Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a sunat-o pe Viorca Dăncilă pentru a încerca să o convingă ca România să renunţe la o propunere europeană ce ar pune piedici realizării unui gazoduct care ar lega Germania de Rusia.  

Am explicat la Antena 3 cum se poziționează România și ce avantaje ar putea avea. 

„Asupra României planează niște mari, mari provocări și în calitate de de stat membru UE și NATO avem de negociat, de discutat și de armonizat niște poziții diverse în privința unor interese strategice. Cred că președinția Consiliului UE ne-a adus această intervenție din partea cancelarului Angela Merkel. Nemții au încercat, prin cea mai autorizată voce, să ne convingă să nu promovăm o inițiativă la nivelul UE care să amâne sau să pună în paranteze gazoductul germano-rus. Din păcate, sporește dependența energetică a Europei față de Rusia, iar ideea și eforturile comune din ultimii 20 de ani au fost în sens invers.

Europa își dorește să limiteze dependența de gazul rusesc, care a fost folosit ca o armă, uneori de șantaj, de către Rusia. Ceea ce transmit aliații noștri și partenerii noștri strategici, SUA, în mod evident reprezintă un argument foarte solid. Apreciez că Viorica Dăncilă, într-o discuție foarte lungă cu Angela Merkel, nu a renunțat la argumente. Mă bucur că șeful Guvernului susține ferm poziția americană și așa trebuie să rămână. Exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă cel mai important argument românesc la faptul că independența energetică europeană față de gazele rusești este fezabilă”

https://www.antena3.ro/actualitate/radu-tudor-dupa-discutia-cancelarului-german-cu-premierul-dancila-din-pacate-sporeste-dependenta-507126.html

Iata si ce spune Deutsche Welle despre aceasta uriasa provocare strategica :

https://www.dw.com/ro/nord-stream-2-fran%C8%9Ba-este-%C3%AEmpotriva-germaniei/a-47405661

Proiectul Nord Stream 2 are tot mai mulți oponenți. Franța se va pronunța se pare la votul din UE împotriva conductei care să transporte gaz din Rusia în Germania. La DW, ambasadorii SUA în Europa critică proiectul.

Potrivit cotidianului german “Süddeutsche Zeitung”, guvernul francez s-ar pregăti să anuleze susținerea sa anterioară pentru proiectul energetic Nord Stream 2, prin care ar urma ca gazul rusesc să ajungă direct în Germania, prin Marea Baltică. Potrivit ziarului bavarez, sursele apropiate executivului de la Paris invocă “probleme strategice” în relația tensionată cu Moscova. În UE are loc vineri un vot prin care se va decide soarta controversatului proiect iar Franța va vota se pare împotriva acestuia, susține “Süddeutsche Zeitung”.

“Nu vrem să consolidăm dependența energetică de Rusia și să mai și dăunăm intereselor unor țări membre ale UE precum Polonia și Slovacia”, ar fi mesajul transmis de la Paris. Guvernul francez nu a confirmat deocamdată oficial informațiile și nici de la executivul de la Berlin nu a parvenit vreo luare de poziție. 

Până acum, Germania a putut conta pe sprijinul Franței în acest proiect energetic controversat care îi deranjează pe mulți. Dar dacă Franța își schimbă poziția, atunci oponenții Nord Stream 2 din UE vor avea un cuvânt mai greu de spus. La vot este supusă vineri o revizuire a așa-numitei directive pentru gaz a Uniunii. Potrivit “Süddeutsche Zeitung”, Comisia Europeană ar dori prin această modificare ca regulile stricte privind conductele de gaz din interiorul blocului comunitar să se aplice de acum înainte și pentru conductele din afara UE. Rezultatul ar fi o delimitare fermă a producerii gazelor și a livrării acestora. La Nord Stream 2, gigantul rus Gazprom controlează ambele aspecte: atât producția, cât și livrarea. 

Ambasadorii americani din Europa se opun Nord Stream

Administrația Trump face presiuni tot mai mari împotriva proiectului ruso-german. Ambasadorii Americii la Berlin, Copenhaga și Bruxelles au semnat împreună o luare de poziție comună la Deutsche Welle: “Nord Stream 2 va spori sensibilitatea Europei la  presiunile Rusiei în materie de energie”, au scris ambasadorii Richard Grenell, Carla Sands și Gordon Sondland.

