Tuesday, September 1, 2026
30.6 C
Bucharest

Primele imagini cu locul Summit-ului NATO de la Varsovia

Pe pagina sa de Facebook, Sorin Ducaru, Secretarul General Adjunct al NATO, a postat primele fotografii cu locatia in care se va desfasura vineri si sambata summit-ul NATO de la Varsovia : stadionul national.

scaune

Totul este perfect, in asteptarea celor 2500 de oficiali din 28 de tari si 2000 de jurnalisti.

salanac

stadion

sala

 

Comunicatul Administratiei Prezidentiale

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa, în perioada 8- 9 iulie a.c., la Summitul NATO de la Varșovia. Cu acest prilej, vor fi organizate mai multe reuniuni în formatul Consiliului Nord-Atlantic, o reuniune a Comisiei NATO-Ucraina, precum și o întâlnire în formatul Misiunii Resolute Support pentru Afganistan.

Agenda Summitului vizează, cu prioritate, adoptarea de măsuri privind consolidarea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei, pe fondul multiplicării provocărilor de securitate, precum și proiectarea stabilităţii în vecinătățile estică şi sudică ale NATO.

În ceea ce priveşte consolidarea posturii de apărare şi descurajare, Preşedintele României va sublinia importanţa îndeplinirii în totalitate a angajamentelor asumate la Summitul precedent din Marea Britanie, precum şi necesitatea continuării adaptării Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv prin asigurarea unei prezențe Aliate înaintate echilibrate și proporţionale pe întreg flancul estic.

De asemenea, România pledează pentru creşterea atenţiei NATO asupra regiunii Mării Negre, precum şi pentru sprijinirea eforturilor Aliate în plan regional de asigurare a stabilităţii şi securităţii.

România susține adoptarea unei declarații comune NATO-UE, care va contribui la structurarea parteneriatului strategic între cele două organizații și sprijină eforturile NATO de consolidare a capacităţilor de apărare ale partenerilor Alianţei. În acest sens, în cadrul Summitului se va pune un accent deosebit şi pe aprofundarea cooperării NATO cu partenerii estici, în special Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

Complementar politicii de parteneriate, Preşedintele României va susţine continuarea politicii „uşilor deschise” şi va saluta invitarea Muntenegrului ca al 29-lea stat membru al NATO.

Totodată, va fi reconfirmat angajamentul României pentru întărirea securității spațiului euro-atlantic, atât în ceea ce priveşte creșterea bugetului alocat apărării, cât și în privința contribuţiei țării noastre la stabilizarea Afganistanului şi la eforturile de combatere a ISIL/Daesh.

După Summit, în data de 10 iulie a.c., la invitația omologului polonez, Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială bilaterală. Consultările cu Președintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, vor viza adoptarea de măsuri, la cel mai înalt nivel, pentru adâncirea şi extinderea Parteneriatului Strategic dintre România și Polonia, precum şi discutarea modalităților celor mai eficiente de continuare a inițiativelor regionale lansate de cele două state.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img