Sunday, November 8, 2026
5.6 C
Bucharest

Romania, stat fara influenta in UE

Romania UE

România este a doua cea mai slabă ţară UE din punct de vedere economic, după Grecia, şi unul dintre cele mai puţin influente state din Europa, la polul opus situându-se Germania, potrivit studiului Ipsos European Pulse.
Astfel, 38% dintre cetăţenii din 12 state europene consideră că Grecia este cea mai slabă economie din UE, urmată de România, cu 10% dintre respondenţi, apoi Bulgaria şi Lituania, cu 4% fiecare, potrivit unui comunicat publicat de Ipsos Research, citat de Mediafax.
De asemenea, România este pe locul al treilea în topul celor mai puţin influente state UE, cu un procentaj de 7%, după Malta (10%) şi Grecia (8%), urmată de Croaţia (5%), Estonia (3%), Bulgaria (3%) şi Ungaria (2%). Croaţia este stat membru UE începând din 2013.
Două treimi dintre respondenţi consideră că Germania este cel mai influent stat din Europa, urmată la mare distană de Marea Britanie, cu un scor de 7%.
De asemenea, 60% dintre europeni consideră că Germania este cea mai puternică economie europeamă, următoarele clasate fiind Marea Britanie (7%), Suedia (4%) şi Luxemburg (3%).
Sondajul a fost realizat în perioada 4-18 martie 2014, în rândul a 9.333 de respondenţi din 12 state europene.
Grupul francez Ipsos, specializat în cercetare de marketing, este prezent în 86 de ţări, operând sondaje online şi offline pentru mai mult de 5.000 de clienţi. În prezent, grupul Ipsos are 16.000 de angajaţi permanenţi şi este listat la bursa de la Paris.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img