Thursday, March 20, 2025
12.3 C
Bucharest

Rareș Bogdan il avertizeaza dur pe Dacian Cioloș

Grupul S&D, din care face parte și PSD, și Renew Europe, grupul politic european al lui Macron, condus de Dacian Cioloș, au anunțat o alianță pentru a nu îl sprijini pe Manfred Weber, candidatul grupului PPE la președinția Comisiei Europene.

Contactat de DC NEWS, Rareș Bogdan, cap de listă PNL la alegerile europarlamentare câștigate de liberali, s-a arătat surprins de decizia pe care Dacian Cioloș a luat-o. Liderul PNL spune că fostul premier va trebui să explice această alianță cu socialiștii în detrimentul lui Manfred Weber, un politician care se opune conceptului de Europa cu două viteze. 

Politica lui Macron și Cioloș, încă o enigmă

„Eu sper din tot sufletul să nu funcționeze zicala românească ‘cine se aseamănă se adună’. Nu îl înțeleg pe domnul Cioloș, dar probabil că va da explicațiile necesare. Manfred Weber e unul dintre politicienii de o decență extraordinară, un om veritabil de dreapta, care vine cu un program ce propune o Europă comună și unită, fără două viteze, fără afectarea fondurilor de coeziune, cu rămânerea sistemului de plată al subvențiilor, dar de renegociere inclusiv pentru țările precum România. Noi încă nu știm ce politici are domnul Macron, știm doar că dorește o nouă politică agricolă comună, ceea ce poate fi o bombă pentru România, iar țările din Est pot fi afectate. Știm, de asemenea, că își dorește o Europă cu două viteze. Cred că domnul Cioloș va da explicații de ce refuză să îl susțină pe Manfred Weber la conducerea Comisiei și de ce s-a aliat cu socialiștii. 

Eu nu cred zvonurile despre neoprogresism, despre neomarxism care populează masiv noul grup Renew Europe, dar e un grup destul de eterogen unde poziționările sunt destul de interesante. Am văzut poziția unor europarlamentari în presa europeană cu privire la căsătoriile gay, la înfierea de copii de către cuplurile gay, o anumită politică față LGBT. Cred că domnul Cioloș va trebui să explice dacă dorește să rămână un politician cu perspective și dorințe de a juca la nivel național”, ne-a mărturisit liberalul.

Dacian Cioloș reprezintă „opinia lui Macron” 

Actuala configurație a Parlamentului European, arată o imagine în care acesta nu mai este dominat doar de două grupuri ca în trecut. În prezent PPE deține 181 de membri, S&D 153, Renew Europe 108 iar Verzii 75 de mandate. Acestea sunt practic cele mai importante grupuri la nivel european. Rareș Bogdan a explicat și blocajul în care se află Parlamentul European după decizia formațiunii lui Macron și Cioloș de a nu-l susține pe Manfred Weber și de a face o alianță cu socialiștii. Totul poate culmina cu o criză instituțională de proporții indică liderul PNL.

„E o chestiune foarte interesantă că domnul Macron care are 22 de europarlamentari – care a pierdut alegerile în țara sa în Franța -, la care se adaugă cei opt europarlamentari ai USR+, deci 30 de europarlamentari, încearcă să conducă Europa și să dea peste cap toate procedurile europene. Putem ajunge chiar la o criză instituțională majoră pentru că Germania și PPE nu vor renunța la candidatura domnului Weber.

Sigur că PPE este dispus să discute cu absolut toate grupurile, dar există această cutumă al Spitzenkandidatului. Manfred Weber a fost în toată Europa. Și-a susținut politica, platforma și viziunea peste tot. Doar pentru că domnul Macron încearcă să joace la nivel european nu cred că poate să dea peste cap procedurile. Domnia sa foarte probabil nu ar dori neapărat să îl susțină pe Frans Timmermans ci să îl susțină pe Michel Barnier, cel care e tot din grupul PPE, negociatorul pentru Brexit. Dar noi în cadrul PPE am votat în unanimitate de voturi, în vot secret, susținerea lui Manfred Weber pentru președinția Comisiei. Noi nu vom merge pe o altă variantă din partea PPE. 

Lucrurile vor fi extrem de complicate. Vom putea asista pentru prima dată la o criză reală instituțională foarte serioasă la nivelul Parlamentului European. Eu încă sunt șocat că Emmanuel Macron cu grupul domniei sale reprezentat de domnul Cioloș, împreună cu Grupul de la Vișegrad, cu Viktor Orban, și socialiștii sunt împotriva domnului Manfred Weber.  În momentul acesta mi se pare că domnul Cioloș nu reprezintă întregul grup ci doar opinia domnului Macron”, a mai precizat Rareș Bogdan pentru DC NEWS.

Liderul PNL a adăugat că foarte probabil procesul de numire a noii conduceri la nivelul structurilor europene va fi împins până în luna iulie și chiar septembrie.

Hot this week

Tesla o ia la vale

Pe măsură ce acțiunile Tesla au scăzut în ultimele...

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării Negre

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării...

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale prin reţelele sociale

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale Serviciul...

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după...

Topics

Tesla o ia la vale

Pe măsură ce acțiunile Tesla au scăzut în ultimele...

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării Negre

De ce vrea Putin să dețină controlul nordului Mării...

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale prin reţelele sociale

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale Serviciul...

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după...

ROMAERO, un caz de sabotaj și trădare

Cea mai complicată situație de securitate din Europa după...

Becali : Plec din AUR ! Cum să fie una ca Gavrilă candidat?

Gigi Becali a anunțat vineri, la Antena 3 CNN,...

Nimeni nu vrea să interzică TikTok. Membrii BEC, ameninţaţi cu moartea

În urma invalidării candidaturii lui Călin Georgescu de către...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img