Tuesday, October 13, 2026
12.3 C
Bucharest

Ponta vrea cu ALDE doar daca iese de la guvernare

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, spune că este exclus să se mai întoarcă la PSD, însă nu exclude ideea de a-i susţine pe reprezentanţii acestui partid pentru a îmbunătăţi guvernarea. Totodată, Ponta afirmă că nu se poate alia cu ALDE cât timp această formaţiune se află la guvernare. “Dacă ALDE iese de la guvernare sigur că a doua zi… nu, peste o oră, pot să vorbesc cu ei şi să facem un grup mai mare”, susţine el.

Victor Ponta a spus, duminică seară, la România TV, că are o relaţie bună cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar nu are cum să discute “mai mult decât relaţia bună cât timp noi suntem în opoziţie şi ei la guvernare”.

El a afirmat că o ieşire a ALDE de la guvernare ar însemna o fragilitate sau o cădere a Guvernului Dăncilă, după o moţiune de cenzură, dar nu există soluţia după aceea.

“Exclud să mă vedeţi pe mine şi pe cei de la PRO România că mă întorc la PSD, că mulţi au zis gata, a plecat Dragnea, hai, vino înapoi. Nu. Am pornit pe drumul ăsta, sunt foarte mândru şi mulţumit şi bucuros de echipa mea de la PRO România. Nu exclud să-i susţin, vor să-şi facă un guvern mai bun, vor să restructureze administraţia, nu doar guvernul (…)”, a spus Ponta, citat de news.ro

El a susţinut că nu ştie dacă cei de la ALDE ies de la guvernare şi a spus că nu se poate alia cu această formaţiune cât timp e la guvernare.

“Pot să mă aliez cu cei de la ALDE, dar nu pot să mă aliez cu cei de la ALDE cât timp ei sunt la guvernare şi eu, PRO România, sunt în opoziţie, că nu înţelege nimeni nimic, ziceţi: bă, voi sunteţi nebuni? cum adică ăia-s la guvernare, voi sunteţi în opiziţie, sunteţi aliaţi…Dacă ALDE iese de la guvernare sigur că a doua zi… nu, peste o oră, pot să vorbesc cu ei şi să facem un grup mai mare… dar care e alternativa, că USR-ul nu vrea să guverneze, că i-a învăţat cineva de bine: nu fiţi fraieri, voi doar criticaţi, că de făcut aţi fost la guvernare în 2016, că-n 2016 practic şi domnul Barna cred că a fost secretar de stat în guvernul ăla… aţi fost la guvernare şi aţi făcut PSD-ul de 46 la sută, de buni ce aţi fost”, a mai afirmat Ponta.

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img