Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că Direcţia nu are în acest moment nici măcar rezultate preliminare referitoare la fragmentele osoase ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă, astfel că informaţiile apărute în spaţiul public nu sunt confirmate încă. Felix Bănilă a precizat că, până în momentul în care nu există dovezi clare că fetele sunt decedate, nu poate fi exclusă nicio variantă, nici măcar cea că ele ar fi în viaţă. Anchetatorii au făcut verificări la Dincă acasă, pentru a se asigura că cele două fete nu sunt în imobil.

“Vreau să vă aduc la cunoştinţă în mod oficial faptul că până la acest moment nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice şi antropologice cu privire la fragmentele osoase ridicate de la faţa locului şi, de aceea, tot ce a apărut în spaţiul public sunt doar ştiri pe surse neconfirmate oficial şi vreau să vă asigur că, de îndată ce vom primi măcar concluzii preliminare cu privire la aceste rezultate, vă vom comunica numaidecât”, a declarat, miercuri, procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă.

Acesta a mai precizat că miercuri dimineaţă Gheorghe Dincă a fost transferat în Spitalul Penitenciar Jilava, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice dispuse de procurorul de caz. 

Felix Bănilă, şeful DIICOT, a precizat că, până în monentul în care nu există dovezi clare că fetele sunt decedate, nu poate fi exclusă nicio variantă, nici măcar cea că ele ar fi în viaţă. Anchetatorii au făcut verificări la Dincă acasă, pentru a se asigura că cele două fete nu sunt în imobil.

„Nu neglijăm niciuna dintre versiuni. Noi desfăşurăm cercetările având în vedere ambele ipoteze – fie că e în viaţă, fie că e decedată. Nu doar Alexandra, ci şi Luiza. (…) Până nu avem nişte elemente clare că ar fi decedate noi nu putem neglija varianta că ar putea fi şi în viaţă”, a spus Bănilă.

„În urma cercetărilor la faţa locului, s-au desfăşurat toate actele necesare pentru a ne asigura că victimele nu se află în imobil sau în curtea imobilului respectiv aparţinând inculpatului. (…) Azi nu am desfăşurat nicio percheziţie domiciliară nicăieri pentru că trebuie cu autorizarea judecătorească. Nu putem neglija aspectele de la faţa locului. Afirm că cercetarea la faţa locului va fi reluată, pentru că nu este finalizată”, a explicat Felix Bănilă.

Şeful DIICOT a precizat că nu pot fi efectuate cercetări la domiciliul lui Gheorghe Dincă deoarece aceasta este o speţă cu un arestat preventiv, de aceea ancheta trebuie efectuată în prezenţa lui şi a apărătorului.

Gheorghe Dincă a fost adus, miercuri, sub escortă, la Spitalul Penitenciarului Jilava, surse judiciare precizând pentru MEDIAFAX că acesta va fi supus unei expertize psihiatrice. Tot la Jilava, bărbatul va primi şi îngrijirile medicale solicitate.

Procurorul-şef DIICOT, Felic Bănilă, a anunţat, miercuri, că Gheorghe Dincă a devenit confuz atunci când anchetatorii i-au cerut să spună ce a făcut cu cadavrele, precizând că, referitor la victima de 15 ani, suspectul a spus prima dată că a aruncat-o în Olt, apoi că a aruncat-o în Dunăre.

S-a stabilit cert, prin probe, prezenţa cel puţin a victimei de 15 ani atât în maşina inculpatului, cât şi în casă. Gropile din curte sunt nişte tuburi betonate realizate cu mult timp înainte. E şi un canal care să îl ajute cu repararea maşinilor, acolo nu a fost identificat nimic“, a declarat Felix Bănilă.

Procurorul-şef DIICOT a precizat că Gheorghe Dincă a devenit confuz în momentul în care a fost întrebat unde a aruncat cadavrele celor două fete.

“Nu ne putem axa în mod exclusiv pe declaraţiile inculpatului. Inculpatul se pare că a fost cooperant, însă la momentul în care a fost întrebat unde a aruncat cadavrele, a devenit confuz. Cu privire la victima de 15 ani, (Gheorghe Dincă -n.r.) a spus că a aruncat-o în Olt, iar ulterior a spus că a aruncat-o în Dunăre”, a completat Felix Bănilă.

Procurorul-şef DIICOT a mai precizat că cercetările nu se axează exclusiv pe traficul de persoane, ci vizează şi activitatea desfăşurată de operatorii de la 112.

