Wednesday, April 8, 2026
13.1 C
Bucharest

Relatia SUA-Rusia. Evolutii ingrijoratoare

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret luni pentru a suspenda un acord cu Statele Unite privind eliminarea plutoniului folosit în scopuri militare, încă un semn de înrăutățire a relațiilor între cele două state, relatează Reuters preluata de Agerpres.

Acordul, care a fost semnat în 2000 și a intrat în vigoare în 2010, a fost suspendat ca urmare a ‘apariției unei amenințări la adresa stabilității strategice și ca rezultat al unor acțiuni neprietenoase ale SUA față de Federația Rusă’, se arată în preambulul la decret.

Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a criticat lunea trecută investițiile Rusiei în “noile arme nucleare” și a acuzat Rusia de un “dans al războiului” în ceea ce privește domeniul nuclear, potrivit publicației 20Minutes.

În cursul unei vizite la baza de rachete nucleare intercontinentale de la Minot, în Dakota de Nord — unul dintre cele trei situri care găzduiesc cele 400 de rachete intercontinentale americane Minuteman III—, Ashton Carter a criticat investițiile Rusiei în “noile arme nucleare”.

El a declarat că liderii ruși de astăzi par să fi “marea reținere pe care o aveau conducătorii din epoca Războiului Rece, când își agitau armele nucleare”.

După anexarea Crimeei, Putin a declarat public că este pregătit să utilizeze arme nucleare în timpul operațiunilor. Strategii occidentali sunt îngrijorați și de proiectele Moscovei în materie de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune.

Moscova este suspectată că a testat o rachetă de croazieră, încălcând Tratatul forțelor nucleare intermediare (INF) din 1987, care interzice armele nucleare cu rază medie de acțiune în Europa.


Statele Unite ale Americii au suspendat negocierile bilaterale cu Rusia în ceea ce privește situația din Siria, a anunțat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, citat de Reuters.

“Statele Unite își suspendă participarea în negocierile bilaterale cu Rusia pe care le-am pornit pentru a ajunge la un nou acord de încetare a ostilităților”, a spus Kirby. “Nu a fost o decizie luată cu ușurință”, a adăugat el.

‘Toată lumea a ajuns la capătul răbdării cu Rusia. Nu mai există nimic despre care Statele Unite și Rusia să poată vorbi’ cu privire la Siria, a comentat John Kirby, citat de AFP, vorbind despre o situație ‘tragică’.

Rusia ‘nu a reușit să-și respecte propriile angajamente’, mai ales în domeniul umanitar, și a fost ‘incapabilă să se asigure’ că regimul sirian încetează bombardamentele, așa cum a fost stabilit pe 9 septembrie, a explicat purtătorul de cuvânt.

‘Dimpotrivă, Rusia și regimul sirian au ales să continue o cale militară’, a adăugat Kirby.

Potrivit aceluiași comunicat, SUA renunță și la centrul de coordonare militară comun cu Rusia vizând combatarea grupărilor jihadiste, prevăzut în acordul americano-rus. În consecință, își vor retrage personalul care fusese desfășurat în vederea unei posibile înființări a acestui centru.

Cu toate acestea, ‘pentru a asigura securitatea personalului militar și a permite lupta împotriva Daesh, (SUA) vor continua să utilizeze canalul de comunicare stabilit cu Rusia’ în cadrul mecanismului de deconflictualizare, care vizează evitarea unor incidente între avioane ale celor două părți, mai indică Departamentul de Stat.

SUA și Rusia se acuză reciproc de responsabilitate pentru eșecul armistițiului, în contextul în care raidurile aeriene ruse și siriene au fost reluate cu intensitate de 11 zile asupra părții rebele a orașului Alep. Aceste lovituri au distrus complet luni cel mai mare spital din sectorul controlat de rebeli din Alep.

Cel mai mare spital din partea controlată de rebeli a orașului Alep, unde are loc o vastă ofensivă a regimului sirian cu sprijinul Rusiei, a fost distrus luni în cursul unor raiduri aeriene, potrivit unei organizații neguvernamentale și Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

Războiul din Siria s-a soldat cu peste 300.000 de morți de la declanșarea sa în martie 2011, a anunțat marți Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit unui nou bilanț, peste 9.000 de persoane fiind ucise în mai mult de o lună.

 

Hot this week

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Topics

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img