Adina Samson, fosta iubită a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, spune că a fost lovită de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relaţia, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului.

Adina Samson, care este angajată a Primăriei Iaşi, a declarat, marţi dimineaţă, că în luna septembrie a anului trecut i-a comunicat primarului că vrea să încheie relaţia cu el, după care acesta a început să o urmărească şi să o ameninţe.

”În luna septembrie 2014 i-am comunicat domnului primar că vreau să închei această relaţie sub toate aspectele. Timp de două luni de zile, până în luna octombrie 2014, acesta m-a urmărit, m-a hărţuit, m-a ameninţat. Într-o seară când mă întorceam acasă cu sora mea a trimis un borfaş în faţa blocului să mă ameninţe cu moartea. Văzând acest lucru, am făcut această plângere la Parchet”, a spus tânăra citata de Mediafax, precizând că a aflat ulterior că persoana care a aşteptat-o în faţa blocului ar fi fost un nepot al primarului, de la Dorohoi.

Întrebată ce i-a spus persoana care a ameninţat-o, Adina Samson a afirmat: ”A spus că nu îmi va fi bine”.

Ea a precizat că în luna noiembrie şi-a retras plângerea depusă la Parchet, la insistenţele primarului şi ale unor persoane din anturajul acestuia şi pentru că nu se întâmpla nimic cu acea plângere, nefiind luate măsuri de către anchetatori.

Tânăra a mai spus că ştia că ameninţarea îi este transmisă din partea primarului pentru că i-a fost spus explicit acest lucru şi că ameninţările au continuat, iar de ziua primarului, de Sfântul Gheorghe, edilul i-a transmis că o va distruge şi că acesta va fi singurul lui scop în viaţă.

Întrebată cât timp a durat relaţia cu Nichita, Adina Samson a spus că au fost împreună câţiva ani, ea precizând, la întrebarea unui jurnalist, că primarul nu a divorţat din cauza ei.

Tânăra a mai spus că a fost lovită de către Nichita, iar întrebată de ce o lovea acesta, ea a răspuns că din cauza geloziei şi pentru că ea nu i-a acceptat cererea în căsătorie.

”M-a cerut în căsătorie de nenumărate ori…Cu asemea persoană, cum să te căsătoreşti?. Ultima oară, m-a cerut în căsătorie după episodul de la mall. Atunci i-am spus că ne vedem la tribunal şi mi-a trimis mesaj că nu, că o să ne vedem la starea civilă”, a mai afirmat Adina Samson.

Ea a precizat că are şi o înregistrare audio în care primarul o ameninţă că o va distruge şi că îl va trimite pe şeful Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, să o urmărească, precizând că la plângerea depusă anul trecut la Parchet a ataşat această înregistrare, precum şi fotografii cu maşinile care o urmăreau.

Întrebată, de asemenea, despre incidentul în care a fost implicată în timp ce era la mall şi la care se face referire în dosarul lui Nichita, Adina Samson a spus că a fost ameninţată de doi indivizi pe care nu îi cunoştea, dar a bănuit că ar avea legătură cu un clan.

Tânăra a mai spus că nu a mers la medicul legist pentru a-i fi eliberat certificat medico-legal după ce a fost lovită, dar că a fost internată de mai multe ori, şi anul trecut, şi în acest an, pentru că din cauza stresului a dezvoltat o boală autoimună.

Întrebată dacă va cere daune, ea a spus că va da în judecată Poliţia Locală şi pe primarul Nichita, precum şi anumite persoane care i-au fost complice edilului şi care ”ştiau de tot ce se întâmplă şi se dădeau prietenele” ei.

Întrebată ce i-a spus primarul că îi va da dacă acceptă cererea lui în căsătorie, tânăra a spus că acesta i-a promis că îi dă un apartament de serviciu şi că o ajută să facă diferite afaceri, ea precizând că nu are nicio locuinţă pe numele ei şi că stă într-un apartament de trei camere din Păcurari, care însă nu este al ei, lucru care poate fi verificat.

Tânăra a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că l-a anunţat pe primar din septembrie anul trecut că vrea să îşi refacă viaţa, iar atunci Nichita i-a spus că ea este singura lui opţiune în viaţă şi că dacă va face acest lucru o va distruge, ceea ce a şi pus în practică.

”De Sfântul Gheorghe, de ziua lui, mi-a spus că dacă mă voi întâlni cu acea persoană îi va rupe picioarele, exact asa s-a exprimat, şi pe mine o să mă distrugă”, a spus Adina Samson, care a precizat că primarul nu a mai căutat-o după ce a fost reţinut.

