Emilian Eva in arest cu acuzatii extraordinar de grave, Lucian Papici urmarit penal. Toate aceste figuri sinistre ale dosarelor politice facute la comanda lui Basescu isi primesc azi rasplata. Victimele lor insa cand primesc un gest reparatoriu?!

================

Fostul mare sef din DNA procurorul Lucian Papici, azi la Parchetul Tribunalului Timiş, va fi cercet pentru interceptări ilegale, într-un dosar al DIICOT Hunedoara, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confrmat, vineri, redeschiderea urmăririi penale în această cauză.

Instanţa supremă a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul magistratului Lucian Papici şi a lui Horaţiu Ciprian Andrei pentru interceptări ilegale şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Cei doi vor fi cercetaţi într-un dosar al DIICOT Hunedoara.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, vineri, şi redeschiderea urmăririi penale, într-un dosar al DIICOT Timişoara, în cazul Roxanei Fazakaş, a lui Alexandru Florin Mirea şi Cristian Dan Boureanu. Cei trei vor fi cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de minori.

Decizia instanţei supreme este definitivă, dosarele urmând să fie repartizate unor procurori.

Procurorul Lucian Papici, care a instrumentat dosarul Referendumului, şi-a încetat activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din 31 august, şi a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Decizia a fost luată de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa din 25 august, la solicitarea magistratului.

Mandatul lui Lucian Papici ca şef al Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I DNA era până în noiembrie 2016.

Procurorul Lucian Papici a instrumentat dosarul Referendumului, în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. În acest caz, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare. Apelul formulat de procurori şi de inculpaţii condamnaţi în dosar se judecă la instanţa supremă.

Un scandal legat de delegarea procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a izbucnit în 2013. În a doua jumătate a lunii septembrie 2013, Laura Codruţa Kovesi înainta procurorului general al României, Tiberiu Niţu, propunerea care îl viza pe Papici. În 23 septembrie 2013, Niţu îi prelungea delegarea lui Papici la şefia Secţiei I din DNA.

O săptămână mai târziu, în 2 octombrie 2013, Niţu lua decizia de încetare a delegării procurorului Papici şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preciza că încetarea delegării procurorului Lucian Papici şi a adjunctei acestuia la conducerea Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a avut în vedere faptul că ministrul Justiţiei a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la Direcţie.

Niţu informa Direcţia Naţională Anticorupţie printr-un fax că delegarea lui Papici încetează din 2 octombrie 2013, dată de la care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

În replică, DNA reclama că, pentru delegarea procurorilor Bendeac şi Cerbu la şefia Secţiei de combatere a corupţiei nu a fost solicitată, în prealabil, recomandarea şefului Direcţiei.

În siajul disputei iscate între structurile din subordinea Ministerului Justiţiei au apărut trimiteri la cauzele instrumentate de Papici, unul dintre acestea fiind cel cunoscut ca dosarul Referendumului.

Mai mult, chiar premierul Victor Ponta l-a catalogat pe Papici drept “procuror băsist, morarist”. “Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morarist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem, îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din aştia puşi de Băsescu, care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el… Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Morar, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anul trecut, când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei”, spunea Ponta.

În acest context tensionat, procurorul Lucian Papici a cerut CSM să-i apere reputaţia. În 8 octombrie 2013, Plenul Consiliului decidea că reputaţia profesională a procurorului DNA a fost afectată de afirmaţiile premierului.

Finalmente, pe 20 noiembrie 2013, procurorul Papici a rămas la DNA, fiind numit de CSM ca şef al Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I. În funcţiile de procuror-şef şi, respectiv, procuror-şef adjunct ai Secţiei I din DNA, CSM i-a avizat favorabil pe magistraţii Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru, în timp ce Mariana Alexandru a fost numită procuror-şef adjunct la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Asta după ce ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a decis, în urma consultărilor avute cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, şi cu procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu, retragerea propunerii de numire a acestora.

23 COMMENTS

  1. Pot să îl pupe în bot acuma,maurul se-a făcut treabă.Îl elimina ca pe o măsea stricată,Așa se întîmpla cînd le dai multă putere la toți nebunii scăpa haturile și mai ales cînd au niște șefi de rahat care îi încurajează,Să dus dracului sistem.

