Monday, October 12, 2026
15.9 C
Bucharest

Un număr mare de evrei ar putea pleca din Germania dacă AfD vine la putere

Un număr mare de evrei ar putea pleca din țară dacă partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) devine parte a unui viitor guvern, a declarat marți Josef Schuster, președintele Consiliului central al evreilor din Germania, transmite dpa.

Schuster, care a participat în Seeon, Bavaria, la o reuniune a Uniunii Creștin-Sociale (CSU), a descris situația evreilor germani ca fiind ‘din ce în ce mai problematică’ în ultimii ani, declarându-se profund preocupat de sondajele de opinie pentru alegerile la nivel de land din Germania.

Și la nivel federal, viața evreiască din Germania nu ar mai fi compatibilă cu un partid ca AfD la guvernare, a notat el.

Schuster și-a exprimat totodată speranța că partidele conservatoare din Germania, inclusiv CSU, și-au dat seama că un partid de extremă dreapta care nu numai că ar amenința evreii, dar ar căuta și legături strânse cu Rusia nu poate fi un partener de coaliție.

Cinci dintre cele 16 landuri ale Germaniei vor organiza alegeri legislative în acest an. AfD este cotat în prezent cu 38% în sondaje în Mecklenburg-Vorpommern, din nord-est, cu mult înaintea altor partide, iar în Saxonia-Anhalt, sondajele plasează acest partid din nou în fruntea preferințelor, cu 40%, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img