Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna iunie să împrumute de pe piaţa internă 5,3 miliarde lei, la care s-ar putea adăuga 500 milioane lei prin licitaţii suplimentare, nivelul fiind cu mult peste cel din lunile anterioare, potrivit Raiffeisen Bank, citata de news.ro. Suma totala in valuta ar putea depasi 1,2 miliarde euro.

Pentru perioada ianuarie-mai, Ministerul Finanţelor a programat împrumuturi lunare cuprinse între 3,4 miliarde lei şi 3,9 miliarde lei, plus  licitaţiile suplimentare.

Statul vrea să atragă de la băncile locale 1,8 miliard de lei prin certificate de trezorerie în luna iunie, prin două licitaţii.

La aceasta se adaugă emisiuni de obligaţiuni în valoare de 3,5 miliarde de lei, sumă care ar putea fi suplimentată prin licitaţii adiacente.

Sumele vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice în luna iunie 2017.

“Calendarul foarte încărcat de emisiuni este pentru o lună în care rambursările de datorii sunt foarte mari, însumând circa 9 miliarde lei. Dacă sentimentul investitorilor de pe pieţele externe rămâne pozitiv, atunci rambursările mari vor permite Ministerului Finanţelor să îşi îndeplinească obiectivul de împrumuturi în iunie”, au comentat analiştii Raiffeisen Bank, într-un raport publicat miercuri.

Tot în iunie, Ministerul Finanţelor a programat o emisiune de obligaţiuni în euro în valoare de 100 milioane euro pe piaţa locală.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,4% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

Datele publicate recent de Ministerul Finanţelor arată că bugetul general consolidat a încheiat primele patru luni ale acestui an cu un excedent de 1,35 miliarde lei, reprezentând 0,17% din PIB, în creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când bugetul era aproape de echilibru, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor a fost depăşit de avansul încasărilor.

Însă cifrele se bazează în mare măsură pe sacrificarea investiţiilor publice.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 2,9 miliarde lei, echivalent cu 0,4% din PIB, susţine Ministerul Finanţelor, ceea ce înseamnă o scădere semnificativă – cu 60% – faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele patru luni din 2016, cheltuielile pentru investiţii au fost de 7,2 miliarde lei, respectiv 0,9% din PIB.

În 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, însă ultimele date ale Eurostat arată că, pe metodologia europeană ESA 2010, deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB anul trecut.

Guvernul Grindeanu a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut, şi pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.

Astfel, deficitul bugetar a fost prevăzut la 24,1 miliarde lei, reprezentând 2,96% din PIB pe metodologia cash şi 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o creştere economică de 5,2%, scrie neews.ro

17 COMMENTS

  1. Raiffeisen sa spuna cat a imprumutat guv. Boc si Dacian.
    Sa facem si noi o comparatie reala si sa nu digeram informatii manipulatoare !

  2. Dle Tudor, parca grindeanu, dragnea si parca dvstra sustineati sus si tare ca Ciolos a depasit deficitul de 3%! Acuma iaca, a fost de 2.4%. Cine minte dle Tudor? Mai e loaza Ciolos?

  3. Domnule Radu Tudor,

    Ceea ce se intampla acum este o greseala pe care o vom plati scump cu totii.
    Eu activez in domeniul constructiilor de infrastructura: drumuri, poduri, scoli, gradinite. In acest moment toate firmele de constructii sunt “in aer”…
    S-au taiat bugetele de investitii si s-au bagat banii in consum: pensii, salarii, etc.
    Eu nu spun ca nu trebuiau marite si alea, dar nu poti sa culci la pamant o intreaga ramura economica , asa…peste noapte. In acest moment noi nu lucram nimic…toti oamenii sunt fie in somaj, fie au plecat in strainatate la munca.
    Ultima data cand s-a intamplat asta a fost in 2008-2010, cand stim ce s-a intamplat.
    Azi, bancile au aruncat in piata bani ieftini in credite de consum si ipotecare, creeand iluzia unei cresteri economice. Banii aia nu sunt bani reali, din economia reala. La un moment dat vor trebui produsi si dati inapoi de catre economia reala, adica de noi toti. Dar economia reala…nu lucreaza!
    Vi se pare sanatos ce se intampla?
    Se stie ca sectorul investitiilor in infrastructura are rol de spirala ascendenta in economie, el antrenand atat pe orizontala cat si pe verticala, alte ramuri economice.
    Suntem profund dezamagiti si surprinsi de ceea ce se intampla.
    In buget, s-au estimat investitii in infrastructura pe fonduri europene.
    Dar ghici surpriza: la ora asta, in iunie 2017, inca nu avem aprobate toate ghidurile de finantare pe exercitiul financiar 2014-2020. Si repet suntem in iunie 2017! Toate primariile sau alte institutii ale statului sunt in “stand by”.
    Nu miroase a bine. Logica ne spune ca se repeta scenariul 2008-2010.
    Oare nu am invatat nimic din perioada aia?

