Curtea de Apel Piteşti a amânat miercuri, pentru 14 septembrie, procesul intentat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, postului de televiziune Antena 3 şi mai multor jurnalişti.

Amânarea a fost cerută de reprezentanta jurnalistului Răzvan Savaliuc, motivând că acesta a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu se poate prezenta la proces. Judecătorii au admis solicitarea de amânare şi au acordat termen pe 14 septembrie.

Saptamina trecuta, jurnalistul Razvan Savaliuc a suferit o complicata operatie pe coloana.

Cererea de amânare a fost motivată prin faptul că Savaliuc doreşte să se reprezinte singur în instanţă, aşa cum a făcut şi la judecarea pe fond, dar starea de sănătate nu-i permite pentru moment să se deplaseze.

Avocatul jurnaliştilor de la Antena 3 a declarat în faţa instanţei că nu se opune cererii, pe care o consideră întemeiată.

Avocata Laurei Codruţa Kovesi a apreciat, în schimb, că în acest caz ar putea fi vorba de o încercare de tergiversare a judecării dosarului, deoarece nu se ştie cât va dura perioada de recuperare post-operatorie, solicitând respingerea cererii de amânare.

După deliberare, instanţa a apreciat cererea ca întemeiată şi a acordat un nou termen după vacanţa judecătorească din vară.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti pe 3 mai, după strămutarea de la instanţa similară din Bucureşti. Data recomandată iniţial pentru începerea judecării cauzei a fost 26 august, fiind ulterior fixată data de 8 iunie pentru primul termen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 21 aprilie, ca procesul intentat de Kovesi postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa supremă a admis o cerere depusă de jurnaliştii Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică, prin care se solicita strămutarea procesului de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă de acelaşi grad din ţară.

În urma admiterii acestei cereri, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti, decizia fiind definitivă.

De altfel, în timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti jurnalistul Răzvan Savaliuc le-a recuzat pe cele două judecătoare care se ocupau de acest caz – Gabriela Manuela Rădulescu şi Andreea Doris Tomescu – pe care le-a acuzat de îndeplinirea obligaţiilor profesionale cu rea-credinţă. Savaliuc era nemulţumit de faptul că instanţa nu i-a acceptat ca probă la dosar rectificarea unui paragraf dintr-un raport al CSM, care ar conţine un fals, respectiv faptul că el ar fi participat la emisiunea ‘Sinteza zilei’ din 19 iunie 2014.

Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA (aproximativ 50.000 euro), Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea “Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii menţionaţi, reclamând faptul că în emisiunea “Sinteza zilei” din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu, scrie Mediafax.

În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe cei cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei (aproximativ 250.000 euro), reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.

Potrivit documentelor de la instanta, in transcriptul emisiunilor invocate de Kovesi, Radu Tudor nu apare cu nici o afirmatie. Acest fapt ar trebui sa duca la respingerea intregii actiuni declansate de sefa DNA.

In jurisprudenta CEDO se mentioneaza ca pentru aflarea adevarului, jurnalistii pot apela si la afirmatii “provocatoare” daca acest fapt este in interes public. Actiunea depusa de Kovesi incalca grav normele CEDO privind libertatea de exprimare, aceasta neputand nici o secunda demonstra care este legatura dintre suma imensa ceruta jurnalistilor Antena 3 si postului de televiziune si o dezbatere intr-o emisiune.

Iata ce scrie si publicatia Lumea justitiei despre modul stramb in care a fost judecat dosarul la Tribunalul Bucuresti :

http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/antena-3-discriminata-pentru-kovesi-iata-dovada-ca-judecatoarea-tmb-crina-buricea-si-a-incalcat-propria-practica-pentru-a-da-sefei-dna-laura-kovesi-60-000-euro-in-procesul-oana-stancu-zamfir-vs-paratul-robert-turcescu-judecatoarea-a-facut-parada-ca-jurnal

 

4 COMMENTS

  1. Ii uram insanatosire grabnica omului si romanului Razvan Savaliug! Indiferent de cauza sau loc de munca, suntem romani toti si ar trebui sa ne comportam ca atare. Daca unul e procuror, iar altul este muncitor la un angajator privat la o televiziune, ar trebui sa putem sa traim toti in liniste si pace.

    Oricum, avem la dispozitie daca nu o tara, poate chiar o planeta intreaga, asa incat nu inteleg ce este atata ciorovaiala in lumea damboviteana.

    Multa sanatate omului Razvan Savaliug! Pa

  2. Un Sistem cu reprezentanti ”invechiti in haine rele”, caruia i s-au transmis apucaturile vechilor Securisti si Tortionari, astazi sub forma de institutii de putere care nu ezita sa faca trafic de influenta/abuzuri/intimidare pe toate palierele pe care functioneaza! Nu te predai, nu te sperii? Te haituim pana ”pici” psihic si material! Este imaginea unor cioclii ai societatii civile, a dublei masuri la judecata, departe de obiectivitate, in esenta OBEDIENTI SI IPOCRITI!O buna parte a justitiei functioneza, pana cand apar ”poturile”, cei cu functii si influenta! Da , lucrurile se leaga pentru ei, fac parte din aceeasi U.M. a grotescului. Ce sa mai spunem de cazul Hexi, ca marinarul inca ne bantuie si e zglobiu!Asta este lumea GRI in care se simt ei bine!

  3. Asa se distruge presa libera. Terorizand jurnalistii cu procese si daune materiale exorbitante.
    Dar vad ca Frantei ii place de “eroina” coruptiei. Deci sistemul e vast si i-a luat pe toti.

Leave a Reply