Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a declarat, luni, că nu ar trebui să fie introduse “măsuri sancţionatorii” pentru jurnaliştii care divulgă informaţii din dosare, însă magistraţii ar trebui, în schimb, să îşi respecte obligaţiile statutare în această privinţă.
“Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie nişte măsuri sancţionatorii la adresa jurnaliştilor. Cred că în primul rând magistraţii şi cei care sunt implicaţi în actul de justiţie ar trebui să-şi respecte obligaţiile statutare şi atât. Şi nu trebuie nicio altă abatere nici la procurori, cu precădere, pentru că sunt suficient de multe abateri, iar eu ştiu că în articolul 99, parcă, din Legea 303 există această, să zic, abatere, de a nu transmite pe surse sau prin alte informaţii date din dosarul respectiv care ar putea să lezeze sau să vatăme urmărirea penală ca atare. Mă refer la actul în sine, al urmăririi penale”, a spus preşedintele CSM, Marius Tudose, luni, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat ce părere are şi de aşa-zisa “justiţie pe televizor”, Marius Tudose a răspuns că “această justiţie televizată nu poate fi oprită”, pentru că nu o fac magistraţii, dar în astfel de situaţii ar trebui mai multă rezervă din partea jurnaliştilor.

“Justiţia pe televizor nu o facem noi, magistraţii, o fac alte persoane interesate şi de fiecare dată am spus că această justiţie televizată nu poate fi oprită, dar cred că şi din partea jurnaliştilor sau a celor implicaţi în media ar trebuie mai multă rezervă în astfel de situaţii”, a afirmat Marius Tudose.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a participat, luni, la Alba Iulia, la bilanţul Curţii de Apel Alba Iulia.

5 COMMENTS

  1. DA!Sper să vă lase mai moale!În sfârșit o veste bună pentru Antena 3!Face să pară mai suportabil și că a meritat atâtea mizerii timp de 9 ani de luptă anti-Băsescu!

  2. Hai zii sa mori tu ! Pe vremea lu’ Basescu nu a cracnit vreunul ca PRESA a fost pusa pe lista amenintarilor la adresa securitatii nationale. Voi, pana mai adineauri, considerati ca presa face presiuni asupra justitiei pentru ca divulga infractiunile facute de diversi membrii ai CSM – retineti!, infractiuni facute de membrii CSM. Nu e rau, schimbarea se poate produce oricand, dar ca idee … Asta e o chestie asa, de ochii lumii. Ocupati-va, cereti ajutorul SRI/DNA sa aflati cine “sufla” catre presa. Moderare nu exista in chestiunea asta, jurnalistii sunt obligati sa scrie tot ce stiu, indiferent de surse. E treaba voastra, sa ii gasiti pe micii turnatori, pusi sa faca asta, sunt convins, tot in interesul celor care ii ghideaza, nicidecum ca moare spiritul adevarului in ei. Sictir !

  3. Domnul Radu Tudor, vorba aia din engleză, “sorry to burst your bubble”, dar același CSM azi a făcut asta: 03 Mar 2015 – “CSM îi cere preşedintelui Klaus Iohannis eliberarea din funcţie a judecătorului Stan Mustaţă” – http://www.antena3.ro/romania/csm-ii-cere-presedintelui-klaus-iohannis-eliberarea-din-functie-a-judecatorului-stan-mustata-285499.html

    Sunt sigur că dacă Mustață ar fi “picat pe interceptări” zicând “îl voi condamna pe Voiculescu”, astăzi era și liber, și în sistem, poate chiar și felicitat de CSM.

    de țară…

Leave a Reply to N-am scăpat de BăsescuCancel reply