Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, marţi, estimările publicate la jumătatea lunii februarie privind creşterea produsului intern brut (PIB) din trimestrul al patrulea şi din întregul an 2016 şi a furnizat detalii legate de contribuţia sectoarelor economice la avansul economiei, care arată că sectorul IT-comunicaţii şi serviciile au susţinut cel mai mult economia anul trecut.

În 14 februarie, primele estimări publicate de către INS indicau că produsul intern brut (PIB), principalul indicator care măsoară dimensiunea unei economii, a urcat anul trecut cu 4,8% faţă de 2015. În trimestrul IV, valoarea PIB a urcat, în termeni reali, cu 1,3% faţă de trimestrul anterior cu 4,7%, pe serie brută, faţă de trimestrul IV din 2015.

Datele arată o accelerare a creşterii economice faţă de trimestrul al treilea, când produsul intern brut al României a crescut cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,5% faţă de trimestrul precedent.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 4,8% în trimestrul al patrulea faţă de aceeaşi perioadă din 2015, după un avans de 4,4% în trimestrul al treilea, de 5,8% în trimestrul II şi de 4,1% în primul trimestru al anului trecut.

Analiştii se aşteaptau la o acelerare a creşterii economice în trimestrul al patrulea, după rezultatele sub estimări din trimestrul al treilea.

INS  a publicat marţi şi detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care arată că, în trimestrul IV din 2016, două sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică.

Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,9% faţă de ultimul trimestru din 2015, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport au urcat cu 11,8%.

Statisticile oficiale arată, însă, că toate sectoarele economiei au fost pe plus în trimestrul al patrulea, cu excepţia agriculturii, care a înregistrat un declin puternic, de 16,5%, şi de construcţii, care au stagnat.

Cele mai mici rate de creştere faţă de trimestrul IV din 2015 fiind înregistrate în intermedieri financiare şi asigurări (+0,7%) şi industrie (+1,5%).

Pe seria brută, valoarea PIB – principalul indicator care arată dimensiunea economiei – din trimestrul al patrulea a fost de 227,1 miliarde lei (circa 50,5 miliarde euro).

În întregul an 2016, economia a crescut cu 4,8%. Valoarea PIB din 2016 a fost de 759,23 miliarde lei (169 miliarde euro), faţă de 160 miliarde euro în 2015, arată datele preliminare ale INS.

Economia a fost susţinută anul trecut în principal de consum, aşa cum estimau toţi analiştii.

“Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 7,4% contribuind cu 4,5% la creştere”, arată comunicatul INS.

Formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a stagnat faţă de 2015.

În 2016, agricultura a ajuns la cea mai scăzută pondere la formarea PIB-ului României din istorie, de doar 3,9%, industria a contribuit cu 23,1%, construcţiile – cu 6%, comerţul – cu 18,1%, sectorul de informatică şi comunicaţii – cu 5,6%, trazacţiile imobiliare – cu 8,2%, iar administraţia publică şi apărarea – cu 10,2%, restul fiind aportul altor sectoare.

În 2015, agricultura a reprezentat 4,2% din PIB, industria – 23,8%, construcţiile – 5,8%, comerţul – 16,8%, sectorul de informatică şi comunicaţii – 5,1%,  trazacţiile imobiliare – 8,5%, iar administraţia publică şi apărarea – 9,9%

Economia a primit mai mulţi stimuli din partea guvernului în ultimii doi ani.

Astfel, salariile bugetarilor au fost majorate de mai multe ori începând din 2015, iar salariul minim brut pe economie a crescut cu 19% de la 1 mai 2016, de la 1.050 lei la 1.250 lei.

Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, impozitul pe dividende şi mai multe categorii de accize au fost micşorate anul trecut.

Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiştii.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro,  de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale, scrie news.ro

7 COMMENTS

      • Da-te ba in melena de aici. Sa dai in hemoroizi durerosi ca de-aia nu mai poti tu sa dormi de grija. Da-ti-as mure sa iti dau

          • pai nah…. pt unii injuriile nu mai prezinta scarba… devin imuni 🙂 n0au cum sa mai sesizeze 🙂

          • Asta la intelectu lui de fier nici nu intelege ce-i aia injuratura! Ce e de discutat cu un asemenea sifonar?!

Leave a Reply to ultras basist oparit spalat pe creierCancel reply