    • Nu procurorii dau sentintele ci judecatorii. Asa ca scuze, nu au nicio legatura faptele savarsite de unii procurori in unele dosare cu dosarele solutionate in instante de catre magistrati. Sau si instantele adica judecatorii sunt corupti? Sa punem dracu lacat pe tribunale si sa dam solutiile doar la televizor. Si inca ceva! In toata lumea procurorii sunt numiti politic si in toata lumea politic actioneaza. Nu am inventat noi apa calda si mersul pe jos. Ca si in ale coruptiei si aici am avut profesori buni si nu ii depasim. Dar in toata lumea, cu toata subordonarea politica a procurorilor, justitia adica magistratii numiti si judecatori sunt cei independenti si nimeni nu isi permite sa ii critice si pe astia. Alfel adio justitie si liber la infractiuni. Se fac greseli peste tot in lume si la nivel de judecatori, sunt destul de multe exemple de sentinte gresite dar nu se distruge imaginea justitiuei adica a judecatorilor din cauza unor astfel de erori. De aceea exista acele cai de recurs, apel si multe alte cai inainte de a se executa o sentinta. Pentru a reduce numarul greselilor dar sa nu creada nimeni ca exista tara in lume in care sa nu existe absolut nicio sentinta gresita. de aceea aproape toti magistratii inclina mai mult in favoarea inculpatilor caci este mult mai grav sa condamni nevinovati decat sa eliberezi posibil vinovati. Dar cand mai mult de 2 instante dau cam aceeasi solutie scuze, e cazul sa se duca sa se culce inculpatul.

      • Fascist împuțit, scuze, iohannist anticomunist privat, Băsescu în cei ZECE ANI a făcut – prin numire – mii de judecători direct din procurori.
        .
        Așa că ia-i cu tine, Băsescu și Iohannis și duceți-vă dracului!

        • Felicitari! Tocmai ai facut fascisti peste 6 milioane de romani. Cam atat va duce capul. Jigniri cand alte argumente nu aveti. O caracteristica a comunistilor.

        • PS: Oricum ma simt onorat sa fiu jignit de unul ca tine! Asta arata cata disperare este intre comunisti si infractori! Oamenii cinstiti nu s-ar strofoca atat dupa un astfel de comentariu.

  2. Poate greşesc că încă mai gîndesc. Acum ar trebui ca reprezentanţii DNA sau şi CSM, să vină cu iniţiativa:”procurorii şi judecătorii care s-au dovedit infractori în timpul mandatului de anchete şi decizionări definitive privind fapte-presupuse infracţiuni să fie rejudecate toate cauzele cu menţiunea: infractorul pe funcţie nu are dreptul legal de a ancheta şi pedepsi un infractor posibil bănuit prin dovezi adunate(a se citi fabricate) de anchetatorul dovedit real infractor în funcţie”! Nu cred că este altă metodă de a-şi repara imaginea aceste instituţii! Sînt prea mulţi în hăţişuri şi cînd vor intra în clinci o să fie urlete pe micile ecrane precum politicienii şi numiţii în funcţii: NEVINOVAŢI!

  3. “Toate aceste figuri sinistre ale dosarelor politice facute la comanda lui Basescu isi primesc azi rasplata.” Eu zic ca ne bucuram in mod naiv si, oricum, prematur. Chiar credeti ca acesti procurori vor fi condamnati in vreun fel, vor fi eliminati din parchete. Sunt multi altii la fel ca ei care le vor inlesni in mod solidar pedepse minime.

      • In toate cazurile sau numai cand e vorba de ai vostri? Eu sunt sigur ca judecatorii sunt capabili sa priceapa cand sunt probe false sau reale. Daca nici asta nu mai credem atunci sa punem lacat pe tribunal, sa trimitem toti judecatorii la canal cu exceptia celor de la Luju.ro singurii capabili sa faca justitie corecta la Antena 3.

  4. 1. “Toate aceste figuri sinistre ale dosarelor politice facute la comanda lui Basescu isi primesc azi rasplata.” Răspuns: NUP!
    2. “Victimele lor insa cand primesc un gest reparatoriu?!” Răspuns: NICIODATĂ!

  5. Din articol lipseste un mic amanunt adica pe cine a interceptat Papici ilegal. Dar e normal sa lipseasca caci de, trebuie sa aratam cat de nemernici sunt procurorii si sa inducem prostimii ca asta a interceptat ilegal in dosare politice. Dragi tovarasi! Nu va mai ambalati asa ca asta e frate cu Nechita de la Iasi. Singura diferenta e ca asta si-a interceptat illegal nevasta nu amanta! Ce legatura are asta cu dosarele lui? Dar cu faptiul ca unele dosare au fost solutionate cu sentinte de condamnare de catre instante? Si alea sunt corupte? Hai sa mutam magistratura la TV si sa punem lacat pe tribunale.

