Saturday, February 28, 2026
-1.2 C
Bucharest

Presedintele Germaniei : relatia cu Rusia nu mai poate reveni la normalitate

Preşedintele german Walter Steinmeier a declarat marţi că nu îşi poate imagina o ‘revenire la normalitate’ cu Rusia guvernată de Vladimir Putin, potrivit France Presse.

‘Nu poate exista o revenire la normalitate cu Rusia lui Putin’, a apreciat şeful statului german, aflat într-o vizită oficială la Varşovia.

Preşedintele german a subliniat necesitatea de a accepta preţul pe care ar urma să-l plătească ţările democratice în urma acestui război.

‘Acest război va impune sprijinul nostru, capacitatea noastră de a ne apăra, disponibilitatea de a suporta sarcini pentru o lungă perioadă de timp’, a apreciat el.

Totodată, Steinmeier a denunţat ‘crimele de război ruse’ comise în Ucraina.

‘Aceste crime trebuie să fie documentate şi elucidate. Atât autorii, cât şi cei responsabili din punct de vedere politic trebuie să fie traşi la răspundere’, a insistat preşedintele german într-o conferinţă de presă comună cu şeful statului polonez, Andrzej Duda.

‘Această barbarie pe care o vedem în fiecare zi, această barbarie trebuie să ia sfârşit’, a insistat Steinmeier, lansând un apel către Moscova de a face posibilă o evacuare umanitară imediată a locuitorilor din Mariupol, oraş-port strategic la Marea Azov.

Mariupol a fost sub focul permanent al armatei ruse de la începutul războiului de agresiune în 24 februarie.

Steinmeier, care a fost criticat pentru relaţiile sale din ultimii ani cu Rusia, a indicat marţi că s-a oferit să se deplaseze în Ucraina cu alţi şefi de stat, dar că i s-a transmis că vizita sa nu este binevenită la Kiev.

Această călătorie urma să aibă loc împreună cu preşedinţii Poloniei şi celor trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania): ‘Eram pregătit să merg, dar se pare, şi a trebuit să iau act, că prezenţa mea la Kiev nu este dorită’.

Această vizită avea scopul ‘de a trimite un semnal puternic de solidaritate europeană comună cu Ucraina ‘, şi-a exprimat el regretul.

Cotidianul Bild a relatat primul despre acest incident, citând în special un diplomat ucrainean cu afirmaţii foarte aspre la adresa preşedintelui din tabăra social-democrată (SPD): ‘Ştim cu toţii despre relaţiile strânse ale lui Steinmeier cu Rusia… Nu este binevenit pentru moment la Kiev. Vom vedea dacă aceasta se va schimba’.

În ultimele două săptămâni, Steinmeier, care a fost în două rânduri ministru de externe pe vremea cancelarului conservator Angela Merkel, a făcut obiectul unor critici, la fel ca Angela Merkel pentru presupusa sa lipsă de fermitate în faţa Rusiei.

El chiar recunoscuse la începutul lunii aprilie că a făcut o ‘greşeală’ susţinând construcţia gazoductului Nord Stream 2, între Rusia şi Germania.

‘Adeziunea mea faţă de Nord Stream 2 a fost clar o greşeală. Ne agăţam de poduri în care Rusia nu mai credea şi împotriva cărora partenerii noştri ne-au avertizat’, afirmase preşedintele german, potrivit declaraţiilor citate de media din ţara sa.

Steinmeier miza pe faptul că ‘Vladimir Putin nu va accepta ruina economică, politică şi morală a ţării sale de dragul nebuniei sale imperiale’. ‘Dar la fel ca alţii, am greşit’, a concluzionat el.

Gazoductul destinat să dubleze capacitatea aprovizionării Germaniei cu gaze ruseşti a fost în cele din urmă suspendat sine die de către Berlin în februarie.

Social-democraţii aflaţi în prezent la putere în Germania au fost susţinători fervenţi ai unei apropieri de Moscova, notează AFP.

Actualul cancelar Olaf Scholz se află, de asemenea, sub presiunea partenerilor săi de coaliţie, mai ales a ecologiştilor, de a se angaja mai ferm de partea Ucrainei, inclusiv prin livrarea de arme grele Kievului, scrie Agerpres.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img