Țările baltice și Polonia consideră Nord Stream 2 un pericol pentru securitatea lor națională. Tensiunile generate de acest proiect sunt vechi de mai mulți ani și par să se acutizeze mereu. Criticii spun că această conductă ar fi o armă în mâna Rusiei, adepții prroiectului susțin dimpotrivă că acesta ar asigura aprovizionarea cu energie a Europei.

La sfârșitul lui ianuarie s-a spus că dezvoltarea Nord Stream 2 decurge conform planului. Cel puțin dacă ne luăm după concernul rus Gazprom: “Peste 20% din conductă este gata”, a declarat Elena Burmistrova, șefa exporturilor la Gazprom, la o conferință la Viena. Conducta de 1200 de kilometri este construită în prezent în regia concernului rus. Ea ar urma să transporte din 2020 gaz rusesc prin Marea Baltică în Germania și de acolo mai departe în vestul Europei.

Fost cancelar german la Rosneft

La finanțarea proiectului participă concernul german BASF, prin firma sa Wintershall, compania Uniper, din cadrul grupului E.ON, precum și concernul austriac OMV și alte firme energetice europene. Costurile totale s-ar ridica la 10 miliarde de dolari. Fostul cancelar german Gerhard Schröder (SPD) este șef al consiliului de supraveghere al Nord Stream și al concernului rus majoritar de stat Rosneft.

Inițial, cel mai dur s-au opus proiectului Ucraina și Polonia. Proiectul ar “ucide Ucraina”, a declarat recent ministrul polonez de Externe Jacek Czaputowicz. Polonia este de părere că absența tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina face această țară și mai susceptibilă unor agresiuni suplimentare din partea Rusiei. Varșovia consideră că Nord Stream 2 este și o dovadă “a lipsei de loialitate a Germaniei față de vecinul ei de la est și a relației speciale dintre Berlin și Moscova”, spune Kay-Olaf Lang de la Fundația Știință și Politică.

Ministrul de Externe ucrainean Pavlo Klimkin a declarat recent la Davos: “Tranzitul de gaz este în Rusia o chestiune politică. Nu este vorba aici nici de calcule, nici de interese economice.” Iar președinta Lituaniei Dalia Grybauskaite s-a exprimat și ea cât se poate de clar la Davos: “Rusia a folosit mereu energia ca instrument politic de sporire a influenței sale și ca mijloc de presiune.”

Critici din interese de afaceri?

Guvernul german a ignorat mult timp aceste critici. Mai ales cele venite din partea SUA ar fi considerte ca fiind provocate de interesele comerciale ale americanilor, care ar dori să își vândă ei gazul lichefiat în Germania. Deja fac astfel de afaceri cu Polonia. În 2016, Polonia a inaugurat un mare terminal de gaz lichefiat la Swinemünde, direct la frontiera germano-poloneză.

Nord Stream 2 este demult o problemă pentru Uniunea Europeană. La Bruxelles, interesele diferite se ciocnesc mereu unele de celelalte. Comisia are sarcina grea de a soluționa problema. Comisarul pentru Energie Miguel Arias Canete a declarat deja în 2016 că Nord Stream nu ar fi în interesul întregului bloc comunitar. 60 de europarlamentari au trimis recent o scrisoare comună la Berlin, solicitând renunțarea la proiect. Comisia Europeană nu încearcă să submineze pe față proiectul, ci ar vrea să-l transforme într-unul european, pentru a-l putea supune strictelor reglementări comunitare.

Pentru această decizie este nevoie de aprobarea Parlamentului European și a Consiliului European. Polonia și țările baltice sunt de partea Comisiei, care mai contează și pe Marea Britanie, Danemarca, Slovacia, Irlanda, Suedia, Italia, Luxemburg și Croația. Pe de altă parte, Germania, Austria și Olanda sunt țările care doresc continuarea Nord Stream 2 în forma sa actuală.

Se pare că decisivă ar fi poziția Franței. Furnizorul de energie francez Engie este de asemenea parte din Nord Stream 2. Întrebarea este: care este interesul adevărat al Franței? Porturile de descărcare a gazului lichefiat din SUA se află pe coasta franceză a Atlanticului și ar putea genera afaceri mai bogate pentru Paris. De ce să mai facă petrolierele ocolul mare spre Polonia sau spre un port de pe coasta germană care încă nici măcar nu este construit?  

