Sunday, November 1, 2026
10.3 C
Bucharest

Premierul bulgar, iritat : “Coruptie e peste tot !”

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a apreciat joi că Bulgaria este pregătită să se integreze parţial, dar ‘imediat’, în spaţiul Schengen, adică prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime, şi a calificat drept incorecte reproşurile privind corupţia din ţara sa, motivând că ‘peste tot există corupţie’, relatează AFP.

El a mai spus că este împotriva unei intrări în etape în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, modalitate prin care ar fi amânată pentru mai târziu problema eliminării controalelor la frontierele terestre. Germania în special este favorabilă unei astfel de integrări în etape.

România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice pentru admiterea în Schengen, dar unele state, precum Olanda, se opun primirii lor în acest spaţiu de liberă circulaţie, invocând faptul că ele ar trebui să facă mai multe progrese în lupta împotriva corupţiei pentru a-şi proteja astfel frontierele în mod eficient.

‘Prietenii noştri olandezi ar trebui să aprobe (eliminarea controalelor la) frontierele aeriene şi maritime ale Bulgariei şi României. Şi să lase chestiunea frontierelor terestre pentru mai târziu’, atunci când criza provocată de valul de migranţi se va mai atenua, a argumentat premierul bulgar în faţa presei, cu ocazia unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele UE.

Totuşi, el a estimat că Bulgaria îndeplineşte de mult timp toate criteriile pentru o integrare completă în spaţiul Schengen.

‘Bulgaria şi-a asumat angajamentul de a proteja frontierele externe şi o face perfect’, a subliniat Borisov, amintind de gardul de sârmă ghimpată ridicat de-a lungul celor 270 de kilometri ai frontierei terestre cu Turcia, unde în plus a fost consolidat dispozitivul uman de supraveghere a acestei graniţe care este şi graniţa externă a UE.

Cât despre reproşurile privind corupţia în Bulgaria, el s-a declarat joi ‘iritat, pentru că nu este corect’, estimând că ‘peste tot există corupţie’, nu doar în Bulgaria, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img