Procurorii au cerut marţi judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti condamnarea fostului preşedinte al ANAF Sorin Blejnar la 15 ani închisoare, în dosarul în care acesta este judecat alături de soţii Radu şi Diana Nemeş pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat.
   Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au terminat de judecat marţi acest dosar, urmând ca sentinţa să fie dată pe 25 mai.
   În cadrul dezbaterilor din sala de judecată, procurorul de şedinţă a solicitat judecătorilor pedepse maxime cu închisoarea pentru toţi inculpaţii din acest dosar, iar în cazul lui Blejnar pedeapsa cerută se ridică la 15 ani.
   Sorin Blejnar şi soţii Radu şi Diana Nemeş au fost trimişi în judecată de DNA în iulie 2014, prejudiciul în acest caz fiind de 56 milioane euro.
   În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi vicepreşedinte al ANAF; Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI – Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).
   De asemenea, au fost deferiţi justiţiei George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa; Dumitru Chivăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa; Nicolae Belba, persoană care controla SC Divers Zootehnic SRL şi SC Partener Noblesse SRL; Andrei Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti; Ioan Ovidiu Moldovan, administrator al SC Benzoil Sibiu; Dumitru Pavel Ghişe, asociat şi administrator al SC Ana Oil SRL Sibiu; Lucian Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL, Mihai Buliga, Dumitru Preda, Mariana Vrînceanu (fostă Cozma).
   Potrivit DNA, în perioada 2011 – 2012, Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ioan Ovidiu Moldovan şi Pavel Ghişe au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.
   Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Codruţ Marta şi Sorin Blejnar.
   Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, precum şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205 lei (aproximativ 56 milioane euro).
   Dumitru Chirvăsitu, Radu Nemeş şi SC Inkasso Jobs SRL au transferat prin tranzacţii repetate suma totală de 13.212.000 dolari din sumele obţinute din evaziune fiscală către un cont din Dubai controlat de Radu şi Diana Nemeş, înregistrând ca justificare operaţiuni fictive de consultanţă, pentru a disimula originea ilicită a acestor sume.
   Mecanismul evazionist presupunea importul de motorină în regim de antrepozit fiscal, fără plata accizelor, de către SC Inkasso Jobs SRL, care o revindea imediat către SC Excella Real Grup SRL.
   În paralel, SC Excella Real Grup SRL achiziţiona în mod fictiv ţiţei de la mai multe societăţi fantomă şi întocmea înscrisuri care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu ţiţei, obţinându-se produse petroliere inferioare slab accizate. Aceste produse (combustibil lichid greu şi combustibil lichid navo) erau vândute în mod fictiv către alte societăţi fantomă, astfel încât producătorul se descărca scriptic de stocul de motorină.
   În realitate, motorina era vândută direct de Excella Real Grup SRL către mai mulţi distribuitori (Benz Oil SRL şi Ana Oil SRL), în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori un alt grup de societăţi fantomă, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.
   Ulterior, motorina era distribuită către staţii de carburant, iar sumele obţinute erau transferate în conturile bancare ale societăţilor fantomă care aveau aparent rolul de furnizori iniţiali ai circuitului, de unde erau retrase în numerar şi erau împărţite între membrii grupului.
   În acest mod, Excella Real Grup SRL a ascuns natura reală a activităţilor comerciale desfăşurate, împiedicând stabilirea sursei impozabile, şi nu a achitat acciza şi taxa pe valoarea adăugată datorate pentru vânzarea cu motorină, ci o sumă mult mai mică aferentă operaţiunilor cu combustibil lichid. Accizele de la plata cărora s-a sustras societatea sunt în cuantum de 131.360.917, iar TVA-ul în cuantum de 109.373.185 lei.
   Totodată, prin înregistrarea de cheltuieli fictive de achiziţie de ţiţei şi transport corespunzător, a fost diminuat profitul şi implicit impozitul datorat cu suma de 1.908.103 lei, precizeaza Agerpres.

9 COMMENTS

  1. Ehhh, parca mai incepe sa semene a sentinta…
    Sa vedem cu cat ramane… Sa vedem daca ramane…
    Poate se invoieste sa se duca sa-l caute pe Codrut Marta. Sau sa treaca pe la Narcisa.

  2. Ţara şi poporul sunt sărăcite şi distruse de 26 ani de zile şi ăsta primeşte cadou doar 15 ani? Sforile tupeiştilor au fost de 26 ani încît ne-am transformat dintrun popor muncitor întrun popor consumator de orice rahaturi care ne îmbolnăvesc zi de zi şi asta strict din cauza acestor nemernici ! Regina vămilor treuie respectată cu un sfert de veac! Cum vă permiteţi să-l jicniţi pe individ limitîndu-i drepturile la 15 ani pentru vechime în activitate? Nu vă e puţin jenă? Sau poate e plasat în leagăn suspendat, precum România în democraţia nemernicilor care fac şi desfac mai ceva ca ţigăncile şi rămînem cu botul pe labe, iar ei cu absolut totul inclusiv libertatea de a ne rîde-n nas!
    Cum să ai încredere în aceste anchete care se finalizează după cheremul nemernicilor?

  3. ”sorine, ai grija sa nu dam de belea.” Ala din poza a zis-o. Pentru el când cer procurorii 20 de ani ? Mama lui de dna.

  4. Curiozitatea mea este cât s-a lucrat în dosar pe vremea lui Băsescu? Asta ar spune multe! Sau ancheta a început cu adevărat abia după ce s-a ales praful de probe?

  5. Ei cer, dar,cine are curaj sa-l si lege? Trebuia sa fie de mult timp in inchisoare. Iar incepe circul, sa distraga atentia de la adevaratele probleme.Oricum nu va pati nimic,ii are pe multi”la mana”.

Leave a Reply