Premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat vineri ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să îi prezinte, în cel mai scurt timp, măsurile necesare, astfel încât să poată fi folosiţi cei “15-16 kilometri” din autostrada Lugoj-Deva, care sunt finalizaţi, dar nerecepţionaţi.
La începutul şedinţei de Guvern, Sorin Grindeanu a afirmat că în Ministerul Transporturilor există ‘o birocraţie’ pe care nu o înţelege.
‘V-aş ruga domnule ministru al Transporturilor, dincolo de tot ceea ce înseamnă această gestiune a situaţiilor de urgenţă, există o birocraţie pe care nu o înţeleg în Ministerul Transporturilor. Atâta timp cât sunt gata (…) 15-16 kilometri de autostradă şi stăm şi ne uităm la ei şi nu putem să-i recepţionăm, v-aş ruga, în cel mai scurt timp, să-mi prezentaţi măsurile astfel încât să folosim aceşti kilometri’, a mai spus Grindeanu.
Lucrările de pe sectorul de autostradă Lugoj-Deva, respectiv Traian Vuia – Margina, pe o lungime de 15 kilometri, sunt în curs de finalizare, astfel încât acest sector să poată fi utilizat de participanţii la trafic, însă acest fapt va fi realizat imediat după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică, a anunţa la sfârşitul lunii decembrie Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
‘Refuzul de viză pentru Recepţia la terminarea lucrărilor este invocat de faptul că ‘dispoziţiile legale, aşa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată şi republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract’. Regulamentul de recepţie aprobat prin HG 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naşte multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, ‘efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, investitorul, în speţă Compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcţiune a unor părţi din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de Companie”, preciza CNAIR, într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit CNAIR, în acest caz, ‘contractul este un tot unitar şi nu a fost elaborat şi întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanţie şi o parte în perioada de execuţie. Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanţelor publice, nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat şi prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor’.
‘Dispoziţiile legale menţionate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, creează dificultăţi în ceea ce priveşte modalitatea de recuperare a avansului, ţinând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situaţia mai multor recepţii la terminarea lucrărilor. Deciziile pe care le va lua Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu privire la acest proiect vor fi comunicate opiniei publice’, arăta CNAIR.
Contractul de tip FIDIC Galben: Proiectare şi Execuţie a fost semnat în data de 18.10.2013 cu Asocierea Salini Impregilo SpA şi S.E.C.O.L. – Societa Edile Construzioni e Lavori S.A. – SECOL Societa Edile Construzioni Opere e Lavori S.P.A.
Lungimea autostrăzii Lugoj – Deva este de 28,6 km, localizată în judeţele Timiş şi Hunedoara. Valoarea contractului este de 562,73 milioane de lei, fără TVA, din care: 478,32 milioane de lei din fonduri de coeziune (85%), iar 84,41 milioane de lei de la Guvernul României (15%).
Deja încep să abroge anumite ordonanţe cu numiri în funcţii de către Cioloş şi gloata care simte că pierde! Hai că se poate! Hai cu diminuarea numiţilor pentru menţinerea birocraţiei!
HAI CĂ SE POATE DACĂ SE VREA!
Sa fie foarte clar pentru toti basistii: PSD o sa-si puna pe cine vrea acolo, PSD o sa numeasca pe cine vrea.
“diminuarea numiţilor”
Pai daca PSD a castigat, de ce s-ar diminua numitii politic. Tocmai, PSD e definitia “politic”.
Legat de Min. Transporturilor: Premierul Grindeanu ar trebui sa-l ia pe Dan Sova, inculpat penal, si restul psdistilor care au condus acest minister in ultimii 3-4 ani si sa-i intrebe despre “birocraţia pe care nu o înţeleg”.
