Wednesday, February 4, 2026
-2.4 C
Bucharest

Ponta : “Chevron mai bun decit Gazprom”

pontabiden-465x390

“Sigur că am discutat despre gaze de şist. E foarte clar că Statele Unite încurajează acest tip de exploatare, ei au deja o producţie importantă, cu respectarea tuturor normelor de protecţie a mediului, iar România poate învăţa din lucrurile bune, dar şi din greşelile care s-au petrecut acolo apropos de protecţia mediului”, a spus Victor Ponta dupa intalnirea cu vicepresedintele SUA Joe Biden.  El a arătat că, din punct de vedere strategic, capacitatea României de a avea propria prodecţie de gaze naturale care să acopere necesarul naţional, dar şi al Republicii Moldova este extrem de importantă.
“I-am spus vicepreşedintelui Biden cum am reuşit, până la urmă, să-i conving pe cei mai mulţi cu care am discutat în România: Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom”.

Acestea sunt declaratiile. Observ ca Victor Ponta isi reteaza singur ceva din sansele de a deveni presedinte al Romaniei. Nu stiu daca isi doreste personal aceasta postura, dar vad ca este impins cu insistenta sa lase din mina partidul, Guvernul si majoritatea parlamentara. Pentru iluzia numita Cotroceni. Mi se pare ca nu-i vor binele cei care-l imping intr-acolo. Dar e treaba lui.

In privinta gazelor de sist, dincolo de impactul usor devastator al subiectului pentru orice politician care sustine exlpoatarea gazelor de sist, mai e un “mic” amanunt. Romania are un potential urias, de mix energetic format din energie hidro, gaze din subteran si offshore (Marea Neagra), energie nucleara si eoliana care o poate face nu doar independenta din punct de vedere energetic in urmatorii ani, ci si exportator net de energie. De ce sa ne legam atunci la cap cu povestea sulfuroasa si foarte controversata a exploatarii gazelor de sist? Eu n-am reusit inca sa aflu de ce.

Accept ratiunea de a cumpara gaze de la un aliat si nu de la un adversar politic si militar. E corecta din punctul meu de vedere. Romania importa insa doar 20% gaze necesare consumului intern de la Moscova. Iar realitatea dovedeste ca putem indeplini dezideratul independentei prin mixul energetic extrem de valoros pe care-l are Romania. Fara gaze de sist.

Cu siguranta, ratiunea acestei afaceri nu este una strategica, asa cum poate fi cazul altor tari. Gasesc explicatii mult mai pamintene si lumesti in spatele acestei afaceri cu multe semne de intrebare.

 

 

 

Hot this week

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img