Şapte chirurgi “lucrează” la un singur om, în condiţiile în care cei 90 de pacienţi în stare gravă înseamnă, de fapt, o mie de pacienţi cu arsură cunoscută până acum, iar experţi veniţi din alte ţări au renunţat după ce au văzut că sunt cazuri cu care nu s-au mai confruntat, spune Nicolae Bănicioiu.

Întrebat dacă sistemul medical actual îi poate ţine în viaţă pe cei 90 de răniţi în incendiul de la Colectiv, aflaţi în stare gravă şi critică, în spitale din Capitală, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat pentru agenţia MEDIAFAX că pacienţii respectivi “nu sunt în stare gravă, ci într-o stare fără precedent”.

“Suntem într-o situaţie cu totul neaşteptată. Cei 90 de pacienţi în stare gravă înseamnă, de fapt, o mie de pacienţi cu arsură cunoscută până acum. Şi nu spun asta doar eu, ci o recunosc specialiştii  dn ţară şi din străinătate”, a spus Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a precizat, în ceea ce priveşte dimensiunea unei echipe medicale în cazul acestor pacienţi fără precedent, că şapte chirurgi lucrează simultan la un singur om.  “Unul la faţă, altul la mână, altul, la picior, şi tot aşa. Francezii ne-au zis că ei nu credeau că pot face faţă la aşa ceva. Revin. O echipă are şase – şapte chirurgi. O echipă completă are cam 10-15 persoane. Numai la Floreasca sunt 40 de chirugi şi 25 de rezidenţi. Pe lângă Spitalul de Arşi, există clinici de chirugie plastică, reparatorie şi arsuri şi în marile spitale de urgenţă. Spitalele au făcut dovada unor echipe medicale foarte bine pregătite”, a declarat Bănicioiu.

Întrebat dacă Ministerul Sănătăţii a făcut solicitare pentru ca răniţii să fie transportaţi în alte ţări, ministrul Bănicioiu a spus că ministerul nu a făcut o asemenea cerere, dar că au venit experţi din mai multe ţări cu acest gând. “După ce au văzut că este vorba despre cazuri cu care nu s-au mai confruntat nici ei, au renunţat. Mai mult, am spus-o şi repet, noi nu ne-am opus niciunui ajutor. Şi mulţumim tuturor care şi-au oferit sprijinul”, a afirmat Nicolae Bănicioiu.

Referitor la situaţia actuală a băncii de piele, ministrul Sănătăţii a spus că, în prezent, sunt 7.000 de centimetri de piele. “Cel mai bun este autotransplantul. Sigur că în acest moment nu s-ar lua în calcul o astfel de intervenţie. Dar să ştiţi că în bancă sunt 7.000 de centimetri de piele. Mai mult, să ştiţi că sistemul a fost pregătit foarte bine. În noaptea incendiului am plecat prin spitale şi am văzut că, de exemplu, albumina, atât de necesară în aceste cazuri era în stocuri suficiente, incredibile”, a spus Bănicioiu.

Întrebat despre Departamentul de Chirugie Plastică de la Spitalul Floreasca, ministrul Sănătăţiii a răspuns: “Vorbim din nou depre situaţii aparte. Primele 72 de ore au fost cele în care s-au făcut intervenţii şi de câteva ori pe zi. Nu era cazul să-i transferăm. Pe măsură ce situaţiile o vor impune, vor fi mutaţi în acest departament, profesorul Ioan Lascăr va decide”.

Un expert francez în tratamentul arsurilor grave venit în misiune în România a declarat, luni seară, după ce a vizitat mai multe spitale din Bucureşti în care sunt pacienţii răniţi în incendiul de la Colectiv, că nu au întâlnit niciodată o astfel de situaţie.

5 COMMENTS

  1. Putini sunt medicii fara chemare pentru aceasta nobila indelednicire, aceea de a face oamenii bine, ai pune pe picioare si reda vietii de zi cu zi.

