Saturday, October 17, 2026
11 C
Bucharest

Premiera la DNA : cetateni straini, anchetati ca suspecti de coruptie

Asistam la o premiera interesanta intr-un dosar de coruptie : procurorii DNA considera suspecti niste cetateni straini. Respectivi francezii de la Apa Nova. Vor exista consecinte diplomatice? Sau perseverenta suspecta a Frantei impotriva aderarii Romaniei la spatiul Schengen are deja si astfel de explicatii? La fel va proceda institutia doamnei Kovesi in privinta dosarelor EADS si Microsoft, unde sunt vehiculate nume de afaceristi germani si americani?

————————–

Bruno Roche, fost director al Apa Nova București, este audiat, miercuri, de procurorii anticorupție de la Ploiești în dosarul de cumpărare și trafic de influență în care mai sunt urmăriți penal Costin Berevoianu, Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu.

Potrivit unor surse judiciare, Roche a fost citat să se prezinte în fața procurorilor DNA el având calitatea de suspect în dosarul Apa Nova, fiind acuzat de cumpărare de influență.

La sediul DNA Ploiești trebuia să se mai prezinte, în urma citării, un alt fost director al Apa Nova București, Laurent Lalague, însă acesta nu a venit, prezentându-se doar avocații săi, cărora procurii le-au comunicat că în sarcina clientului lor a fost reținută infracțiunea de cumpărare de influență, dar și că acesta trebuie să se prezinte la audieri, au menționat sursele citate.

Hot this week

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Topics

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img