Sunday, April 20, 2025
18.7 C
Bucharest

PNL, atac fara precedent la adresa Justitiei

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a transmis, vineri, că CSM tace în cazul criminalului din Mehedinţi care a incendiat o fată de 17 ani, dar Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a atacat la Curtea Constituţională legea care care interzice eliberarea condiţionată a criminalilor, violatorilor şi tâlharilor. ”Ce aţi făcut voi, stimaţi magistraţi, până acum pentru a-i opri?”, se întreabă liderul liberal, care continuă ”dar vă adunaţi în câteva ore să atacaţi impozitarea pensiilor speciale”.

”Au trecut zile bune de la tragicul eveniment de la Mehedinţi, unde un criminal în serie, eliberat conditionat după 5 crime, a incendiat o tânără, din răzbunare şi s-a aşternut liniştea în sistemul de justiţie. Criminalul eliberat conditionat a avut timp suficient să acţioneze pentru că deşi a fost depusă plângere împotriva lui, un procuror nu l-a deranjat, iar un magistrat l-a pus în libertate. De ce tace CSM în acest caz? Am înţeles că ICCJ a atacat la CCR legea care interzice eliberarea condiţionată a criminalilor, violatorilor şi tâlharilor pe motiv că ar produce efecte juridice doar pentru viitor. Aşa? Şi ce aţi făcut voi stimaţi magistraţi până acum pentru a-i opri să mai ucidă şi să mai violeze? Să facă noi şi noi victime”, a transmis, vineri, Florin Roman, printr-un comunicat de presă.

Roman întreabă magistraţii unde erau ”când Dragnea şi ai lui măcelăreau Codul Penal şi Codul de Procedura Penală”.

”Unde era indignarea dumneavoastră şi a Avocatului Poporului când 21.000 de infractori din generaţia Tudorel Toader erau lăsaţi liber pe stradă să ne atace mamele, soţiile şi copiii? Este adevărat, unii aţi protestat….în tăcere! Mulţi judecători sunt extrem de îngăduitori cu interlopii, cu membrii dovediţi ai crimei organizate, cu criminalii, violatorii şi tâlharii. Care apoi ucid, violează şi tâlhăresc din nou. Iar CSM tace! Ca şi în cazul Turnagiu. Dar vă adunaţi domnilor judecători în câteva ore să atacaţi impozitarea pensiilor speciale şi blocarea interdicţiei de eliberare condiţionata pentru criminali, violatori şi tâlhari”, a mai transmis liderul liberal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituţionlă privind neconstituţionalitatea legii care stabileşte că persoanele condamnate pentru infracţiuni precum viol, omor şi tâlhărie sunt exceptate de la eliberarea condiţionată. Reprezentanţii ICCJ consideră că legea nu respectă principiile bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul legii adoptate de Senat.

Totodată, ICCJ şi Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituţională în legătură cu impozitarea pensiilor speciale.

ICCJ reproşează că sunt nesocotite decizii succesive ale Curţi în domeniu, că nu a fost consultat CSM şi consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste şi echitabile şi cel al independenţei judecătorilor, scrie news.ro

 

Hot this week

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Topics

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Armata Roşie invadatoare a lui Putin, putred de coruptă

Fostul șef adjunct al Statului Major al armatei ruse,...

Nu se retrag. SUA trimite trupe suplimentare în Europa

Câteva mii de soldați americani se îndreaptă spre Europa...

NATO bate palma cu PALANTIR, deţinută de un influent aliat al lui Trump

NATO a achiziționat un sistem militar bazat pe AI...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img