  2. MEDICII ROMANI, SUNT NISTE INGERI AI POPRULUI ROMAN DUMNEZEU SA II OCROTEASCA
    O JAVRA ORDINARA DE CARE IMI ESTE SCARBA REFUZAND SA II PRONUNT NUMELE AFIRMA ACUM CATIVA ANI IN FATA UNEI SLUGI PREFERATE ”MARELE FILOSOF???”G. LIICEANU CARE ZAMBEA UMIL SI DEZGUSTATOR IN FATA TRADATORULUI DE NEAM CUM DECLARA HAHAIND CA ”SCOALA ROMANEASCA SCOATE TAMPITI ”IAR MEDICII SA PLECE DIN TARA IN CAZUL IN CARE NU LE CONVIN SALARIILE PE CARE ==EL== FARA PIC DE DISCERNAMANT LE-A DIMINUAT SALARIILE FARA APROBAREA PARLAMENTULUI ASA DE CAPUL LUI(DACA IL ARE?) IMBIBAT DE ALCOOL A BLOCAT POSTURILE DE MEDICI SI ASISTENTE SI PRIN MINSTRUL SANATATII DIN 2010 UN EXTRAMIST ROMAN DE ORIGINA MAGIARA A DESFIINTAT 67 DE SPITALE IN ROMANIA FARA MILA UNDE IN FATA CARORA AU MURIT OAMENI CU ZILE
    ACEST NEMERNIC I-A UMILIT PE MEDICI SI PRIN DNA CARE I-AU ACEPTAT MAGARIILE SI I-AU FACUT JOCURILE MURDARE CA NISTE SLUGI ORDINARE SELECUV SI FARA SCRUPULE
    AU VENIT IN ACESTE ZILE PLINE DE DURERE DE DOLIU NATIONAL PENTRU POPORUL ROMAN MEDICI DIN ISRAEL SI FRANTA CARE AU RECUNOSCUT CA NU S-AU CONFRUNTAT NICIODATA CU O ASEMEMENEA TRAGEDIE CU ATATI MORTI SI ATATIA RANITI IN STARE ATAT DE GRAVA SI AU RECUNOSCUT CA MEDICII ROMANI SUNT EXCEPTIONALI SI AU FACUT ADEVATATE MINUNI INSA PRIETENII LUI K/W/ JOHANNIS DE PE FACEBOOK CARE NU AU CITIT O CARTE IN VIATA LOR VOR ANARHIE =MOARTE DEMOCRATIEI== IN TARA ACEASTA LOVITA DE SARACIE SI UMILITA DE NISTE NEMERNICI FARA SCRUPULE CARE SE MANIFESTA CA O HAITA DE LUPI FLAMANZI UNI DE PUTERE IAR, ALTI PENTRU O IMBOGATIRE CAT MAI RAPIDA IN SPATELE CARORA SIGUR STAU MULTI POLITICENI CARE VOR SA ISI UMPLE BUZUNARELE
    CUM POT CERE ACESTI ”TREPANATI DE PE FACEBOOK”(MARCA INREGISTRATA MIRCEA BADEA)USOR DE MANIPULAT SA CEARA DEMISIA LUI RAED ARAFAT?
    OARE CATE TARI DIN LUME AU NOROCUL NOSTRU DE A AVEA UN RAED ARAFAT CARE ESTE MAI ROMAN DECAT TOTI MAIMUTOII CARE SE DAU PATRIOTI IN PIATA PUBLICA?????
    CINE II MANIPULEAZA?? PRECUPEATA CUCUVEA DE GOR-GHIU CARE SUNT SIGURA CA VA URLA ”DEMISIA GUVERNULUI” URCANDU-SE FARA JENA CU PICIOARELE PE CADAVRELE CELOR MORTI IN” CLUBUL GROAZEI” POSIBIL CA SI MULTIPLUL INFRACTOR HOTUL /VAMES BLAGA VA BEHAI DIN NOU ACUZAND GUVERNUL DE INCOMPETENTA UITAND DE FURTISAGURILE MAFIOTE PE CARE LE-A FACUT IN TIMPUL PITCULUI ATOMIC DE LA CLUJ
    BLAGA SI PREDOIU NU UITI CA ATI PARTICIPAT LA DEZINTEGRAREA ROMANIEI CA STAT CA ATI PERFECTIONAT CORUPTIA SI ATI FORMAT IMPREUNA CU BETIVUL TURNATOR SI CUCOANA??? DE PLESCOI AJUNSA DE MARE DOAMNA??? DE BUCURESTI VENITA IN GUMARI LA BUCURESTI IAR ACUM TUSESTE ACUM CA I SE I-A SUTIENUL LA BECIUL UNDE II ESTE LOCUL SI CARE AU ORGANIZAT CU METICULOZITATE UN GRUP INFRACTIONAL MAFIOT CARE A GENERAT CORUPTIA LA TOATE NIVELURILE DE LA PRIMAR PANA LA ULTIMUL FUCTINAR PUBLIC (CARE ARE UN SALARII DE MIZERIE PARCA SPECIAL CROIT CA SA I-A SPAGA )
    POATE MA REPET DAR, ESTE PENTRU PRIMA OARA IN 25 DE ANI CAND AUTORITATILE S-AU MISCAT EXEMPLAR NU AM VAZUT ATATA UNITATE INTRE OAMENII SIMPLI ,MEDICI ASISTENTE,SOFERI DE PE ”SMURD” IN VIATA MEA