      • Aceasta japiță fascistă Mihail e un iohannist și, cum zicea despre sine tătucul nazist/FDGR-ist înainte să fie ales președinte, e “fără Băsescu”.
        .
        Faptul că ia apărarea sclavilor lui Băsescu din justiția “independentă” preluați acum de Iohannis e o simplă coincidență. Evident, el e “fără Băsescu”.

      • Nu spal pe absolut nimeni. Te deranjeaza cumva sa se spuna si adevarul? Pe mine nu. Si stii de ce? Chiar si frate cu Nechita tot vinovat este pacaliciul asta cum e si pacaliciul Nechita si nu au ce cauta unul in functie de procuror si celalalt pe post de primar. Dar asta nu inseamna ca trebuie pus semnul intrebarii pe activitatea lor de pana atunci si sa aratam ca toate dosarele lui sau deciziile lui Nechita au fost gresite. Despre dosarele astuia s-a pronuntat justitia. Pentru aberatiile cu urmarirea nevestei si interventia pentru un amic de-al lui trebuie sa plateasca. Cum trebuie sa plateasca absolut toti care au incalcat legea indiferent de ceea ce au facut bun sau nu. Inclusiv Papici, Nechita si Victor Viorel Ponta. Mai sunt si altii.

  6. Singura reabilitare valabila a victimelor acestui proces ar putea fi obtinuta prin condamnarea “beneficiarului real” al afacerii, in speta, Traian Basescu. Ceea ce nu se poate intampla fara o revizuire a constitutiei in care sa se prevada delictul de violare a acesteia si sanctiunile aferente, asa ca ura! si la gara! Si chiar cu revizuirea necesara, pana sa se puna in aplicare, Basescu ajunge iar in Parlament, face rost de imunitate si mai trec niste ani pana sa poata fi sanctionat, timp in care nimeni nu-si mai aduce aminte de motivele sanctiunii, basca, se va putea induiosa de soarta unui “biet batranel”, cam hot, cam kaghebist, cam golan de ultima speta la vremea lui, dar decrepit, saracutul, prea garbov si neputincios ca sa ajunga la beci. In plus, ce viitor presedinte va vrea sa se creeze un precedent de soiul acesta? Actualul tace malc pe chestia renuntarii la imunitatea prezidentiala, la fel de contrafacuta ca si delictul de a fi “influentat” participantii la referendum, pentru care e condamnat Dragnea, desi dupa modelul german, pe care se presupune ca-l emuleaza, ar fi trebuit deja sa se ocupe de alta revizuire, mult mai necesara, cea a procesului de condamanare a comunismului, de pilda. Am vazut in vara trecuta, la Leipzig, un muzeu dedicat activitatilor oculte ale politie secrete comuniste, STASI, plasat chiar in cladirea, luata cu asalt in ’89, a teribilei institutii, unde intrarea era libera, sapte zile din sapte, orarul se intindea de la opt dimineata la sase seara si unde tineretul, adus cu scoala, dar mai ales venit de buna voie, in grupuri mici, se “zgaia” minute in sir la exponate, uitand chair sa-si “texteze” impresiile de pe parcursul vizitei. Mirata foarte, am intrebat pe una din fetele prietenilor mei, ce-i face pe ei, tinerii, sa frecventeze muzeul, mult mai sarac in materie de senzationalism decat Muzeul torturilor de la Amsterdam, si aceasta mi-a dat raspunsul cel mai simplu, dupa parerea ei. “Vrem sa stim de ce le era asa de frica parintilor nostri de comunisti, ca nu se compara, cel putin dupa ce scrie in carti, ce-au facut ei cu ce-a facut Gestapo, de pilda.” “Si ai priceput acum?” am insistat. “Habar n-am.” a zis copilul (17 ani). “Cert e ca propaganda e uluitor de asemanatoare, numai cand vezi afisele recrutorilor ti se ridica parul in cap. Te intrebi: oare cum naiba s-au lasat prostiti niste oameni sa se inroleze in trupele astea de asasini, cand aveau in spate imaginea asasinilor nazisti? Trebuie ca erau niste bestii de la mama lor, cu totii.” Adevaratul proces al comunismului ar trebui sa sanctioneze slugile regimului pentru delictul de viol moral, in primul rand, si asta presedintele nostru, care e si profesor pe deasupra, ar putea sa lanseze, ca tema de interes pentru tagma invatatorilor la discursul de incepere a anului scolar.
    (viitor, desigur, pentru ca anul asta subiectul a fost legat de igiena corporala).

  7. Poate sa-i cerceteze si sa-i bage la racoare…EFECTUL ACTIUNILOR LOR LA COMANDA S-A PRODUS ! Problema este daca se revizuiesc dosarele intocmite de astia !!

Leave a Reply