Sunday, November 1, 2026
9.2 C
Bucharest

Ponta : “Program mai bun ca noi nu are nimeni”

Proiectul Codului Fiscal va fi discutat din nou de Guvern, de această dată în vederea aprobării, în perioada 18-25 martie, premierul Victor Ponta afirmând că un program fiscal mai bun decât cel propus de către Executiv “nu are cine să aibă în România”.

“Dincolo de câteva mici critici de la cei care ziceau că au ei un program mai bun, dar nu îl au – un program mai bun decât cel pe care noi l-am propus n-are cine să aibă în România – important este că, după trei ani de muncă, putem să facem şi reducerea TVA şi toate celelalte măsuri şi, mai ales, avem pe termen mediu şi lung un plan şi o strategie foarte clară de dezvoltare economică”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, l-a anunţat în acest context că proiectul Codului Fiscal va fi din nou prezentat Guvernului, de această dată spre aprobare, în perioada 18-25 martie.

Proiectul a fost discutat de Guvern în urmă cu o săptămână, în primă lectură.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat atunci că are mari semne de întrebare privind reducerile fiscale anunţate de Guvernul Ponta, precizând că Executivul nu a spus cum va gestiona aceste reduceri de impozite şi taxe, arătând că, per ansamblu, ideile sunt luate din propunerile PNL sau ale sale, dar că Guvernul nu arată cum va gestiona reducerea de impozite şi taxe.

Măsurile de relaxare fiscală propuse prin noul Cod Fiscal, precum reducerea TVA şi a CAS, vor duce la neîncasarea unor venituri bugetare de peste 37 miliarde lei în patru ani, din care jumătate va fi recuperată pe baza efectului pozitiv care va fi înregistrat în economie, potrivit estimărilor Guvernului.

Fondul Monetar Internaţional a atras atenţia, într-un răspuns transmis MEDIAFAX, că măsurile de relaxare fiscală incluse în proiectul noului Cod Fiscal trebuie analizate cu grijă pentru o mai bună înţelegere a modului în care pot fi atinse ţintele de deficit fiscal ale României.

Premierul Victor Ponta declara la rândul său că proiectul noului Cod Fiscal şi de procedură fiscală nu reprezintă forma finală, fiind discutat cu mediul de afaceri, societatea civilă şi contribuabili şi că Guvernul nu impune nimic.

Ulterior, însă, Ponta a declarat că ia în calcul inclusiv angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Fiscal, dacă acesta va fi blocat în Parlament.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img