Un comentariu Radio France International :

Reacții vehemente după ce premierul Florin Câțu a decis demiterea din funcția de subsecretar de stat a fostului deținut politic Octav Bjorza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România.Deocamdată nicio reacție dinspre președinție : fostul deținut politic în perioada comunistă, Octav Bjoza a fost primul roman decorat de președintele Klaus Iohannis după venirea la Palatul Cotroceni.

Totul a pornit de la legea 232 pe 2020, care, înainte de votul în plen, a fost modificată prin introducerea unui articol care scotea din lista celor care pot primi reparații financiare de la statul român pentru suferințele din timpul regimului comunist a ”persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel”. A urmat un comunicat al Asociației care criticat acest articol. ”Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost „criminali de război”, „naziști”, „legionari” sau comuniști. Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiți de stafiile acestora și împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această țară!”, a scris asociația.

Un paragraf a stârnit însă mania premierului, se pare și îl citez :  ”Chiar vreți să vă amintim cine au fost primii trei șefi ai Securității Poporului, care au săvârșit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut și de marele disident rus Aleksandr Soljenițîn?!? Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu! Chiar vreți să vă spunem ce găsim în dosarele înaintașilor celor care au nerușinarea să ne dea astăzi lecții de morală și demnitate?!?”… ”A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice”, transmite Florin Cîţu, într-un comunicat al Guvernului. Potrivit premierului, afirmațiile lui Octav Bjoza referitoare la Legea 232/2020 au reprezentat „un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului”. „ O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate şi apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale”,  se mai arată în decizia publicată de premier în Monitorul Oficial.

În replică, fostul disident a declarat pentru AGERPRES că “toţi aceia pe care eu îi reprezint sunt nu doar intrigaţi, revoltaţi, scârbiţi de faptul că lângă noi, în temniţele şi lagărele de exterminare, au murit înaintaşii celor care m-au demis. (…) Îmi pare foarte rău că domnul prim-ministru interpretează, ba chiar dă apă la moară unora cum că noi am avea ceva cu etnia evreiască…A veni pentru o mână de nemernici să acuzi o etnie este o neghiobie. Este incredibil să întărâţi pe unii împotriva altora. Eu la acest secretariat de stat nu am fost numit politic. (…) Este cea mai urâtă pagină a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani, pentru că se interpretează ceea ce am vrut noi să spunem, să cerem”, a susţinut Octav Bjoza. El a adăugat că AFDPR nu contestă Holocaustul, iar, în opinia sa, singurul aspect ce poate fi discutat ţine de “dimensiunile sale”. “Nu văd ce deranjează în treaba aceasta. Sub nicio formă nu voi accepta ca în ţara asta să fie conflicte interetnice. (…) Holocaustul nu trebuie acceptat, indiferent că au murit 10 persoane, 100 sau mii. El a existat fără dubii”, a spus Octav Bjoza.

În apărarea fostului disident a ieșit și Fundaţia „Doina Cornea“ care a anunțat pe Facebook că protestează faţă de această decizie.    „Este continuarea manevrelor de înlăturare din funcţii a celor care mai încearcă aflarea adevărului despre crimele regimului comunist din România: Marius Oprea, Gheorghe Petrov, iar acum Octav Bjoza. Domnule Priministru Câţu, domnul Bjoza reprezenta în guvernul dumneavoastră pe unul dintre foarte puţinii membri care aveau şi competenţa necesară dar şi valoarea morală necesară ocupării funcţiei.  Poate îl veţi înlocui cu procurorul Augustin Lazăr… Sau poate cu vreun alt torţionar…”. La fel de vehement a fost și deputatul PNL Florin Roman : ”Octavian Bjoza nu este doar numele președintelui foștilor deținuți politici, ci unul dintre ultimii eroi în viață ai neamului românesc. Un adevărat “Memorial al durerii” în carne și oase

Un om căruia regimul comunist nu i-a îndoit nici coloana vertebrală, nici convingerile…Schimbarea domniei sale este o eroare. Văd că mulți arată cu degetul spre Florin Cîţu. Cei care au luat această decizie sunt, ca de obicei, în spatele cortinei. Ei iau decizii politice și le înmânează, în plic, premierului. Știu din câteva discuții cu domnul Bjoza că nu era tocmai confortabil cu acest post, mai ales după ce partea de revoluționari a rămas fără șef. Dar nu-și putea abandona puținii colegi, care mai trăiesc, de suferința din temnițele comuniste! Parca suntem blestemați să nu ne prețuim adevăratele valori morale, decât după ce nu le mai avem. În cazul domnului Bjoza mai e încă timp pentru cei care au negociat “sinecura” unui erou să revină asupra deciziei”, a comentat și Florin Roman.

