Wednesday, January 14, 2026
-5.9 C
Bucharest

Parchetul General avertizeaza Guvernul si majoritatea PNL !

Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie afirmă că orice modificare adusă pensiilor de serviciu şi/sau remuneraţiei magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate le-ar afecta statutul, cu încălcarea independenţei acestora, precum şi securitatea activităţii judiciare. Totodată, conducerea PICCJ subliniază că va face orice demers legal pentru a susţine actualele reglementări.

Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie afirmă, într-un comunicat de presă transmis vineri, că, având în vedere propunerile legislative privind abrogarea pensiilor speciale şi modificarea calculului remuneraţiei, aflate în procedură avansată de legiferare în Camera Deputaţilor, îşi exprimă în mod ferm poziţia cu privire la imperativul respectării de către puterea legislativă şi executivă a independenţei magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate din cadrul sistemului judiciar, fiind de datoria celor două puteri să asigure resursele adecvate care să le permită acestora să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător.

Conform sursei citate, în mod constant Curtea Constituţională a statuat că stabilitatea financiară a personalului din sistemul de justiţie reprezintă una din garanţiile independenţei justiţiei, constatând că: „statutul constituţional al magistraţilor impune acordarea pensiei de serviciu, ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin.3 din Legea fundamentală (Decizia C.C.R. nr. 873/2010)”.

“Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază cu fermitate că orice modificare adusă pensiilor de serviciu şi/sau remuneraţiei magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate este de natură a le afecta statutul – cu încălcarea independenţei acestora – precum şi securitatea activităţii judiciare şi arată, totodată, că va efectua orice demers legal pentru a susţine actualele reglementări”, scrie în comunicatul Ministerului Public.

 

Hot this week

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Topics

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img