Monday, December 8, 2025
5.2 C
Bucharest

Parlamentul European : Nu trebuie să-i luăm pe consumatori de imbecili

Parlamentul European a adoptat miercuri un text care interzice folosirea unor termeni ca ”steak”, ”cârnaţi” sau ”hamburger” în cazul unor produse care nu conţin carne, relatează AFP, citată de news.ro.

Eurodeputaţii au susţinut – cu 355 la 247 de voturi – o iniţiativa a dreptei care interzice denumiri ca ”steak vegetal” sau ”burger veggie”.

Însă această măsură urmează să fie negociată cu statele membre ale Uniunii Europene (UE).

”Este vorba despre transparenţă şi claritate pentru consumator şi de recunoaşterea muncii crescătorilor noştri de animale”, a subliniat deputata Céline Imart din cadrul Partidului Popular European (PPE, dreapta), iniţiatoarea textului.

”Nu se pune deloc problema interzicerii alternativelor vegetale, însă sunt ataşată valorii termenilor, sensului lor adevărat”, a declarat ea marţi, într-o debatere animată, în hemiciclu.

Produsele vegetariene care imită carnea au înregistrat o ascensiune în ultimii ani, impulsionate de grija consumatorilor de a mânca sănătos, de a apăra starea de bine a animalelor sau de a-şi reduce amprenta de mediu, în contextul în care fermele de animale sunt mai poluatori cu dioxid de carbon (CO2).

Această lege – care vizează denumiri ca ”steak de soia” a împărţit dreapta.

Alesul german Peter Liese consideră, de explu, că ”din păcate” Parlamentul European consacră timp ”unei asemenea prostii”.

”Nu trebuie să-i luăm pe consumatori de imbecili. Dacă ”un ambalaj indică «burger vegetarian» sau «cârnaţi vegetarieni», fiecare poate decide dacă vrea sau nu să cumpere”, a declarat el.

Aleşii ecologişti s-au opus puternic textului.

Olandeza Anna Strolenberg a atacat ”lobby-ul cărnii”, care ”încearcă să-şi slăbească concurenţii inovatori în domeniul alimentar”.

Însă, în opinia filierei Elevage et Viande française (Interbev), ”prin apropierea denumirilor cărnii în scopuri de marketing”, alternativele vegetale ”încurcă reperele şi slăbesc recunoaşterea unui produs natural brut şi 100% natural”.

În 2020, eurodeputaţii au respins o lege pe acelaşi subiect.

Alegerile europene din 2024 au schimbat, însă, echilibrul partidelor, acordând mai multe locuri dreptei şi extremei drepte, care îşi revendică apropierea faţă de sectorul agricol, scrie news.ro

Hot this week

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Topics

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img