Wednesday, April 1, 2026
10 C
Bucharest

Papa Francisc critica exagerarile prin fenomenul “cancel culture”, care neagă fundamentele naturale ale umanităţii

Papa Francisc a criticat luni ”colonizarea ideologică” în curs, potrivit lui, în anumite instituţii publice, văzând în ea expresia ”cancel culture”, relatează AFP.

“În numele protecţiei diversităţii, sfârşim prin a şterge sensul oricărei identităţi”, a declarat Suveranul Pontif într-un discurs susţinut cu prilejul unei întâlniri cu corpul diplomatic.

“Asistăm la elaborarea unei gândiri unice constrânse să nege istoria, sau chiar mai rău, să o rescrie în baza unor categorii contemporane, în condiţiile în care orice situaţie istorică trebuie să fie interpretată potrivit hermeneuticii epocii”, şi-a exprimat el regretul.

“Cred că este vorba despre o formă de colonizare ideologică ce nu lasă loc libertăţii de expresie şi care, astăzi, ia din ce în ce mai mult forma ‘cancel culture’, care invadează numeroase domenii şi instituţii publice”, a mai spus papa, evocând “agende tot mai mult dictate de un mod de gândire care neagă fundamentele naturale ale umanităţii şi rădăcinile culturale care constituie identitatea a numeroase popoare”.

În decembrie, suveranul pontif argentinian a criticat un document intern al Comisiei Europene care evita utilizarea termenului “Crăciun”, văzând în asta un “anacronism” provenit dintr-un “laicism diluat”.

De asemenea, afirmaţiile papei par să facă referire la polemicile născute în Europa şi în SUA pe tema demontării unor statui ale unor figuri istorice din cauza trecutului lor colonial, scrie Agerpres.

Hot this week

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Topics

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img