Wednesday, January 7, 2026
4.5 C
Bucharest

Pot să mă bucur iar de lucrurile care îmi fac plăcere!” Povestea cu final fericit a unei paciente

Accidentările produse la schi pot avea urmări destul de serioase și cel mai des are de suferit articulația genunchiului. Problema nu trebuie neglijată, pentru că, în lipsa tratamentului potrivit, durerea se va agrava, iar genunchiul poate să devină instabil. În această situație s-a aflat și Ramona, o tânără care a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior și o leziune de menisc, după ce s-a accidentat în timp ce schia.

„După câteva luni și după multe încercări de a găsi o clinică și un doctor bun, am vorbit cu o colegă a soțului meu, care mi l-a recomandat pe domnul doctor Liviu Ojoga. Am făcut o programare, m-a consultat, și felul blând în care mi-a explicat lucrurile m-a făcut să am încredere să aleg Spitalul Clinic SANADOR pentru intervenție”, mărturisește Ramona.

În cazul acestei paciente, tratamentul recomandat a fost ligamentoplastia, o intervenție chirurgicală care presupune înlocuirea ligamentului rupt cu unul nou, perfect funcțional. Operația a fost realizată de Dr. Liviu Ojoga, șeful Secției de Ortopedie și Traumatologie din Spitalul Clinic SANADOR.

„Recuperarea a durat 5 luni, a fost o perioadă grea, care ar fi putut să fie mai scurtă și mai ușoară, dacă îl întâlneam mai repede pe domnul doctor. Mi-am reluat viața de dinainte de accident și pot să mă bucur fără probleme de lucrurile care îmi fac plăcere: alergatul, mersul la sala de fitness, înotul și plimbările cu bicicleta”, își amintește pacienta. P

Dr. Liviu Ojoga, care a operat-o cu succes pe Ramona, are o experiență bogată în chirurgia artroscopică. Artroscopia este o procedură chirurgicală minim invazivă, care presupune doar câteva mici incizii la nivelul articulației, prin care sunt introduse apoi instrumentele necesare tratamentului. Metoda are numeroase avantaje pentru pacient, asigură o recuperare mai rapidă și presupune un risc redus de complicații postoperator. De aceea, ligamentoplastia se realizează prin artroscopie, fără să fie necesară deschiderea completă a genunchiului. Grefa folosită pentru înlocuirea ligamentului afectat poate să fie prelevată chiar de la pacient sau de la un donator de organe.

Ședințele de recuperare medicală sunt foarte importante după vindecare, pentru că permit reluarea mai rapidă a mobilității și stabilității articulației. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu leziuni ale genunchiului beneficiază de cele mai avansate metode de diagnostic și tratament pentru ruptura de ligament, dar și de un program complet de kinetoterapie, stabilit la recomandarea medicului specialist. Intervențiile chirurgicale sunt realizate de medici cu o îndelungată experiență în proceduri minim invazive, care folosesc echipamente medicale moderne, ultraperformante.

 

Hot this week

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

Topics

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img