Off-topic:
In inregistrarea cu Basescu este practic vorba despre un santaj ordinar. Basescu spune in inregistrare ca el are inregistrari compromitatoare cu Coldea, Kovesi, Camelia Bogdan, si ca daca Coldea si Kovesi nu o retrag pe judecatoarea Camelia Bogdan din dosarul ginerelui lui si nu ii lasa in pace familia el da drumul la inregistrarile respective, care inregistrari confirma cum Coldea, Kovesi si Camelia Bogdan au organizat executia lui Dan Voiculescu.
Indiferent daca Basescu are inregistrarile sau daca ele nu exista si el doar blufeaza amenintandu-i pe Coldea, Kovesi si pe Camelia Bogdan, fapta este tot santaj si este prevazuta in Codul Penal.
Daca are inregistrarile si daca tot se declara Basescu foarte mare luptator impotriva abuzurilor institutiilor de forta (a binomului) sa dea drumul la inregistrarile respective, daca e mare moralist justitiar si nu e doar un santajist ordinar. Daca nu le are si zice doar la cacealma ca le-ar avea, fapta se incadreaza tot la santaj si este prevazuta in Codul Penal.
P.S. Reporterul dvs., Robert Kiss, asta trebuia sa il intrebe pe Basescu, daca are inregistrarile pe care a declarat cu gura lui ca le are si cand da drumul la inregistrarile respective, daca tot e mare luptator impotriva abuzului institutiilor de forta? Si sa ii precizeze ca in ambele situatii, si daca are inregistrarile, si daca nu le are si doar zicea la cacealma ca le are, inregistrarea respectiva consfinteste faptul ca Basescu este un santajist ordinar si un “penal”, el savarsind “ca la carte” aceasta fapta prevazuta in Codul Penal.
Din pacate reporterul dvs., Robert Kiss, s-a limitat doar la a-I ridica mingi la fileu Țuicarului, pana cand acesta dandu-si seama ca discuta cu un om slab s-a apucat chiar sa il insulte pe final.
Apropo ce ”bat câmpii’ spusele de ocupantul principalului scaun al ţării:
– Ce înseamnă minciuni penale în viziunea ta?
– În care cod civil sau penal este înscrisă ca frază această zicere?
– Care e legea sau articolul în care este menţionat ”minciuna penală”?
Baţi câmpii rău tare! Mai ceva ca băsescu!
Ofeiţi-i şansa, fie-vă milă şi scăpaţi-l de chinul actual! Daţi-i şansa să…bată câmpii unde trebuie! Noi vă ajutăm cu brio!
Reproduc o știre: Radu Tudor a citat reacţia dură a unui magistrat pe Facebook, în emisiunea La Ordinea Zilei, la discursul lui Klaus Iohannis de la CSM: ”Domnului Iohannis, cu tot respectul, justiţia nu face politică. Pe mine ca judecător, nu mă interesează cine a luat voturi, cine nu a luat, cine şi-a luat şase case, cine a avut ghinion sau noroc. Deci discursul dumneavoastră mă insultă ca profesionist al dreptului”.
Domnule Radu Tudor, poate ne dați și numele acestui DEMN MAGISTRAT. Oricum, toți care s-au simțit insultați de vorbele fuehrerului îi sunt datori cu mulțumiri și cu recunoștință pentru că s-au simțit reprezentați de Domnia Sa. Oare mai știe cineva cine a spus “Mai există judecători la Berlin”? Uite, Herr Fuehrer, că mai sunt judecători și la România!
Dacă nu înțelege , să-i explice Dragnea ! Dacă nici Dragnea nu poate atuncea JOS GUVERNUL !
Birocratie e peste tot. In timp ce noi ne afundam intr-o birocratie mai catolica decat papa, stufoasa, altii in tot acest timp avanseaza iar, noi nu-i vom putea ajunge sau sa tinem aproape cat de cat doar daca ceilalti vor sta cu mainile in san si nu vor face nimic.
Cica aceasta birocratie a fost creata, ca si “corpurile de control” ca sa nu se mai fure ca-n codru, ceea ce nu mi se pare solutia ideala.