Întrebată de ce a ales să aibă o relaţie cu Nichita, tânăra a mai spus că acesta părea un om echilibrat, care ştia ce vrea de la viaţă.

”Asta mi-a şi plăcut la un moment dat. Era un om absolut normal. După aceea mi-am dat seama că sunt anumite probleme, poate şi din trecut, pe care nu şi le-a rezolvat. Într-adevăr, a mers şi la psiholog o lungă perioadă de timp, eu l-am încurajat să meargă la psiholog, să-şi rezolve anumite traume din copilărie (…) Se trata şi pentru gelozie. Bine, nu a fost gelos doar cu mine, probabil şi cu alte persoane şi de-aia le-a făcut viaţa un calvar”, a mai spus tânăra, precizând că Nichita a avut relaţii şi cu alte angajate din primărie, lucru care ”se ştia”.

Ea a adăugat că niciodată nu a făcut o plângere la DNA şi că singurul său demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere şi că se vor vedea la tribunal.

De asemenea, Adina Samson le-a prezentat jurnaliştilor rezoluţia Parchetului Judecătoriei Iaşi la plângerea depusă de ea în 29 octombrie 2014, pentru infracţiunile de ameninţare şi hărţuire, în care susţinea că de un an este urmărită şi ameninţată de primar.

”Pe lângă cele două infracţiuni la care am făcut referire mai sus, persoana vătămată a arătat, cu ocazia audierii sale de către procuror, faptul că a fost aproape în permanenţă urmărită de două autoturisme având numerele de înmatriculare B 48 UST şi IS 93 RCV“, se precizează în plângerea penală, pe care tânăra şi-a retras-o în 21 noiembrie 2014.

În urma cercetărilor s-a stabilit că unul dintre cele două autovehicule care o urmăreau pe tânără era o maşină Dacia folosită de către Poliţia Locală, în timp ce celălalt aparţine lui Vasile Vrabie, gardian public.

”Având în vedere aceste aspecte, precizăm că în cauză se conturează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. Cu privire la această infracţiune se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în vederea identificării autorilor“, se mai precizează în documentul citat.

Parchetul a mai precizat că materialul probator va fi trimis la Poliţia Municipiului Iaşi – Biroul de Investigaţii Criminale.

17 COMMENTS

  1. D-le, intrebarea e daca, Nichita asta a mai fost si cu alte centuriste moldovence, in acelasi timp in care a avut “relatia” cu jupana asta? Moldoveanu’ oricum, din toata povestea rezulta ca era un idiopat. La varsta lui, da-o dreacului… S-o dai in bulangeala la batranete!! El nu se uita si el in oglinda dreacului, sa se vada cum arata?!

    • Sa ma scuzati ca intervin. Mai e si vopsit la par, tinerelu’. E o moda, mai ales printre politicieni. Nu stiu poate sunt demodat, dar nu m-as vopsi, decat daca as fi actor si mi-ar cere rolul.

    • Fufa si-a retras plangerea in 21 noiembrie 2014 !!!
      Cam asta-i lumea in care traim. Institutiile statului sunt burdusite de fufe dintrastea care sunt calarite de tot aparatul de stat cu functii de conducere. Deaia se misca atat de repede aparatul de stat. Doua lucra si 8 sunt la rodeo.
      Sigur fufa e foarte inteligenta si ocupa postul ala la primarie pe bune.
      Daca ar fi intrat pe bune in primarie sigur ca nu s-ar fi lasat calarita de ,,primar”.
      Acum si primarul, ce sa-i faci, omu’ are putere. Poate sa-si puna fufele in functii bine platite si pe stat degeaba, le poate da apartamente de la fundul locativ. Si pe deasupra le asigura si ,,bodyguarzi”. Doar deaia l-au ales oamenii. Sa foloseasca institutiile statului pentru interesul iesenilor ( a unora, bineinteles! )
      Iar cuvantul ,,paranoia” nu-si are rostul in jocul asta.
      Primarul stia ca poate sa-si foloseasca fufa cum vrea si cand vrea, ca doar el a facut-o mare cu scaun institutional sub fund. Numai ca ce sa vezi? Fufa ajunsa sus si-a luat nasul la purtare. Si bineinteles ca primarul ,,ranit in orgoliu” a folosit ce-i al lui (politia locala, etc) sa regleze situatia.
      Cam asta-i reteta in toate localitatile patriei. Asta cu privire la partea cu tavaleala.
      Norocul nostru din scandalul asta e ca la alegerile din 2016 nu o sa vedem fufa pe listele marelui partid. Sau cine stie? Scandalul o sa o ajute pentru a urca la urmatorul nivel?
      Restu-i abureala