8 COMMENTS

  1. Simplu,Dancila Nato,moscova nu crede in lacrimi,cum era filmul,e la bataie!Nu ma intereseaza de niciun fel intelegerea lor si Dancila a zis pas!Rusii cauta sa depinda Europa prin gaze,e marfa lor si-o vand cum vor dar alternativele sunt tentantate si merkel cu viziunea ei stalinista are alternative!Spun din nou despacor o Dancila hotarata,isi da seama de pozitia care o are!Iohannis e un jeg,fara explicatii,fara argumente,nihilis abjectum!Sunt fan Olguta,doar sa-i fac in ciuda georgetei pentru sandale si rochie roz bonbon,fara infatisare la procuror,ar fi fost isteriere si cu ce iese e prosti,legal nimicuta ifose de barbat fara c…oaie!

  2. Bineînțeles ca Merkel vrea independenta energetică pentru Germania iar proiectul Nordstream 2 , —ultimul ei succes politic, dacă se realizează—o va face sa între in istorie; caraghioslacul cel mai mare e acela ca a ajuns sa se “roage” de partenerii europeni cei mai neglijabili pentru a-și impune proiectele. Iar in cazul Bucureștiului, caraghioslacul e dublu fiindcă trebuie sa dea telefoane, in persona, nu președintelui pus de ea insasi in scaunul prezidențial, ci premierului pe care acesta se omoară sa-l răstoarne încă de la instalare. Cu alte cuvinte, plateste lipsa de fler politic pe care a manifestat-o punând un nimic la conducerea statului roman cu posibilitatea crunta de a nu obtine votul României pentru realizarea ei istorică (in fond, Merkel tinde sa reînvie Liga Hanseatica cea care a dominat marile nordice câteva sute de ani, a izolat Scandinavia de Europa, ținut in șah Polonia șamd). Dar are și forța de caracter necesară pentru a-și recunoaște alegerea superficiala făcută in 2014–a trecut peste capul nimicului de la Cotroceni fără rețineri—așa ca toată admirația pentru madam cancelar! In aceeași ordine de idei: toată admirația pentru madam premier Dancila— nu ca ar avea ce face in contextul parteneriatului strategic cu SUA dar e foarte interesant faptul ca nu se agita isteric in situații de criza, fiindcă e foarte probabil ca americanii sa facă si ei presiuni asupra partenerului roman, si încă mult mai concrete având in vedere alianța militară (concret exprimata prin Scutul de la Deveselu, de exemplu). Și, poate ca, la modul romantic, cele doua cucoane premier, una pe pragul plecării de la putere, cealaltă abia intrând in cercul restrâns, vor regreta întâlnirea târzie pe drumul istoriei.

  3. Pacat ca Dinu Patriciu a murit , prietenul lui Tariceanu , se gasea o solutie pentru baieti destepti cum a fost cu canadieni si rompertol ! poate iti mai amintesti de Sterling Resources ,pai o teava ne incurca pe noi ?

    • Ai cazut din copac?Merkel tata e belita fara gazul rusesc si iata ca Dancila,nu iohannis, are cuvant de spus!Il suna pe sas merkel,ce facea,habotnicie ca nu o vrea pe olguta?!Care e rosu in ecuatie?Patriciu odihneste in pace!

      • Nu ai inteles nimic ,tu chiar crezi ca Dăncilă intelege gandeste si acctioneaza cu propria constiinte si constientizeaza ce implica Nord Stream 2 ? Prietene alti gandesc.pentru ea ,ea doar executa chiar esti orb ?
        Inca mai crezi ca revolutia din “89 a fost chiar vointa poporului ?

        • Nu contest ca exista si alte gandiri,tu nu intelegi nimic!Nimeni nu actioneaza prin singura decizie si fermitatea nu ti-o gfera decat un spate asigurat,o echipa!Revolutia chiar a fost a poporului,tocmai de asta a avut si rezultat categoric!Cati ani ai?Ai trait momentele?Eu am fost acolo,cu multi si nu mai denatura prin teorii conspirationiste,Revolutia a fost suta la suta romaneasca!Punct!

Leave a Reply