Imaginile terifiante cu efectele viscolului declansat in jumatatea de sud a Romaniei impresioneaza pe oricine. Fac parte dintre cei care nu accepta explicatia des intalnita “Cit timp ninge, n-ai ce sa faci, zapada se depune. Mai ales cind e viscol si se fac troiene”. Am fost martorul unor scene televizate absolut halucinante, cu oameni blocati pe drumurile europene si nationale cite 17, 20, 24 sau chiar 30 de ore. De neimaginat ca o tara functionala, un stat care consuma citeva zeci de miliarde de euro pe an nu poate gasi o solutie pentru niste disperati a caror viata de pusa in pericol de o iarna foarte grea.
In primul rind, reactia autoritatilor a fost una extrem de intarziata. Asa cum am mai scris, Boc a facut prima videoconferinta cu prefectii la 24 de ore dupa declasarea furtunii de zapada. Si a vorbit niste banalitati infioratoare, cum ar fi “oamenii sa aiba apa si mincare”. Inteligent ar fi fost, stiind prognoza meteo, sa faci pregatirea cu prefectii, ministrii de interne, ai apararii si transporturilor cu 72 de ore inainte. Sa fie duse utilaje in puncte strategice, forte umane si de interventie medicala in punctele critice, alimente, combustibili si asa mai departe. Toate astea au fost distrubuite haotic, la 48 de ore dupa inceperea marilor probleme, cind oamenii erau deja blocati in trafic, inghetati, disperati. Am vazut relatari despre jandarmi care au mers kilometri intregi pe jos prin viscol, riscandu-si viata la propriu, sa duca niste sticle cu apa, bidoane cu motorina. Cei mai multi dintre ei, impreuna cu personalul ISU si cel al MApN au fost adusi sa dea la lopata zapada de 3 metri care inconjura zeci de masini pe un drum national.
Asta e tot ce poate sa faca un stat membru NATO intr-o situatie de urgenta civila ?? Avind un buget de 2 miliarde de Euro la compania de autostrazi si drumuri – CNADNR?! Personal refuz sa-mi reprim revolta fata de niste nenorociti care au distrus orice urma de competenta a institutiilor statului. Suntem condusi de personaje ce au farimitat tara bucata cu bucata, fiecare sector important.
Nu este admisibil ca in anul 2012, cind cheltuim zeci si sute de milioane de euro pe tot soiul de mizerii inutile gen sali de sport la tara, patinoare sau parcuri prin paduri, iar intr-o situatie dramatica, asa cum este acum, sa apelam tot la lopata.
Imaginea socanta cu primul ministru al unei tari NATO care s-a dus sa dea cu lopata la zapada pe o autostrada, numai din ratiuni de imagine, iti da o senzatie de voma. Si teama ca am incaput pe mina unor zerouri barate care ne guverneaza viata.
Pe linga lipsa oricarui concept serios de interventie la dezastre, Romania are o dotare de anii ‘ 50 pentru acest domeniu. Se baga excavatoare tip Wolla pe drumuri nationale pentru deszapezire, desi ele sunt destinate lucrarilor din santierele de constructie. Scoatem tancurile pe sosele in disperare de cauza, ca pe vremea lui Stalin, uitand ca acestea sunt vehicule cu destinatie strict militara.
Am intrat in UE si in NATO, avem structuri de stat care spinzura miliarde de euro pe sedii, masini luxoase, prestari servicii aiuritoare, borduri si altele. Avem asfaltatori incredibil de bogati intr-o tara fara sosele, iar cele care sunt n-au parapeti de zapada. Avem smecherii din salubrizare miliardari, intr-o tara plina de gunoaie si sufocata de zapada. Acestia primesc contracte grase, de zeci de milioane de euro, fara sa aiba minima dotare necesara. Emit niste facturi, protectorii lor politici le platesc lunar milioane de euro si serviciilor nu sunt prestate. Oamenii traiesc experiente traumatizante din cauza asta. Unii mai si mor inghetati, cum a fost un caz tragic astazi.
Fie si pentru aceasta singura moarte, cei responsabili ar trebui anchetati si pusi sa dea cu subsemnatul toata viata lor. Dar nu se va intampla asta, pentru ca sunt aceeasi complici ai puterii acestea mizerabile, anchetati si anchetatori.
M-am documentat un pic sa vad ce fac alte tari. Evident, daca aveau macar un creier de gasca, cei care conduc azi tara puteau rapid sa preia modele din tari care au probleme serioase cu iarna. Exemple ? Norvegia, Islanda, Suedia, Danemarca, SUA, Canada. Si multe altele. Gem sertarele institutiile de stat de documente si angajamente ca tara membra NATO ca avem forte si facem fata unor dezastre civile si naturale. In realitate, e o drama. Suntem vai de mama noastra cind ne loveste sinistrul.
Ce fac alte tari care se confrunta an de an cu astfel de ierni rebele? Se doteaza. Au echipamente performante, ce intervin imediat pentru eliberarea cailor de circulatie si pentru salvarea vietii oamenilor. Va prezint in continuare citeva astfel de echipamente. Care puteau fi demult in dotarea Ministerului Transporturilor. Ele puteau duce la evitarea situatiilor penibile si revoltatoare de pe soselele romanesti.
Am gasit doua tipuri de utilaje aflate in dotarea tarilor mentionate. Asa cum achizitionam Mercedes si BMW de sute de mii de euro pentru funduri grase de la guvernare, tot asa puteam lua astfel de vehicule ce salveaza vieti. E vorba despre camioanele americane Oshkosh (foto), despre tractoarele si vehiculele Fendt ori despre faimoasele Unimog. Pluguri, freze de zapada, lame performante. Aceste companii au vehicule special create sa spulbere si nameti de 3-4 metri ! Au niste specificatii tehnice si de interventie uluitoare. Elibereze orice cale de rulare in citeva ore. Le vedeti aici :
http://www.youtube.com/watch?v=GVZIUuN4bCs
http://www.youtube.com/watch?v=9TAydntDZ5I&feature=player_embedded#!
http://www.oshkoshairport.com/en/SnowTrucks
De ce Romania nu are asa ceva? Nu pentru ca n-are bani. Cheltuim anual 5 miliarde de Euro doar cu bugetul Transporturilor. Un vehicul din acesta costa maxim 100.000 de Euro. Din vila lui Videanu puteam lua vreo 15. Iar din buget, vreo 50.000. Nu ne trebuie atitea. Cite 10 pe fiecare judet rezolvau problema. Dar pentru asta iti trebuie creier, ceea ce e greu de gasit in guvernarea actuala.
In locuri unei dotari civilizate pe care si-o permite cu siguranta – care sa duca la salvarea vietilor – Romania prefera sa-si trimita primul ministru sa dea cu lopata la zapada pe drumuri.
E socant, revoltator si imposibil de acceptat unde am ajuns in anii din urma. Am involuat spre noaptea mintii, spre comuna primitiva a institutiilor. Toate astea trebuiau sa poarte un nume si li s-a spus simplu : “reforma statului”.