  2. Acordati pream multa importanta pestilor din lac scapandu-va astfel din vedere rechinul sef cel mare, gen. Mafiot Coldea. “Spionul lui Băsescu, scrisoare EXPLOZIVĂ către Iohannis: legătura dintre Coldea și Ghiță

    Autor: Lucian Negrea, Reporter
    Publicat: 12:59

    Fostul președinte Traian Băsescu a fost surprins în momentul în care s-a întâlnit cu un fost ofițer SRI, Adrian Radu, într-un parc din București. Fostul ofițer SRI îi transmite o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în care îi cere să-l cheme pe Coldea pentru a răspunde la o serie de întrebări legate, în mod special, de activitățile lui Sebastian Ghiță.

    ”Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României KLAUS IOHANNIS

    Având în vedere faptul că, numele Generalului Florian Coldea de la SRI a apărut în numeroase interpelări parlamentare şi/sau în numeroase declaraţii ale unor oameni politici, poate prea mult, în mod negativ, aducând grave prejudicii de imagine unui sistem de siguranţa naţională şi, în special tuturor subordonaţilor acestuia, pentru a preîntâmpina şi stopa aceste acţiuni, cred că a venit timpul ca acesta să răspundă public la următoarele 11 întrebări:

    Care este suma plătită de SRI din bani publici şi/sau alte activităţi pe contractele preferenţiale de IT pentru firmele aflate în sfera de influenţa ale lui Sebastian Ghiţă?
    Câte din aceste contracte sunt acordate prin încredinţare directă de către SRI firmelor lui Sebastian Ghiţă?
    În acelaşi context, ce reprezintă actele prezentate în exclusivitate de Naşul tv şi ZiuaNews.ro – semnate de Sebastian Ghiţă şi un ofiţer SRI din cadrul DJI Prahova (Autobiografie şi solicitarea Avizului de Securitate pentru Sebastian Ghiţă, în anul 2004)?
    Care este suma plătită de SRI din bani publici şi/sau alte activităţi, în anul 2012, pentru rebranduirea SRI şi sondajele de opinie realizate de firma The Group patronată de Mihaela Nicola?
    (Anul 2012 a fost un an de criză, fapt ce a fost declarat de toate guvernele care au condus România. În aceste condiţii, de unde a avut SRI-ul bani pentru rebranduire şi (deontologii pot să verifice singuri din declaraţia 359 a firmei The Group), de unde au venit banii plătiţi drept contract pentru care SRI-ul a fost rebranduit.
    Se cunoaşte pe piaţa publicitară faptul că firma în cauză este una din cele mai scumpe firme, iar doamna Nicola Mihaela este fiica unui fost ofiţer de securitate – lucru pe care îl afirmă inclusiv Florian Coldea într-o videoconferinţă cu toată ţara, în cadrul sistemului).

    Care este numele firmei care a câştigat contractul pentru ‘’modernizarea’’ Spitalului SRI de la Baloteşti, deci un contract cu statul?
    La momentul câştigării acestei licitaţii firma în cauză era în insolvenţă şi din punct de vedere legal nu avea drept de participare la licitaţie ?
    În acelaşi context, cum a fost posibilă ca, aceeaşi firmă să câştige contractual de reabilitare a noului Sediu al SRI Prahova?
    Florian Coldea cunoaşte sau nu dacă, pentru cele două licitaţii suspecte sus menţionate în care SRI a fost beneficiarul s-ar fi putut obţine diverse avantaje materiale de către ofiţeri cu funcţii din Conducerea SRI, inclusiv de către Florian Coldea (a se vedea vila de la Corbeanca – omisă din declaraţia de avere)?
    Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, vă rog să îl întrebaţi pe Generalul Florian Coldea dacă consideră o nouă coincidenţă faptul că soţia dânsului, Dorina Coldea este Comandantul Centrului de Psihologie al SRI?
    Este adevărat că, pentru a se debarasa de subalternii săi care sesizează organele de cercetare penală cu acte şi fapte ilegale săvârşite de ofiţeri din conducerea SRI, Generalul Florian Coldea îi trimite la soţia dânsului (Centrul de Psihologie) la un test de ‘’fidelitate’’ pe care normal îl pică şi le retrage avizul de securitate obligându-i să îşi depună demisia şi dacă nu vor îi trece în rezervă în mod ilegal?
    (Este cazul recent al unui şef de birou din cadrul Direcţiei E protecţie internă, Daniel Florea şi a altor doi ofiţeri).
    Este adevărat că SRI şi personal Florian Coldea a deţinut până în anul 2012 sau mai deţine – ca ofiţer coordonator, ofiţeri acoperiţi SRI în Parchete sau Judecătorii în mod ilegal? (Ataşez declaraţia dată în lună 06. 2014 în faţa procurorului de Daniel Florea pe când încă era ofiţer activ la SRI, şef de birou în cadrul Direcţiei E – de unde rezultă încălcarea flagrantă a legii de către SRI).