    P.S.: O rugaminte: Cand mai aveti ocazia sa aveti in emisiune vre-un membru al guvernului , va rog sa ii intrebati ce parerea au de ceea ce am prezentat eu mai sus, si anume faptul ca sectorul constructiilor de infrastructura (nu cel de imobiliare) este in colaps. Multumesc anticipat!

    • Poate ca ai dreptate, nu cunosc detalii si nu ma pricep, dar nu inteleg cum s-au “taiat bugetele de investitii”, cand ni se tot spune ca se deschid tot felul de santiere si mai grav, se plang ca nu mai avem fortza de munca!
      Sigur ne uitam toti la acelasi film?
      Nu cumva golul asta in care te afli, sau se afla firmele mai sus mentionate, este de fapt golul datorat inactivitatii mocirlosului, si inertial s-a rostogolit bolovanul anul acesta?
      Mai sapa un pic la subiect, pentru ca cam ciudat.
      Si fa galagie… pentru asta sa iesi in strada, nu ptr spalaturile alea pe creier cu ordonante si alte …

    • Ai impresia ca televiziunile din Romania sunt interesate de lucruri concrete, care sa contribuie la dezvoltarea tarii si implicit la un trai mai bun pentru populatie? Nu, pe ei ii preocupa doar SIPA, “PIPA”, “MIPA”, “BIPA”, DNA, Kovesi, Basescu, Iohannis, alegerile din 2009, gratierea puscariasilor si alte nimicuri care pentru omul de rand chiar nu au nicio importanta.Nu e rau ca facem imprumuturi, dar banii ar trebui sa fie bagati in infrastructura de orice fel, nu risipiti aiurea ca pe timpul lui Basescu.Sunt curios cand va incepe constructia primului din cele 8 spitale regionale promise.

      • Asa se intampla daca te uiti labe1, realitantea, rtv, porktv, manele tv.
        Mai schimba si tu canalul.
        off…

  4. Deci daca dupa socotelile INS deficitul a fost 2,4% iar dupa socotelile Eurostat a fost 3% in 2016, deficitul asta de 2,99%( psihologie tata, ca la supermarket 🙂 ) preconizat pt 2017 cu ce metodologie de calcul a fost calculat? Ca daca a fost prognozat pe metodologia INS, atunci inseamna ca toate avertismentele venite din partea UE au la baza niste cifre calculate de Eurostat. Ups! Cat e depasirea in acest caz?

  5. dragnea zice ca guvernul merge in viteza a 3-a. dumneata radu tudor in ce viteza crezi ca e guvernul si in ce directie ne intreptam ?

  6. Suntem toti amanetati, ati calculat vreodata cat ne revine fiecaruia din datoria statului? Ne-au amanetat viitorul pentru salarii, pensii, sporuri si pomeni, macar daca investeau banii aia in infrastructura (autostrazile alea mitice, ca doar in povesti auzim de ele, cai ferate, porturi), scoli, spitale, ceva care sa duca la dezvoltarea tarii, nu risipa si consum peste posibilitatile tarii.

    Datoria publica a Romaniei este de peste 40% din PIB, e enorm de mare pentru tara noastra, noi nu suntem SUA sau Germania sa ne permitem sa avem datorii asa mari si tot ce se discuta este cu cat mai cresc salariile bugetarilor, salarii platite partial din bani imprumutati. O sa platim banii astia cu varf si indesat, o sa avem dobanzi si dobanzi la dobanzi de platit generatii de acum incolo.

Leave a Reply to StelianCancel reply