Monday, November 2, 2026
7.9 C
Bucharest

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor de oameni din lume şi lansează un apel umanitar în vederea unei relansări a finanţării – restrânse -, care se află în cădere liberă, în 2026, relatează AFP.

”Este o epocă a brutalităţii, impunităţii şi indiferenţei”, avertizează într-o conferinţă de presă, la New York, şeful Operaţiunilor Umanitare ale ONU Tom Fletcher, care denunţă ”ferocitatea şi intensitatea omorurilor”, ”dispreţul total al dreptului internţaional” şi ”nivelul terifiant al violenţelor sexuale”.

”O epocă în care simţul nostru de supravieţuire a fost îngiţit de distracţii şi corodat de apatie, în care cheltuim mai multă energie şi bani pentru a găsi noi mijloace de a ne omorî unii pe alţii, dezmembrând mijloacele pe care le-am câştigat cu greu de a ne proteja de instinctele noastre, în care politicienii se laudă că taie ajutoarele”, a acuzat el, prezentând Planul Umanitar din 2026.

În contextul în care aproximativ 240 de milioane de oameni – victime ale războaielor, cutremurelor sau impacului modificărilor climatice – au nevoie de ajutor urgent, ONU cere 33 de miliarde de dolari pentru a susţine 135 de milioane dintre aceste persoane în 2026 în Fâşia Gaza, Sudan, Haiti, Myanmar, Republica Democratică Congo (RDC) sau Ucraina.

Însă în contextul unei tăieri drastice a ajutoarelor americane, decisă de către Donald Trump, ONU şi-a redus din capul locului ambiţiile, prezentând în acelaşi timp un plan – restrâns – prin care cere 23 de miliarde de dolari, pentru a salva cel puţin 87 de milioane de oameni, cei mai aflaţi în pericol.

Acest plan – ”extrem de prioritizat” -, supus totodată unor reforme în vederea îmbunătăţirii eficienţei sistemului umanitar, este ”bazat pe alegeri de nesusţinut de viaţă şi de moarte”, a comentat Tom Fletcher, exprimându-şi speranţa că, faptul de a lua aceste ”decizii dificile pe care ei ne-au încurajat să le luăm” îi va convinge pe americani să revină.

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img