Am tratat acest subiect acum 2 saptamani. Ce jale, ce critici, cata vaicareala. Ca asta e politica, sa permita si alianta cu marele adversar pentru voturi. Acum vad ca Oana si Razvan fac bilantulhttp://www.antena3.ro/actualitate/subiectiv-cum-a-ajuns-traian-basescu-de-la-4-la-21-prin-voia-pnl-si-psd-364467.html

Genul acesta de miscari facute de PSD si PNL te fac sa te scarbesti de politica.

————————————-

PMP-ul lui Traian Băsescu a ajuns de la 4%, după alegerile locale, la un procent de 21%, după ce a obținut 9 consilii județene, în urma negocierilor cu PSD și PNL.

Deşi a obţinut un scor extrem de modest, PMP a fost curtat de marile partide pentru formarea majorităţilor în consiliile judeţene.

Astfel, PMP a reuşit să constituie nu mai puţin de nouă majorităţi în Consiliile judeţene – Constanţa, Prahova, Neamţ, Caraş Severin, Timiş şi Maramureş alături de PSD şi Alba, Arad şi Ilfov alături de PNL.

”Eu mă așteptam la așa ceva”, a afirmat deputatul PSD Ciprian Nica, invitat la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

”Într-un sistem politic ca cel pe care noi îl trăim, de pluripartidism, în astfel de ocazii se întâmplă să ai nevoie de voturi pentru a obține anumite majorități. Majorități prin care se constituie un astfel de consiliu județean”, a spus deputatul PNL Ioan Copșa.

8 COMMENTS

  1. Ai nostri ca brazii. Astia se injura in fata camerelor tv si de ochii lumii.
    Domnule Tudor luati cu suc de lamaie ca sa nu vi se aplece de la politica asta curata.
    Tehnocratii sunt o catastrofa in schimb nici cu astia nu mi-e rusine. Toti au inca frica viscerala fata de Piratu’ si stiu ei de ce .

  2. … Radu Tudor, am urmarit saptamana trecuta aproape toate emisiunile Antenei 3.Am revazut si multe emisiuni ale postului din ultimii 5 ani, asta ca sa-mi formez o parere cat de cat obiectiva despre demersurile si incercarile dumneavoastra si ale colegilor de a scoate la iveala si de a trezi aceasta societate la realitate.Efortul echipelor Antenei 3 au fost si sunt de apreciat 100%, va spun sincer si cu mana pe inima, desi sunt apolitic.Este ingrozitor sa vezi ca efectul acestor incercari de trezire sunt atat de mici si insignifiante, dezastrul societatii romanesti de astazi fiind aproape absolut.Aproape ca sunt convins, astazi, ca starea acestei natiuni este atat de proasta din toate punctele de vedere incat nimic nu ne mai poate misca, trezi, urni din aceasta infinita idiotenie.Dumneavoastra ce parere aveti dupa atatia ani de lupta, oare eu exagerez?O zi frumoasa.

    • cred ca adevarul e pe undeva pe la mijloc. sunt multi treziti, dar o parte au ramas manipulati si tributari mentalitatii razboiului dement romano-roman indus de regimul basescu

  3. nu inteleg de ce pesedeul si partidul basisto-penelist sunt de condamnat pentru aliantele cu pemepeul basist. este pentru prima data in istoria politica din romania dupa 89? sa ne amintim numai recent cum un alt partid balama, pc-ul lui voiculescu, a intors un vot popular si s-a aliat cu baseala pentru a face un guvern. atunci a fost bine si democrat? atata timp cat avem o lege care permite sa apara tot felul de partide , atata timp cat exista votanti care apreciaza aceste partide si le dau procentele necesare sa aiba 2-3 alesi care pot decide o majoritate cand partidele mari nu obtin suficiente voturi pentru a-si asigura singuri o majoritate este la mintea cocosului, nu ala udrist, ca ori pesedeul ori peneleul vor incerca sa-si atraga un minim necesar de alesi in consilii pentru acele majoritati cedand chiar si posturi importante. poate ca daca cele 2 partide mari iau politica in seriros si incearca o grupare a tutror fortelor politice in jurul lor, votantii vor putea sa aleaga mult mai simplu, dar nu acesta e interesul lor.atata timp cat exista partide balamale gen fostul pc, actualul viitor fost unpr, alde, pmp etc exista si posibilitatea unor jocuri politice. in rest teoria si deontologia e o aiureala nerespectata de nimeni in societatea asta, incepand cu politicul si terminand cu mass media.

