă din sondaje. Avem încredere așadar în arestare pe baza bănuielilor? Ne dăm girul pentru a-l face scăpat de orice răspundere pe Stelian pentru că l-a turnat pe Cocoș? Sau pretindem procurorilor și judecătorilor să lase valul arestărilor preventive care ocupă ecranele televizoarelor și să muncească la construirea unor acte de justiție fără reproș în care toți hoții să fie pedepsiți cu probe solide iar obiectele hoțiilor lor recuperate? Iar judecătorii, dacă se poate, să nu fie partenerii DNA, ci ai adevărului, ai probelor și ai dreptății! În această intersecție în care ne aflăm se decide viitorul apropiat al României.
http://jurnalul.ro/editorial/compromisul-care-ucide-687806.html
