Monday, November 2, 2026
7.9 C
Bucharest

ONU : 6000 oameni ucisi in estul Ucrainei

Peste 6.000 de persoane au fost ucise în estul Ucrainei de la începutul conflictului armat între separatiştii proruşi şi forţele proguvernamentale, în aprilie, anunţă biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului într-un comunicat emis luni, relatează CNN.

Escaladarea conflictului în ultimele săptămâni, mai ales în zonele aeroportului Doneţk şi Debalţeve, s-a soldat cu sute de morţi, atât civili cât şi militari, potrivit noului raport.

Documentul zugrăveşte o imagine de “devastare nemiloasă a vieţii civililor şi infrastructurii”, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Zeid Ra’ad Al Hussein.

El a îndemnat toate părţile să respecte înţelegerile de la Minsk, care prevăd un armistiţiu.

Luptele i-au afectat extrem de puternic pe civili. “Multe persoane au fost blocate în zone de conflict şi au fost nevoite să caute adăpost în subsoluri, aproape fără apă potabilă, hrană, surse de căldură, electricitate sau medicamente de bază”, afirmă Zeid, citat în comunicat.

Ideea că civilii au rămas în zone de conflict de bunăvoie este “greşită”, potrivit înaltului oficial. “Numeroase persoane au rămas deoarece se tem pentru vieţile lor în cazul în care încearcă să plece. Mulţi alţii stau să-şi protejeze copiii, alţi membri ai familiei sau proprietăţile. Iar alţii sunt obligaţi să rămână în pofida voinţei lor sau pur şi simplu nu sunt capabili din punct de vedere fizic să o facă”, a spus Zeid.

O serie de atacuri teroriste comise la Mariupol, Harkov şi Odesa – oraşe care se află în afara zonei de conflict – constituie un precedent negativ, a subliniat Înaltul Comisar. “În cazul în care această tendinţă continuă, ea va deschide un capitol nou şi foarte sângeros în conflict, extinzând zonele în care statul de drept şi protecţia drepturilor omului nu există”, a spus Zeid.

Bilanţul anunţat anterior de ONU era de 5.809 morţi documentate.

 

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img