Tuesday, November 4, 2025
11.5 C
Bucharest

“PNL inchide ochii la abuzuri cu Orban la conducere”

Senatorul Daniel Zamfir, propus pentru excludere din rândul liberalilor, a declarat joi că PNL închide ochii la abuzuri de când Ludovic Orban a devenit preşedintele acestui partid.

‘Domnul Orban nu a avut un dialog cu mine, pentru că nu a dorit. Ultima discuţie pe care am avut-o cu el a fost în vara anului trecut, când i-am prezentat proiectele de lege, pe 5 iulie, le-a studiat şi la sfârşitul anului, adică după 6 luni, a ieşit public să spună că mă dă afară din partid. (…) Îmi doresc să se ajungă la acest Consiliu Naţional (în care urmează să se valideze excluderea sa din partid – n.r.), pentru că dincolo de excluderea mea, cred că un lucru este mult mai important: care este poziţia PNL vizavi de abuzuri. Am văzut că de când este Ludovic Orban preşedinte, PNL închide ochii la abuzuri. Abuzuri de toate felurile, plecând de la abuzurile procurorilor şi iată, aici, abuzurile concrete pe care le fac cei din sistemul bancar şi IFN-urile’, a spus Zamfir la RFI întrebat cum ar caracteriza mandatul lui Ludovic Orban în fruntea PNL.

El a adăugat că nu vrea să îşi irosească energiile, să lupte cu colegii lui de partid.

‘Poate că această decizie nici n-ajunge să fie luată, pentru că dacă eu constat că PNL îmbrăţişează politica lui Ludovic Orban de a închide ochii la abuzuri, nu o să mai fie nevoie să fiu exclus din partid, o să plec eu. N-am să mă regăsesc niciodată într-un partid care închide ochii la abuzuri’, a menţionat Zamfir.

Senatorul liberal a arătat că înverşunarea lui Orban împotriva sa a apărut după ce ‘cineva sau ceva l-a sucit’ şi a decis să nu mai susţină proiectele sale din domeniul bancar.

‘Nu e prima dată când lobby-ul bancar şi al IFN-urilor a acţionat şi a acţionat şi acum prin diverse mijloace. Secretarul general al PNL este un posesor de IFN, în public a ieşit, ceea ce este un lucru extrem de nepotrivit ca secretarul general al partidului (Robert Sighiartău – n.r.), care este proprietarul unui IFN, să iasă public să conteste această lege. Este un gest cel puţin nefericit din punct de vedere politic’, a mai declarat Zamfir citat de news.ro

Hot this week

Trump atacă Venezuela cu trupele retrase din România?

Presa americană şi analiştii militari studiază planurile Pentagonului de...

Nicușor Dan, trei greșeli într-un minut

În weekend, președintele României Nicușor Dan a oferit 3...

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Topics

Trump atacă Venezuela cu trupele retrase din România?

Presa americană şi analiştii militari studiază planurile Pentagonului de...

Nicușor Dan, trei greșeli într-un minut

În weekend, președintele României Nicușor Dan a oferit 3...

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Faza de explorare la Neptun Deep, cel mai mare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img