    Cu respect,
    Ec Adrian Radu”, scrie spionul lui Traian Băsescu.”

  3. Acestia sunt oamenii care ne conduc. Este o moda printre potentatii zilei ca vechile consoarte sa fie abandonate dupa o casnicie de multi in favoarea unor tinere dornice de afirmare. Ce credea dl. primar ca domnisoara de 33 de ani s-a indragostit de el ? Daca chiar vroia ceva dl. primar se putea duce linistit, iar seara dormea in patul conjugal, nu e fair dar era altceva. Sa ma iertati, este un papagal ca multi, multi altii.
    Cred ca nici nu marita sa comentez pe marginea acestui caz, oricum este unul rusinos la adresa d-lui primar.

  4. Doctrina PSD a fost de vina ? … cinismul politic este la fel in toate partidele de la Boc la iliescu , Basescu , Ponta … Caragiale este mai actual decat oricand

  5. japiţe bătrîne şi nedemne pe liste impuse la alegeri, japiţe numite în funcţii de conducere în care se iau decizii şi japiţe în rolul patului cu suflet încălzitor de sex şi relaţii/mai bine spus: curvăsăreală. Ce mama măsii mai poate să-i facă boşorogul blondei la vîrsta lui?
    Daţi-vă dreacu de lingăi/ politicienii non valoare, mai aveţi şi carneţel cu activitatea sexuală în care le aveţi înscrise cu nume şi prenume plus poziţia în care le-aţi maşinat şi de cîte ori?
    *reaţi ai dreacu cu telenovelele voastre aiurite demenţilor! Asemenea indivizi nu au ce căuta în funcţii/în nicio funcţi că ne face de rîsul lumii.

  6. Nechita ca Nechita, s-a indragostit si el care e problema! Sincer sa fiu ma mira ca nu a cerut el sa fie cercetat in stare de arrest si a avut curaj sa se duca acasa. Dupa scandalul asta cred ca l-a bagat nevasta in beci cu conditii mai rele decat cele de la beciul domnesc. Dar despre declaratia premierului nimic? Nu de alta dar Ponta, fost avocat, fost procuror, actual premier era foarte contrariat de faptul ca urmarirea unei amante a ajuns sa fie cercetata penal. Poate avocatul, procurorul si premierul Ponta nu stiu sa faca diferenta intre urmarirea amantei prin structuri private sau prin cele de stat. Nu i-a explicat nimeni ipocritului ca poate sa isi urmareasca amanta cu detectivi particulari care exista acum si la noi dar nu cu politia locala platita de contribuabili? Nu vede premierul diferenta sau iar se bazeaza pe prostia admiratorilor lui?

  7. Radu, am mai scris cred acum 2 ani despre un incident grav în Iaşi petrecut prin 2004-2005, cred că era luna aprilie sau mai. Era începutul formării mafiilor locale şi toţi voiau orice prin nu conta metoda. Culmea e că o doamnă avocat-singură, vîrsta cred că era cam 48-50 de ani(nu ştiu cum se numea dar avea şi băiatul, un avocat tînăr), pe mîna acelei avocate a intrat un dosar al mafiei pentru*rezolvare*. Ce s-a întîmplat, au arestat-o punîndu-i cătuşe direct din casă spărgîndu-i uşa şi băiatul ei căsătorit nu locuia cu ea, au aruncat-o ca pe un sac pe gresia spitalului socola urcată la etaj sub cheie ca fiind violentă, s-o scoată nebună pentru a-i lua dosarul/dosarele. Vecinii l-au anunţat pe băiat şi la poartă, băiatul sau oricine, aveau interdicţie de a intra în spital pentru că erau cunoscuţi inclusiv prin numerele maşinilor personale. Băiatul s-a îmbrăcat normal şi nu i-a dat voie să intre în spital, ulterior s-au îmbrăcat mizerabil/instalatori cu un amic de la sri şi cu o maşină vai de mama ei ca să ajungă în spital la mama lui avocat şi să-i dea dosarele seara că ziua nu au avut cum(un portbagaj de maşină plin cu acte) pentru a continua munca la dosare. Şi tot a continuat distrugerea pînă în zilele noastre, cocalarii s-au îmbogăţit din averea bătrînilor. Nu ştiu ce primar era în acea perioadă dar comportamentul faţă de identitatea, demnitatea şi profesionalismul alături de dreptatea omului, evoluau spre distrugere. Nu ştiu cum au fost finalizate aceste acţiuni, dar, am văzut şi simţit perioada începutului spre distrugere a orice pentru a nu face dreptate cu mulţi ani înainte. Asta am simţit-o pe pielea mea tocmai de prin 1990 cînd cereai copii de pe chitanţe sau orice fel de act.
    Aşadar, programul anihilării a celor care vor sau fac dreptate a început cu mulţi ani în urmă. Se folosesc tot felul de metode de denigrare a unui profesionist pentru a-l distruge şi sunt destule cazuri date pe micile ecrane.
    Cît despre amantlîcuri la locul de muncă, găsiţi în orice domeniu de activitate şi dacă nu accepţi eşti eliminat de la locul de muncă direct fără nicio problemă chiar dacă eşti genial în domeniu.
    vorba lu’ ăla de la pnl: centura politică, de fapt: centuriste şi centurişti.

