Monday, September 28, 2026
22 C
Bucharest

Recunoastere : avem cele mai scumpe credite bancare din UE

Cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România din cauză că avem un grad de intermediere scăzut, iar profitul se face din marjă, a afirmat, miercuri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.

‘Chiar dacă dobânzile sunt mici, iată că în băncile româneşti sunt mai mulţi bani decât e cererea. Oferta e mai mare decât e cererea. Şi totuşi dobânda este mare. Din ce cauză? Are un grafic domnul director al ARB pe care l-a arătat la multe conferinţe cu intermedierea în România. Intermedierea înseamnă un raport între creditul privat acordat companiilor şi populaţiei şi PIB. Raportul acesta între creditul privat şi PIB se numeşte intermediere financiară. Se fac nişte socoteli în lumea asta şi pe continentul nostru. Media europeană e la 100 şi ceva la sută. Foarte multe ţări discută de intermedieri de 150-200%. Elveţia are vreo 300% rata intermedierii. Şi noi pe ultimul loc din Uniunea Europeană, locul 28, suntem cu 26% grad de intermediere. Cu 26% intermediere nu putem să avem, nu de cinci ori mai mare dobânda, cum spun unii, dar avem în continuare cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană. Deci cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România’, a spus Adrian Vasilescu, citat de Agerpres.

El a precizat că în aceste condiţii este normal ca firmele să se ducă să se împrumute în afara ţării, iar unele companii să apeleze la împrumuturile acţionarilor.

Adrian Vasilescu a explicat că România are cel mai scump credit pentru că preţul creditului se face pe marjă şi nu pe volum.

‘Dacă tot are omul nevoie, la noi în ţară, de un credit bancar, că este din segmentul populaţie, că este din segmentul companiilor, are nevoie se duce la bancă şi ia creditul şi plăteşte. Creditul nu poate fi mai ieftin în România pentru că la noi câştigul este în marjă, nu în dever. 26%, cea mai mică intermediere din Uniunea Europeană, înseamnă imposibilitatea de a apela pe câştigul în dever. Rămâne soluţia marja. Cu ea mergem înainte încă o vreme de acum încolo pentru că perspectivele nu sunt foarte luminoase’, a mai spus Adrian Vasilescu.

La rândul său, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a menţionat că România nu are cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană şi că depinde de produse şi de valută.

Adrian Vasilescu a precizat că s-a referit la credit în ansamblul său şi nu la un anumit tip de credit.

 

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img