Deocamdată nicio reacție dinspre președinție : fostul deținut politic în perioada comunistă, Octav Bjoza a fost primul roman decorat de președintele Klaus Iohannis după venirea la Palatul Cotroceni. Președintele l-a decorat chiar a doua zi, aceasta fiind prima distincție acordată de Klaus Iohannis în calitate de șef al statului. La acea vreme, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA România) afirma că „ia act, cu dezamăgire, de decizia Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul National “Steaua Romaniei” în grad de Cavaler unui deținut politic care se afișează public cu un partid susținător al Mișcării Legionare și al neo-nazismului”.Bjoza a fost din nou decorat de președinție în 2019 pentru rolul determinant atât în lupta împotriva comunismului, cât și în procesul de aflare a adevărului cu privire la evenimentele din timpul Revoluției. Șeful statului i-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Octav Bjoza a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în timpul comunismului şi a trecut prin 14 penitenciare, fiind urmărit de Securitate până la prăbușirea regimului comunist.

El a fost un fervent opozant al regimului comunist, iar în tinereţe s-a înscris într-o organizaţie anticomunistă. La finele primului an de facultate, pe 25 iunie 1958, este exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Patru luni mai târziu, Tribunalul Militar Braşov îl condamnă la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. Acuzaţiile – crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Sentinţa i-a fost schimbată în 4 ani de temniţă grea. De-a lungul detenţiei, Octav Bjoza a trecut prin mai multe închisori şi lagăre de muncă, inclusiv prin cel de la Periprava, scrie rfi.ro

Fundaţia Corneliu Coposu îi roagă pe prim-ministrul Florin Cîţu să-l repună în funcţie pe Octav Bjoza, demis din funcţia de subsecretar de stat, despre care afirmă că ”reprezintă suferinţa şi jertfa celor care au luptat împotriva terorii comunisto-bolşevice”.

”Membrii Fundaţiei Corneliu Coposu adresează d-lui prim-ministru rugămintea de a reveni de indată asupra acestei nedrepte decizii, deoarece preşedintele A.F.D.P.R. reprezintă suferinţa şi jertfa celor care au luptat împotriva terorii comunisto-bolşevice şi nu putem lăsa ca memoria eroilor martiri ai neamului românesc sa fie batjocorită”, anunţă Fundaţia într-un comunicat.

Reprezentanţii fundaţiei remarcă faptul că informaţia privind demiterea lui Octav Bjoza a apărut, la o săptămână de la comemorarea zilei naţionale a foştilor deţinuţi politic anticomunişti.

1 COMMENT

  1. Obiectiv analizam, da? Asociatia fostilor detinuti politici, asta inseamna ca au fost candva, deja decedati, la ora actuala inexistenti, da? De ce sa profite acest individ de pe urma celor decedati cu ani in urma? Cu ce il indreptateste pe individ sa mentina o organizatie bazata pe ceea ce a fost candva? Conturile si avantajele in loc de inscrierea lor in istoria Romaniei cu absolut toate realitatile din acele timpuri? ! Si eu am veteran de razboi in aceleasi conditii decedat acum aproape 50 ani si nimeni nu l-a ridicat in slavi, nimeni nu l-a inscris nicaieri! Sa fim seriosi, acesti indivizi trebuie sa se implice in tiparirea de carti si nu in diferite entitati pentru a-si asigura linistea, bunastarea si stabilitatea! Totul e doar politica! La fel si institutul lui constantinescu si iliescu care acopera o mizerie de caractere inradacinate in functii politic!

Leave a Reply