Friday, April 10, 2026
6.5 C
Bucharest

Orban are semnale ca PSD si ALDE vor suspendarea lui Iohannis

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a averitzat luni seara că are semnale din ce în ce mai serioase că majoritate PSD – ALDE pregăteşte suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis din dorinţa de a-i salva pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu Tăriceanu ”de consecinţele faptelor lor”.

„Avem semnale din ce în ce mai serioase că din dorinţa disperată de a-i salva pe Dragnea, pe Tăriceanu şi pe alţii lideri PSD de consecinţele faptelor lor, majoritatea găunoasă PSD-ALDE pune la cale procedura de suspendare a preşedintelui Iohannis. Obiectivul precis de preluare a interimatului de către mâna stângă a lui Dragnea, domnul Tăriceanu, atfel încât să dea o lovitură împotriva justiţiei, care nu le-a ieşit nici prin ordonanţa 13, nici prin pachetul de legi pe care a bătut toba ministrul Justiţiei, Toader”, a declarat Ludovic Orban.

”Teama noastră este că aceste conduceri toxice care îşi împing partidele şi parlamentarii spre nicăieri şi care duc România spre un dezastru nu le mai pasă de imaginea externă a României, de democraţia din România, de tot ceea ce înseamnă bunul simţ şi normalitatea şi sunt în stare de orice ca să forţeze procedurile care să le permită să schimbe din funcţie procurorii şefi şi să-şi promulge modificările la legile justiţiei”, a adăugat liderul PNL.
Întrebat care sunt semnalele primite de PNL cu privire la intenţia SD şi ALDE de a-l suspenda pe şeful statului, Orban că numai cine nu vrea să le vadă nu le vede.
Rezoluţia PSD, toate atitudinile care construiesc o motivaţie pentru un astfel de demers.Disperarea lui Dragnea şi a lui Tăriceanu a atins puncte critice şi sunt în stare de orice, aproape nu le mai pasă de mersul firesc şi normal al democraţiei din România. PNL îi avertizează pe aceşti lideri rupţi de realitate să se potolească şi să renunţe la orice fel de demers care să afecteze imaginea României, democraţia din România şi să afecteze independenţa justiţiei”, a conchis Ludovic Orban.

viewscnt

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că ministrul Justiției, Tudorel Toader, “își face treaba cu brio”, iar “deranjul” pe care l-a provocat pachetul de legi din domeniul Justiției ar trebui să îi pună pe gânduri pe români.

“Calitatea profesională indiscutabilă pe care o are (ministrul Justiției — n.r.) i-a permis să aibă o abordare globală pe întreg pachetul de legi ale Justiției și din perspectiva experienței pe care a dobândit-o la Curtea Constituțională. Ceea ce este iarăși foarte adevărat: vedem că mușuroiul a fost deranjat și este o bâzâială în jurul mușuroiului ăsta — care esta așa-zis-ul sistem, cum le place lor să se autodefinească, să se autonumească — extraordinară. Faptul că i-am deranjat, în fine, ar trebui să îi pună pe mulți români pe gânduri. Pe unii se pare că nu îi pune nimic pe gânduri, au în continuare drive-ul dat și merg pe aceeași direcție”, a afirmat președintele Senatului.

El a adăugat că în România principiul separației puterilor în stat pare să nu fie acceptat de unii care lucrează în Justiție și care “ar vrea să facă în același timp și legile, să și judece”.

“Până una alta, într-un sistem democratic legile sunt făcute de Parlament și Justiția aplică legea. Și cred că în această perspectivă trebuie să privim toată ‘dezbaterea’ care a avut loc în ultima perioadă în România”, a spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a adăugat că “anumite schimbări legislative care sunt în discuție în momentul de față” vor repune lucrurile “în ordinea lor firească” și vor crește independența Justiției.

În opinia sa, Justiția, în “foarte multe” situații, “a dovedit că răspunde la comenzi politice” și la comenzi din afara sistemului de justiție.

“Nu s-a întâmplat nimic, pentru că știm bine: Inspecția Judiciară a fost o instituție care nu a funcționat în toată această perioadă. Vedem cât de defectuos funcționează CSM. Lucrurile astea le cunosc de o bună bucată de vreme, pentru că la Senat, în urmă cu un an și jumătate, am înființat un grup de lucru pe Legile Justiției, când am observat că CSM este factorul principal de boicotare a oricărui demers de schimbare a Legilor Justiției, lucru care se dovedește mai pregnant în zilele noastre”, a declarat liderul ALDE.

Tăriceanu a susținut că “rezistența la schimbare, la revenirea într-o situație de normalitate” reprezintă cea mai bună dovadă că “statul paralel există” și că schimbările preconizate deranjează această situație de fapt, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img