Wednesday, April 8, 2026
13.5 C
Bucharest

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru sectorul auto, care ar putea relaxa normele comunitare privind emisiile vehiculelor, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.

În data de 10 decembrie, Executivul comunitar urma să prezinte un pachet de propuneri, în cadrul revizuirii programate a regulamentului UE privind emisiile de carbon pentru industria auto

Anterior, un proiect al agendei Executivului comunitar consultat de Reuters indica că blocul comunitar va întârzia publicarea pachetului de măsuri din sectorul auto, prevăzută pentru 10 decembrie.

Negocierile continuă la nivelul UE, fiind analizate toate propunerile statelor membre.

În anul 2022, Uniunea Europeană a decis că, începând din 2035, mașinile noi comercializate în blocul comunitar nu vor mai avea voie să emită dioxid de carbon (CO2). Acest lucru ar însemna, practic, că nu vor mai putea fi înmatriculate mașini noi echipate cu motoare cu ardere internă.

Un grup de șase premieri, din care fac parte Giorgia Meloni și polonezul Donald Tusk, au cerut ca viitoarea revizuire a normelor UE pentru mașinile noi să permită comercializarea modelelor hibride de tip plug-in, a modelelor cu autonomie extinsă și a celor care utilizează tehnologia celulelor de combustibil chiar și după 2035, într-o scrisoare adresată președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen.

Producătorii auto europeni susțin că au nevoie de flexibilitate în privința politicii auto din 2035 pentru a face față vânzărilor sub așteptări de vehicule electrice (EV) și concurenței strânse din China.

Unii oficiali UE au sugerat că propunerile auto ar putea fi amânate până în 2026.

Guido Guidesi, ministrul Dezvoltării Economice și regiunea italiană Lombardia, puternic dependentă de sectorul auto, a avertizat că amânarea reglementărilor va provoca și mai multă incertitudine producătorilor auto.

Între timp, costurile ridicate cu energia și forța de muncă din Europa obligă producătorii auto să elimine locuri de muncă și să mute investițiile în alte părți. În schimb, Guvernul francez a dat prioritate unei așa-numite ‘preferințe europene’ pentru vehiculele electrice, în încercarea de a evita pierderile de locuri de muncă.

Producători auto precum Stellantis, Volkswagen și Renault vor să obțină clarificări cu privire la viitorul interdicției, în timp ce analizează investiții în valoare de miliarde de euro, scrie Agerpres.

Hot this week

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Topics

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img