Pasta de aluminiu produsă de Alba Aluminiu şi care potrivit unui raport finanţat de UE a fost utilizată la producţia de bombe de către Stat Islamic (SI) are un preţ de 3 euro/kilogram şi este utilizată inclusiv la vopsit uşile sobelor, a declarat pentru MEDIAFAX proprietarul companiei, Ion Dragnea.

Studiul realizat de Institutul pentru studierea armamentului utilizat pe timp de conflict (CAR), la solicitarea Uniunii Europene, a relevat că 51 de firme din state precum România, Austria, Turcia, Brazilia, Rusia, Statele Unite, au produs, au vândut sau au livrat peste 700 de componente utilizate de organizaţia teroristă Stat Islamic în fabricarea de dispozitive explozibile improvizate.

Din România, în raport este inclusă doar firma Alba Aluminiu din Zlatna, judeţul Alba.

“Alba Aluminiu produce pigmenţi de aluminiu pentru lacuri şi vopsele şi pastă de aluminiu pentru beton celular autoclavizat. Aceste produse sunt livrate peste tot în lume, începând cu Statele Unite, America de Sud, Asia, Otrientul Mijlociu, toată Europa – cea mai mare piaţă a noastră este Marea Britanie. În toate ţările în care livrăm avem distribuitori, care cumpără de la noi şi revând pe piaţa locală, către clienţii lor. În mare parte, clienţii distribuitorilor noştri nu ne sunt cunoscuţi”, a declarat pentru MEDIAFAX proprietarul companiei, omul de afaceri Ion Dragnea.

Potrivit raportului CAR, aluminiul amestecat cu îngrăşământul este unul dintre cei mai întâlniţi explozibili artizanali utilizaţi de ISIS în Irak şi Siria.

În timpul unor conflicte din oraşul irakian Tikrit (2 martie -17 aprilie), armata irakiană a capturat un depozit în care forţele ISIS au amestecat pastă de aluminiu cu nitrat de amoniu pentru a produce explozibili.

“Distribuitorul nostru din Turcia (compania Marikem), în care avem toată încrederea, a cumpărat şi cumpără multe transporturi de la noi. Şi luna aceasta am trimis şi trimitem (în continuare, n.r.). Printr-o înlănţuire de evenimente care nu ne sunt cunoscute nouă şi cred că nici distribuitorului nostru din Turcia, (…) pe la ei (Stat Islamic, n.r.) au ajuns 3-4 bidoane de la noi, vreo 3-4 de la Aldoro din Brazilia – un concurent al nostru şi de la firma aceea din China (Sunrise Aluminium Pigments, n.r.), care este iarăşi concurent de-al nostru”, a spus Dragnea, care a precizat că pasta este utilizată inclusiv pentru vopsit uşile sobelor.

“Printre alte utilizări ale pastei ăsteia de aluminiu este că oamenii îşi vopsesc uşile de la sobe cu ea. Gândiţi-vă că la distribuitorul nostru a venit cineva şi i-a spus că vrea un butoiaş să-şi vopsească la sobă. Sigur că i-a dat, (distribuitorul, n.r.) sau pe tot lanţul ăsta”, a declarat Dragnea pentru MEDIAFAX.

Produsul în cauză nu are un regim special de control precum ar fi explozibilii sau substanţele utilizate la fabricarea acestora. Pasta de aluminiu se încadrează ca grad de pericol în categoria solvenţilor.

“Noi suntem în strânsă colaborare cu ANCEX (agenţia de control al exporturilor). Ştim ce să cumpărăm şi să vindem. (…) Produsul este în categoria white-spirit (solvenţi, n.r.). White-spirit este un fel de benzină, iar benzina este întotdeauna utilă în momentul în care vrei să facă ceva să ardă, să explodeze. Ori că foloseşti pastă de aluminiu ori benzină, poţi să faci acelaşi lucru”, a afirmat proprietarul Alba Aluminiu.

Preţul pastei de aluminiu nu este ridicat, produsul fiind comercializat la aproximativ 3 euro/kilogram, a spus el.

Compania din judeţul Alba a pus toate documentele cerute la dispoziţia CAR.

“Noi am pus la dispoziţia celor care au făcut raportul toate documentele, în timp ce unele firme din Turcia, alţii decât distribuitorul nostru, au refuzat. (…) Am primit şi o scrisoare de mulţumire din partea CAR pentru modul în care am colaborat”, a mai declarat Dragnea.

Reţeaua teroristă Stat Islamic deţine arii vaste din Siria şi Irak. Cercetătorii au avut acces la componentele utilizate de Stat Islamic în producerea de bombe prin intermediul miliţiei kurde siriene YPG, poliţiei federale irakiene şi forţelor guvernului regional din Kurdistan. Componentele au fost recuperate în timpul unor confruntări intense în oraşele irakiene al Rabia, Kirkuk, Mosul şi Tikrit şi oraşul sirian Kobani, potrivit Reuters.

Firme din Brazilia, Austria, Cehia, Olanda, Elveţia, Olanda şi Rusia sunt implicate în furnizarea unor astfel de echipamente. Cele mai multe detonatoare folosite de organizaţia teroristă au provenit de la şapte companii din India, fiind transportate legal şi furnizate unor entităţi din Liban şi Turcia.

Fabrica din Zlatna a fost înfiinţată în 1976 pentru a produce pulberi de aluminiu destinate industriei de construcţii uşoare din România. În 1999, vechea companie de stat a fost privatizată, noua companie luând numele de Alba Aluminiu. În 2001, compania a început producţia de pigmenţi de aluminiu. Ulterior, Alba Aluminiu a dezvoltat o divizie pastă pigment, care a devenit acum o parte principală a afacerii.

 

Leave a Reply