    A APARUT DIN NOU ”POSTACUL PRINCIPAL AL TARII” ASA ZISUL PRESEDINTE K/W/JOHANNIS IMPUS DIN AFARA SI NU ALES DE ROMANI O SLUGA A ”PPE” CARE S-A MANIFESTAT DIN NOU PE FACEBOOK LA CEAS TARZIU DE NOAPTE PE CARE IL VAD CUM ISI FREACA MAINILE PENTRU CA AU IESIT MII DE OAMENI IN STADA CAT DE INDECENT PENTRU UN INDIVID CARE SE CREDE PRESEDINTE DE TARA SI NE NUMESTE PARCA IN BATAIE DE JOC”DRAGI COMPATRIOTI”
    DA LUMEA ESTE PE DREPT REVOLTATA TOTI SUNTEM REVOLTATI DE CORUPTIA GENELALIZATA DAR, OARE CINE A GENERAT ==CORUPTIA???== NU CEI CARE EL PREA ”CINSTITUL FOST PRIMAR DE SIBIU” POSESOR??? A 6 IMOBILE ISI DORESTE SA ISI ”FORMEZE???” ”PROPRIUL GUVERN” FORMAT DIN MAFIOTII PEDELISTI VOPSITI FOSFORESCENT IN PENELISTI CARE AU MAINILE PATATE DE SANGELE POPORLUI ROMAN
    DA AU IESIT IN STRADA MII DE BUCURESTENI ACEST ASA ZIS PRESEDINTE SE BUCURA CA POATE POATE CADE GUVERNUL LA PRESIUNEA STRAZI CATA NESIMTIRE LA ACEST PARVENIT INFATUAT CARE NU REPREZINTA DE NICI O CULOARE POPORUL ROMAN SI NICI ROMANIA
    A APARUT SI” NEFERICITUL” DANIEL IERI SI NE-A TRAS PE TOTI DE URECHI ”CA NU SUNTEM BUNI CRESTINI???’EL ESTE ??? S-AU FACE NUMAI AFACERI PE BANII ROMANILOR CARE SUNT PROFUND CRESTINI IAR” EL???”PROFITA DE CREDINTA NOASTRA CARE DIN PACATE CONFORM DOGMELOR CRESTINE NU POATE FI ==DEMIS ==DAR ACEST PRELAT ZIS PREAFERICITUL’/NEFERICIT DANIEL NU ARE BUNUL SIMT ???AR TREBUI SE RETRAGA INTR-O MANASTIRE CAT MAI DEPARTE DE BUCURESTI (SA NU IL MAI VEDEM) ASA CUM A FACUT-O PAPA BENEDICT XVI LA VATICAN ?POATE NE VA FACE BUCURIA SA NU MAI CERSEASCA BANI DE LA OAMENI PENTRU MEGALOMANICA ”CATEDRALA A NEAMULUI” PE CARE NU IL IUBESTE SI NU IL RESPECTA SUB NICI O FORMA
    CUM POTI SA MANIPULEZI SI PROFITI DE MOARTEA ATATOR OAMENI SI DE SUFERINTA PARINTILOR CARESI-AU PIERDUT COPII GAZATI DE NISTE CRIMINALI SI DE SUFERINTA A 90 DE COPII NEVINOVATI CARE ZAC PE PATURI DE SPITALE CAT DE TICALOSI POT FI ACESTE” FORME DE VIATA???”NU AM GASIT ALTA RIMA
    DOMNULE RADU TUDOR VA ROG SA MA SCUZATI CA IMI PERMIT, NU STIU DACA ESTE POSIBIL DAR ,AS DORI CA MESAJUL MEU SA FIE FACUT CUNOSCUT

  3. Indiferent de ce parere avem de medici in general, ca sunt spagari, ca sunt corupti, nepregatiti, iata ca orice om cu capul pe umeri, vazand desfasurarea de forte din zilele astea in domeniul medical si expertiza de care dau dovada specialistii romani, n-are cum sa nu plece capul, sa-i respecte pentru ceea ce sunt in clipele astea si sa le multumeasca pentru munca lor. De asemenea am fost impresionat de ministrul Banicioiu, trebuie sa spun asta, omul si-a facut treaba cu implicare maxima si profesonalism. Ambele la nivele de care sincer, nu-l credeam capabil. Respect. Chiar nu e altceva de zis si de simtit la adresa lor, a tuturor.

  4. Prin targ umbla zvonul ca echipele de medici veniti de afara ar fi declarat ca nu “se baga” la ranitii de la Colectiv. E doar un zvon sau o certitudine ?

Leave a Reply