Thursday, November 12, 2026
16.4 C
Bucharest

PNL : subvenţionarea preţului plătit de toată populaţia României la energie şi gaze trebuie să înceteze

Subvenţionarea preţului plătit de toată populaţia României la energie şi gaze trebuie să înceteze şi să continue să primească ajutoare doar cei care au cu adevărat nevoie, a declarat, miercuri, ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la preluarea mandatului.

“Dorim abrogarea OUG 114 care a produs mari disensiuni în piaţă. O să vedem răspunsul Comisiei Europene la calendarul propus şi în funcţie de acest lucru vom lua în calcul perioada de tranziţie”, a spus Popescu.

Calendarul propus de autorităţile române prevede liberalizarea în etape a pieţelor de energie electrică şi de gaze, până la 1 aprilie 2021 în cazul gazelor şi 1 iulie 2021, pentru piaţa de electricitate.

“Abrogarea 114 cu tranziţie, odată cu definirea consumatorului vulnerabil. Trebuie ca subvenţia să se ducă către acei oameni care au nevoie. Practic, în acest moment, întreaga populaţie a României este subvenţionată, însă acest lucru trebuie să se oprească. Doar oamenii care au nevoie trebuie ajutaţi şi de aceea acest concept al consumatorului vulnerabil”, a adăugat Popescu.

El a precizat că acest lucru se va face în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Întrebat de jurnalişti care este situaţia stocurilor de gaze pentru iarnă, Popescu a arătat că acestea sunt la capacitate maximă, însă problema este că nu putem extrage atâtea gaze din depozite cât să acopere vârful de consum din iarnă.

“Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că avem stocate gaze la nivelul maxim. Din păcate, ne lipseşte capacitatea de extracţie astfel încât să asigurăm vârful de frig. Aceasta deoarece Romgaz nu a făcut investiţiile necesare care să ducă la creşterea capacităţii de extracţie de gaze din depozite. O să mă asigur că Romgaz va face acest lucru”, a subliniat ministrul.

Totodată, el a susţinut că şi stocurile de cărbune sunt în grafic, însă vrea să se convingă de acest lucru pe teren, scrie Agerpres.

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img