  4. Politicul romanesc in general, este partea NOCIVA a Romaniei! Au tradat si dezamagit dupa fiecare alegeri locale/parlamentare. Romania este la minima rezistenta, pe ceea ce mai reusesc sa faca o parte din strucuturi/guverne remorcate la UE si NATO, in rest sunt praf. Dezertori si traseisti notorii, obedienti si spoliatori de bugete, transformati nu de putine ori in grupuri mafiote cu interese pe masura. Se cheltuie cu acesti incontienti/dementi, resurse uriase cu urmarirea lor, condamnarile alea care sunt, averile ramanand in general neatinse. Parnaiele sunt pline de ei!Sunt o RUSINE! Toate afecerile pe resursele naturale si energetice au fost facute cu ei, pentru buzunarul lor! Se cred vesnici! Pe naiba cu tampeala lor, nu au nici un fel de coerenta, vezi sistemul public de sanatate, in invatamant, ce sa mai spunem de proiectul inexistent pentru Romania! Doamnele de curte isi fac semne la ”nara” in direct cu ”capii mafiei”, care au SPP si girofar! Sefi de ANAF, MAI si tot ce doriti iau drumul puscariilor! SECU este inca cu noi, nu au reusit sa faca separarea intre ce este siguranta nationala si afacerile private (HexiPharma la zi!), baietii destepti, de n-ati mai fi fost!Si totusi continuati in prostia si lacomia lor!

  5. Constatare populistă.
    De ce populistă? Dacă ar fi existat și o altă soluție și asta venită de oriunde, inclusiv din partea realizatorilor „constatatori” dar și a analiștilor și prompteristelor vremurilor prin care trecem, ar fi trebuit să vedem această, altă, soluție, s-o discutăm și-abia atunci să concluzionăm că ”soluția asta e de pork”. Până atunci..lăsați-mă/ de gherase dendrino”.
    Este exact ca și atunci, când cu coabitarea băsescu-Ponta care (cum se știe și cum numai un tâmpit nu știe) a fost IMPUSA de marile Puteri(argumente și link-uri gârlă, dacă vreți), Ponta urmând a fi arestat, sigur, pentru ”Lovitura de Stat”, băsescu, oricum, nu-l numea pe Ponta prim-ministru după 12 dec 2012 ca fiind și unul din capii ”Loviturii”, Țara era fără guvern, fără buget, dar și sancțiuni ale UE pe ”n” motive care nu se justifică de către ”stăpâni, și „noi”, purii, nu voiam coabitare în ruptul capului.
    Altă soluție și atunci ca și acuma, nema.
    Sau cu numirile de la Parchete din 03.04.2013 fără nicio soluție din partea nimănui doar că ”Nu cu koveshi” . Și-acum toată presa tace mîlc. De renumirea ”Dumnezeului pe pământ”,koveshi, ca Șef DNA, vorbesc astfel că nici dracu nu mai este vinovat(cum era văzut Ponta) de continuarea prin ea a Sistemului mafioto-băsist.
    Și când, de câteva zeci de ori am tot rugat pe mulți să revadă și să ia aminte la Punctul de Întâlnire din 24.02.2014 https://www.youtube.com/watch?v=g0_FQynyjpk cu Ponta cu care, în mai toate punctele la care a răspuns foarte clar și argumentat, dl. Radu Tudor a fost de acord cu Ponta că alte soluții nu existau. După care …aceeași melodie.
    Așa și-acuma… ca și acum două săptâmâni.
    .
    PS: La articolul dvs. de atunci, ”Liberalii incep sa bata palma cu Basescu impotriva PSD” –nu ați avut niciun comentariu personal, ați tratat neutru ca pe eveniment obișnuit (deci ,e bine, mergem pe burtă, asta e, ghinion, că-s de-ai noștri)
    Abia odată ce acest pas a fost făcut și de PSD scrieți furios următorul articol, înfuriat pe PSD de parcă ați fi fost pesedist ”PSD contribuie si el la greata generala: bate palma cu formatiunea lui Basescu la Caras Severin”) , dvs. exclamând: ”Oribil ! Si PSD se aliaza cu Basescu pentru bani si putere”, deci ”oribilul” , ”greața generală”, și ”mizerabilul compromis”, apar, se dezvolă, nu atunci când a făcut asta PNL-ul ci abia când a făcut-o PSD-ul.
    Asta este adevărul și, deci, punctul meu de vedere, la remarca dvs. ”Ce jale, ce critici, cata vaicareala”. Nu era nicio văicăreală ci constatarea că nu ați prezentat echilibrat ambele compromisuri, al PNL, și al PSD.

  6. @Ovi,
    .
    Așa-i că asta simți, că toți sunt o apă și-un pământ și partide și Parlament, atunci când citești ce scrie dl. Radu Tudor, băsistule!

    Măi băsică, la mine nu-i deloc așa. (dacă eram @paris îți spuneam ”oae”). La mine este o gradualitate în a aprecia sau nu partidele funcție decât bine sau rău au făcut, deci nu pot vorbi ”dăloc” că ”toți sunt o apă și-un pământ” . Mai mult, să spun că…. ”mă gândesc dacă voi mai merge, sau nu, la vot” . Așa ceva nu se poate.
    Cele mai nocive partide, deci toxice sunt: PMP-ul, M10, și PDL-ul. Pentru mine nu există PNL câtă vreme toți cântă ”verde-nrrourat” și-au sediul în Modrogan cu Ben-Oni ardelean în frunte(na, că i-am făcut și eu publicitate ca Antena 3).
    Cele mai frecventabile partide, deci cu cei mai serioși parlamentari, sunt : PSD, ALDE și Partidul Puterii Umaniste (social liberal)
    Capisci?

Leave a Reply to alexphCancel reply