  8. Este generatia politica de paraziti bugetari, pe care ii caram de 25 de ani! Opinia publica, cu cateva mici exceptii, lipseste cu desavarsire! Acest noncombat, ne-a costat si ne va costa pe mai departe, NU STIM SA SFIDAM UN SISTEM INCOERENT, CORUPT, OBEDIENT s.a!

    • Bine spus. Si nu numai ca opinia publica lipseste, dar cei mai multi dintre votanti nu au habar pe ce pun stampila. Asta inseamna o societate needucata si superficiala.

      • Habar nu aveti ca puneti stampila degeaba!

        P.S.: Ai avut exemplu la referendum ce inseamna si cine gestioneaza voturile, si mai ales la ultimele alegeri prezidentiale, la care castigator a iesit un “neamt”, care inainte de turul al doilea era cu 10% procente in urma candidatului favorit, iar dupa voturi el a iesit cu 10% procente inaintea acestuia. A recuperat 20% procente de pe o zi pe alta, iti dai seama… La mintea voastra, oricum habar n-aveti pe ce lume traiti! Voturile din diaspora, ne-am luat tara inapoi, revolutia tinerilor de pe facebook, Romania lucrului bine facut si restul de vrajeli… Trebuie sa vi se deseneze sau sa vi se traduca din romana in romana, si oricum intelegeti greu si uitati foarte repede. Cine n-a inteles la referendumul din 2012 cine conduce si cum merg lucrurile, nu are niciun rost sa mai vorbesti cu ei pentru ca sunt retardati mintal si iti pierzi timpul total aiurea incercand sa explici evidentele unor animale inconstiente care habar nu au si nu inteleg pe ce lume traiesc! Asa-s romanii, forta! Oricum, n-ai inteles nimic, iti garantez! Bafta

  9. buna ziua ! …eu vreau sa vad problema putin altfel …nu ca nichita nu ar fi vinovat (poate circul cu amanta ascunde altele mai grave !) …dar ,totusi doamna in cauza a fost intr-o relatie de cativa ani ,a plecat la plimbare in concedii cu primarul casatorit pe atunci (!) ,fara mustrari de constiinta si fara frica de batai ,a promovat in functie pana la a avea biroul langa primar si apoi se plange ca e amenintata …de cine ? cati ani are doamna ,15 ? sau 33 ,cam cat au si copiii primarului ? acei copii care au fost surprinsi poate sa- si vada parintii divortand …doamna pare foarte stapana pe ea atata vreme cat merge la primarie la serviciu ,iar primarul e in concediu ! …si mai penibila e situatia cu parintii care dau declaratii ca bietul lor copil e hartuit ! i-au spus ceva cand era amanta unui om casatorit ? sunt puncte de vedere , pentru ca consider ca lucrurile trebuie vazute nu numai din perspectiva feminista (saraca femeie maltratata ) si sper sa nu fiu judecata prea dur de valul de simpatie generala fata de bietele amante chinuite care izvoraste pe toate site-urile si chiar si in emisiuni …o astfel de poveste are intotdeauna o latura sordida pe care protagonistii ar trebui sa si-o asume ,mai ales cand ai stat ani de zile langa un primar despre care stii destule pe care ai putea sa la torni la dna sau adversarilor politici …parca pare mai aproape de adevar …

  10. Asta se intampla cand un tractorist parvenit s-a vazut cocotat in functis de primar. E plina Romania de marlani facuti peste noapte primari, presedinti de consilii judetene, prefecti, parlamentari. As forta adaugand pe lista si presedinti de tara.

Leave a Reply