“În primă fază, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, în urma discuţiei avute cu anchetatorii şi cu avocatul, a recunoscut. Ne punem şi noi întrebarea ce l-a făcut să recunoască?. Ţine de conştiinţa lui şi de modul în care înţelege să-şi construiască apărarea”, a completat Felix Bănilă.

Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că ADN-ul Alexandrei Măceşanu a fost găsit atât în locuinţa lui Gheorghe Dincă, cât şi în maşina acestuia, însă nu şi pe fragmentele osoase găsite în cazanul din curte.

“S-a găsit ADN aparţinând victimei, dar nu pe fragmentele osoase găsite în acel cazan. S-a stabilit cu siguranţă, pe baza problelor ADN, prezenţa Alexandrei atât în locuinţă, cât şi în maşina inculpatului”, a declarat Felix Bănilă.

Anterior, şeful DIICOT, Felix Bănilă, a explicat, că în urma propriilor verificări, a observat că butoiul unde au fost găsite fragmente osoase despre care se crede că sunt ale Alexandrei nu este un butoi, ci un arzător improvizat, care acţionează ca o sobă. „Avem fragmente osoase ridicate. (…) Victima este un minor de 15 ani. Admiţând că ar fi fost arsă în butoi metalic… Am fost şi m-am edificat. Am constatat că nu este un butoi în adevăratul sens al cuvântului, ci este un arzător improvizat. Este vorba de un suport metalic confecţionat artizanal, cel mai probabil de inculpat, pentru a arde diverse obiecte. Butoiul nu are capace la ambele capete ale cilindrului. El este aşezat pe un chirostiu metalic şi focul este dedesubt. Fucnţionează ca o sobă improvizată”, a explicat şeful DIICOT, Felix Bănilă.

Vineri, oamenii legii au găsit, la domiciliul lui Dincă Gheorghe, haine arse într-un butoi, oase, bijuterii, 5 pungi de carne în congelator (stabilindu-se că niciuna nu era de natură umană).

Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că Direcţia nu are în acest moment nici măcar rezultate preliminare referitoare la fragmentele osoase ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă, astfel că informaţiile apărute în spaţiul public nu sunt confirmate încă.

6 COMMENTS

  1. Codul de procedura penala permite ca in situatia in care inculpatul nu poate fi prezent la fata locului, are.dreptul sa l reprezinte cineva. Art.129 cpp.
    In niciun caz nu suspenzi cercetarea la locul faptei!
    Mai ales cand ai gropi ilogice acoperite cu ciment !
    Daca sunt persoane in viata acolo??
    Daca intre timp cineva sterge urmele?
    Daca se deterioreaza probele biologice , care sunt degradabile ?
    De ce.nu se folosesc caini specializati in cautare ?

  2. Inca unul care s-a demascat, Banila face parte sau e sub papucul mafiei.
    Cum sa fie prioritara expertiza dementului si nu prelevarea de probe de la fata locului? De ce nu s-a adus comisia de expertiza la Caracal, astfel incat sa continuie si perchezitia? De de ce nu s-au facut descinderi la clanurile de interlope, poate mai sunt si alte fete in primejdie?
    Ce articol din CPP spune ca e musai ca suspectul sa se tina dupa coada politistilor la perchezitie? E culmea absurdului! Poate infractoru e impuscat in timpul descinderii, moare sau e in coma. Nu se mai face ancheta?

    Aberatiile si reaua credinta nu s-au oprit la 112 si institutiile locale, continua la cel mai inalt nivel. Sa ne mai miram ca nu se rezolva cazurile de disparitie, ca suntem pe primul loc in UE la traficul de fiinte umane cand DIICOT are in frunte un individ care apara drepturile infractorilor si pune bete in roate anchetelor?
    Nu cred ca e prostie, toata ancheta e facuta cu rea credinta. Din pacate, cu fiecare zi scad sansele sa mai fie gasite fetele, vii sau moarte. Nu cred ca vom afla adevarul, traim intr-o conjuratie mafiota la cel mai inalt nivel.

    Romani e pusa pe butuci, uitati-va doar la cati soferi drogati sunt prinsi in ultima vreme.

    • Art.192 cod.proc.pen. nu obliga prezenta inculpatului la cercetarea fata locului.
      Motivarea procururului sef ca ” sa nu zica cineva ca am plantat probe” e o groaznica gandire.
      Se fac filmari.sunt martori.

Leave a Reply to AndreeaCancel reply