Friday, August 7, 2026
34.1 C
Bucharest

Revizuirea Constitutiei : mandat de 4 ani pentru presedinte

constitutia-romaniei-154542

Vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu a declarat, miercuri, la finalul discuţiilor cu grupurile parlamentare, că în cazul revizuirii Constituţiei este susţinută ideea revenirii la un mandat de 4 ani pentru şeful statului şi interzicerea ocupării de demnităţi publice după finalizarea mandatului, potrivit Mediafax.
“Le-am propus colegilor mei să avem un articol care să se refere expres la neutralitatea exercitării funcţiei de preşedinte, la interzicerea oricăror forme de partizanat politic şi la interdicţia de a ocupa, după finalizarea mandatului de preşedinte, de a face parte din partide politice, de a candida la alegeri şi de a îndeplini alte demnităţi publice, în sensul asigurării imparţialităţii. Pentru că dacă un preşedinte ştie că se întoarce în politică din timpul funcţiei, atunci va încerca să-şi… sperăm să nu fie cazul, dar uman va încerca să-şi creeze anumite avantaje politice din momentul în care e preşedinte şi el nu ar trebui să facă lucrul acesta”, a susţinut Chiuariu.
Senatorul PNL a menţionat că se doreşte reducerea mandatului preşedintelui la 4 ani, astfel încât alegerile prezidenţiale să fie organizate la mijlocul mandatului parlamentarilor.
De asemenea, el a precizat că liberalii au în vedere clarificarea atribuţiilor preşedintelui în ceea ce priveşte desemnarea prim-ministrului.
“Preşedintele îl va desemna pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul sau alianţa politică care a obţinut cele mai multe mandate în urma alegerilor parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. Dacă acesta nu poate forma un Guvern sau nu obţine votul de încredere al Parlamentului, va încredinţa preşedintele această sarcină a formării Guvernului reprezentantului partidului sau alianţei politice care are al doilea cel mai mare număr de mandate”, a afirmat Chiuariu.
Senatorul PNL a susţinut că dacă nici după a doua desemnare a premierului acesta nu este învestit de Parlament de o majoritate, preşedintele va încredinţa funcţia de prim-ministru unui reprezentant al unei majorităţi absolute în Parlament, al unei coaliţii care reprezintă majoritatea absolută în Legislativ.
“Dacă nici în acest caz nu se poate învesti un Guvern în Parlament, preşedintele va dizolva Parlamentul şi se va merge la alegeri anticipate”, a mai explicat Chiuariu.
El afirmat că o altă formulă de a fi dizolvat Parlamentul priveşte decizia a două treimi dintre parlamentari, care solicită acest lucru preşedintelui.
Întrebat dacă interdicţia pentru foştii preşedinţi de a deţine demnităţi publice se aplică şi lui Traian Băsescu, liderul liberal a răspuns: “Nu cred, cred că-i vizează pe toţi preşedinţii care vor fi aleşi în baza Constituţiei revizuite. Constituţia nu poate retroactiva de acum încolo”.
Senatorul PNL a precizat că interdicţia în cazul foştilor preşedinţi se aplică pe perioada întregii vieţi.
Întrebat dacă liberalii au în vedere modificarea articolului privind limitarea la două mandate prezidenţiale, liberalul a răspuns: “N-am discutat această chestiune, dar rămânem pe prevederea în vigoare”.
Liderul PNL a precizat că atribuţiile şefului statului vor fi modificate şi în cazul numirii noilor miniştri. În situaţia vacantării funcţiei de ministru, preşedintele nu va putea decât să verifice condiţiile de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească noua persoană nominalizată pentru portofoliu.
El a menţionat că preşedintele rămâne şeful CSAT şi cu atribuţiile în domeniul securităţii naţionale, iar în cazul prezidării şedinţelor de Guvern şi ale CSM încă nu există o decizie. “Dacă participă la şedinţele de Guvern şi stabilim că aceasta este o atribuţie care să rămână, trebuie să stabilim şi în ce condiţii. Cred că textul constituţional actual e deficitar, cel puţin din punct de vedere tehnic”, a mai afirmat vicepreşedintele PNL.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img