Thursday, April 2, 2026
11.2 C
Bucharest

Ponta : MRU si Tise – reprezentantii samsarilor

Guvernul a primit din partea unor parlamentari amendamente absolut ruşinoase şi care au evidenţiat inclusiv o abordare comunistă, fiind inacceptabile, a afirmat premierul Victor Ponta, în plenul Parlamentului.

“Această Lege a fost un turnesol pentru a evidenţia unde se opreşte bătălia politică şi unde începe pura demagogie (…) Vreau să fac un apel la decenţă şi la simţul datoriei faţă de interesul naţional, care astăzi ne este în mod clar pus pe masa deciziei. Au fost amendamente pe care le consider nu doar inacceptabile, dar absolut ruşinoase. Este un senator, domnul Tişe, care a propus să dăm cesionarilor toţi banii, nu doar 15%. Sunt alte amendamente, cred că domnul senatorul Ungureanu, care a propus ca proprietarilor să le dăm doar 25%, este o abordare comunistă”, a spus Ponta.

El a apreciat că, dacă existau soluţii mai bune decât Legea propusă de actualul Guvern, ar fi fost deja adoptate.

“Guvernul, în 2005, condus de domnul Tăriceanu, din care făceau parte Blaga, Ungureanu, Macovei, a adoptat o soluţie cu bună-credinţă. O spun din calitatea celui care a depus moţiune de cenzură atunci, alături de colegii de la PSD. Din păcate, acea soluţie nu a rezolvat problema această a retrocedărilor”, a adăugat Ponta.

Ponta a mai declarat ca Mihai Razvan Ungureanu si finul lui Emil Boc, Alin Tise, reprezinta interesele samsarilor in povestea retrocedarilor.

Hot this week

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Topics

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img